Simbolurile Constanţei: corabia, peştele şi monumentul de la Adamclisi. Cum arăta stema comunistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O corabie pe mare, un vultur care se hrăneşte cu un peşte şi Tropaeum Traiani, monumentul de la Adamclisi, sunt principalele desene care se află pe stema judeţului Constanţa.

Constanţa este oraş port şi tocmai de aceea de pe cartea de vizită nu putea să lipsească o corabie. Peştele simbolizează bogăţia Mării Negre care scală cu apele sale ţinutul dintre Dunăre şi Mare.

În judeţul Constanţa, la Adamclisi, se află unul dintre cele mai importante monumente antice de pe teritoriul României - Tropaeum Traiani, care este simbolizat şi el pe stema judeţului Constanţa.

Ansamblul, din care făcea parte monumentul, mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui pereţi se aflau înscrise numele celor aproximativ 3.800 de soldaţi romani căzuţi probabil în lupta de la Adamclisi, şi de asemenea un mausoleu, cu trei ziduri concentrice, în care se pare că a fost înmormântat comandantul, care, cu preţul vieţii sale, a decis victoria din anul 102.

Monumentul a fost construit în cinstea împăratului Traian, ca omagiu pentru înfrângerea coaliţiei formată in geto – daci, buri şi sarmaţi, în urma luptelor purtate cu aceştia, în anul 102.

image

Stema Constanţei din vremea comunismului

Vă mai recomandăm:

Cartea de vizită a judeţului Tulcea: braţele Dunării, peştele şi crucea paleocreştină. Cum arăta stema comunistă

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite