Singurele suflete de pe Insula Şerpilor, când tărâmul era al României. „Printre arestaţi se găsesc criminali ordinari“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe vremea când Insula Şerpilor era pământ românesc, Raul Călinescu, fondatorul cercetărilor biogeografice în România, a făcut o călătorie pe acest tărâm, realizând prima schiţă monografică. În lucrarea sa, omul de ştiinţă vorbeşte şi de oamenii de pe insulă.

Insula Şerpilor este acum a Ucrainei, însă între anii 1879 – 1947 a fost pământ românesc. Insula Şerpilor, scria Raul I. Călinescu, în revista Analele Dobrogei din anul 1931, este una din puţinele insule ale Mării Negre. „Această insulă, încă aproape pustie, are o întindere de 17 ha, perimetrul ei neregulat având o lungime de 1.973 m. Insula poate fi abordată prin trei locuri: pe la S, unde se află şi o potecă săpată în stâncă – şi pe de-o parte (E) şi alta (V) a gâtului promontoriului unde ţărmul, format din rocă moale, are forme mai domoale“. 

Autorul spune că în afară de persoanele atrase de mirajul inepuizabil ştiinţific sau arheologic, şi în afară de turişti sau de pescari, ce rămân aici o durată mai lungă sau mai scurtă de timp, populaţia umană a Insulei Şerpilor este formată din personalul farului şi acela al pichetului militar.

Gardieni din cele patru zări

Personalul farului era compus din patru persoane. „Ştefan Petrov, gardianul-şef, de origine ruso-bulgar şi Vasile Iona, de origine grec, sunt de 12 ani pe insulă, în serviciul Comisiei Europene a Dunărei. Al treilea gardian, Dumitru Curteanu, e numai de cinci luni şi a fost trimes de la farul Sf. Gheorghe, unde funcţionase trei ani.Cel de-al patrulea, Rahmi Ilias, de origine turc, este de cinci ani pe insulă“.

De obicei, una din aceste patru persoane este întotdeauna în concediu, prin rotaţie, câte o lună, pentru a-şi vedea familia la Sulina.
 

Aceşti gardieni locuiau în camere separate, în impunătoarea clădire a farului, reconstruită de C.E.D. în 1992, în care aveau la dispoziţie o mare bucătărie comună, o mare cămară comună cu despărţituri speciale, un atelier magazii, cuptor de pâine.

insula serpilor

Farul de pe insula Arhivă Analele Dobrogei

„În afară de munca oficială de îngrijire şi bună funcţionare a farului, gardienii au destul timp ca să se ocupe şi de-ale gospodăriei, să cultive zarzavaturi (varză, porumb, cartofi, pătrunjel, pătrăgele vinete, roşii, pepeni) în cele două grădini din faţa şi dosul farului, să scoată midii din mare cu ciorpacele (prăjini lungi de 4-5 metri având la capăt un inel de fier cu diametrul de 30 cm, de care inel e legată o reţea groasă, conică), să prindă peşte, să culeagă cele trei rânduri forţate de ouă de pescăruşi, să împuşte sitarii, porumbeii sălbatici şi celelate păsări migratoare comestibile, să cosească iarba şi să facă chiar clăi de fân, ca pe orice moşie particulară din cele 17 ha ale statului, propuse odată a se păstra ca rezervaţie ştiinţifică. 

Restul zilei gardienii şi-l petrec dormind sau făcând câte-o cafea, pentru a se întrema de oboseala nopţii trecute şi a se-ntări pentru aceea a nopţii ce vine.
 

Unii citesc literatură, mai ales în orele lor nocturne de veghe în far, şi printre cărţile lor am găsit şi lucrări mai bunicele“, consemna autorul.

Gardienii, oameni inteligenţi

Spune că gardienii farului dela Insula Şerpilor sunt oameni inteligenţi şi capabili, năzuind un viitor mai bun pentru copiii lor ce-nvaţă la şcolile din Sulina, îngrijiţi de mamele rămase acasă.
 

„Aceşti gardieni, izolaţi de-atâta vreme de lume, evită parcă lumea, vorbesc puţin şi-ncet, fiind mai mult nişte firi meditative şi având adesea nişte gânduri foarte clare despre viaţă“, îi caracteriza Raul Călinescu.
 

Apa de băut şi de spălat, întrebuinţată atât de personalul farului cât şi de acela al pichetului, era apa de ploaie care se strângea în cisterne, patru la număr, câte una de-o parte şi de alta a peninsulei şi a treia în partea de nors a insulei, sub stâncile pichetului, şi a patra, cea mai importantă, în curtea farului. 

Criminali pe Insula Şerpilor

Personalul Pichetului militar, care era instalat în aripa dreaptă a clădirii farului, era compus dintr-un număr variabil de soldaţi marinari, care aveau însărcinarea de a observa toate navele care trec pe lângă insulă şi direcţia acestora.
 

„Astfel, în aprilie 1931, când am fost noi pe insulă, personalul Pichetului era constituit dintr-un fruntaş (şeful Pichetului) şi trei soldaţi (în afară de doi pedepsiţi), toţi din Divizia de mare, Baza navală Sulina.

Printre arestaţi se găsesc câteodată chiar criminali ordinari, cari sunt în stare să se fugărească, pentru nimic, cu arma în mână, toată insula, cum s-a întâmplat acum doi ani când, se zice, un soldat ar fi şi înnebunit de groază. De aceia şeful Pichetului are întotdeauna grijă de a ascunde armele soldaţilor la gardienii farului“. 

image

De la daci la otomani

În timpul lui Burebista, Insula Şerpilor s-a aflat sub autoritatea statului dac. Sub romani, insula a împărtăşit soarta gurilor Dunării, Deltei Dunării, a Dobrogei în ansamblul său. Stăpânirea romană asupra Dobrogei a durat mai bine de trei secole (29/28 î.Hr. – sec III d. Hr), Dobrogea fiind primul teritoriu străbun care a devenit parte a provinciei imperiale romane Moesia Inferior.  Apoi, acest tărâm a intrat sub stăpânire bizantină, veneţiană şi genoveză.

Timp de aproape patru secole şi jumătate, Dobrogea şi Insula Şerpilor s-au aflat sub autoritatea Imperiului otoman. În urma războiului ruso-turc, insula a fost ocupată abuziv de ruşi, deşi în tratatul de la Kuciuc – Kainardji din 1774 dintre Rusia şi Poarta Otomană, insula nu apare menţionată. Făcând uz de statutul său de învingătoare, Rusia ţaristă a pus Poarta, dar şi celelalte puteri europene, în faţa faptului  împlinit, ocupând şi anexând Insula Şerpilor, singura noastră insulă din Marea Neagră.

Sub suveranitatea „Sublimei Porţi“

Insula s-a aflat sub ocupaţie ţaristă între 1813 – 1856, iar între 1857 şi 1978 sub dominaţie otomană. În iunie 1857 s-a semnat la Paris tratatul dintre Austria, Franţa, Anglia, Prusia, Rusia, Sardinia şi Imperiul otoman privind delimitare Basarabiei, Insulei Şerpilor şi Deltei Dunării. În privinţa Deltei, se specifica faptul că ea trecea „sub suveranitatea imediată a Sublimei Porţi“, iar cine stăpânea Delta, stăpânea şi insula, astfel că micul petic de pământ a fost făcut cadou de marile puteri Imperiului otoman.

În memoriul României din 1878, plenipotenţialii României au cerut cancelarului de fier Otto von Bismark, preşedintele Congresului de la Berlin, ca principatul să reintre în virtutea titlurilor sale seculare, în posesia insulelor şi gurilor Dunării, inclusiv Insula Şerpilor. Formalităţile oficiale de reunire a insulei cu România au avut loc la 12 aprilie 1879, în fruntea delegaţiei române care a oficiat acest act aflându-se generalul Nicolae Dabija.

image

FOTO: Insula Şerpilor în 1896

Între anii 1879 – 1947 insula a fost în graniţele româneşti. Conform noii organizări administrativ-teritoriale, judeţul Tulcea era constituit din următoarele ocoale: Babadag, Sulina (unde era inclusă Insula Şerpilor), Măcin şi Tulcea. În august 1944, Insula Şerpilor a fost ocupată cu forţa de căre unităţi ale Marinei Militare Sovietice, în august 1944, deşi ea a aparţinea României.

La 4 februarie 1948 s-a încheiat „Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi Republica Populară Română”, valabil 20 de ani, prilej cu care s-a stabilit ca cele două state să procedeze la fixarea frontierelor de stat. Dar acest protocol preciza, printre altele, că „Insula Şerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în cadrul Uniunii R.S.S”.

Protocolul a fost semnat de V.M. Molotov (ministrul de externe al U.R.S.S.) şi Petru Groza (prim-ministru al României) care au operat astfel o modificare a frontierelor României, aşa cum fuseseră stabilite prin Tratatul de Pace din 1947.

Numai că acest act nu a fost înregistrat la Secretariatul General al ONU, fiind ţinut secret. La scurt timp, insula a fost transformată într-un complex militar. Cine se apropia de insulă era interceptat de vedetele militare rapide aparţinând paze grănicereşti.

Sovieticii au amplasat aici radare de mare putere, cu o rază mare de acţiune, precum şi alte tipuri de instalaţii militare de dirijare şi control a armamentului clasic şi convenţioal. Între anii 1950 – 1960, sovieticii au construit şi amplasat pe insulă un radar de mare putere, dar au adus şi staţii de bruiaj şi de ascultare a convorbirilor (în sistem fonic, cât şi prin cablu), au montat un cablu telefonic subacvatic între insulă şi Odesa, au construit un cheu pentru acostarea navelor uşoare de patrulare, au curăţat o porţiune din zona de sub apă din apropierea coastelor insulei cu ajutorul scafandrilor  militari, asigurând astfel o cale de acces din larg spre cheiul insulei.

După destrămarea URSS-ului, între Federaţia Rusă şi Ucraina a avut loc o lungă dispută vizând împărţirea moştenirii lăsate de fostul imperiu. În urma unui acord, Ucrainei i-au revenit bazele navale Sevastopol, Donuzalev, Odesa, Nikolaev, Feodosia, Izmail, Balaklava, Kerci şi Insula Şerpilor. 

Vă mai recomandăm:

Sacalin, peninsula care se roteşte. Misterele limbii de pământ care s-a născut din Marea Neagră şi a apărut în urmă cu un secol şi jumătate

Incursiune pe Insula K din Marea Neagră. Cel mai nou pământ al României

FOTO „Triunghiul Bermudelor“ din Marea Neagră. Cum explică specialiştii misterele din zona Şabla şi Insula Şerpilor

Jurnal de vacanţă. Gura Portiţei, paradisul dintre mare şi Deltă. Plaja de pe care poţi aduna scoici cu lopata

Jurnal de vacanţă. Drum iniţiatic spre izvoarele poporului român, prin sudul Dobrogei

Don Giovanni, piratul de la Sulina. Cum a reuşit fostul marinar să înşele autorităţile şi să rămână cu marfa ilegală şi cu despăgubirea

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite