Serviciul Impozite şi Taxe Locale deschide un nou punct de lucru, pe Bulevardul Tomis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plata taxelor locale
Plata taxelor locale

Începând cu noul an fiscal, Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa deschide un nou punct de lucru, pe Bulevardul Tomis nr. 112.

Reprezentanţii instituţiei precizează faptul că spaţiul destinat publicului va fi de cinci ori mai mare decât cel din str. Sulmona nr. 22, iar funcţionarii şi contribuabilii îşi vor îmbunătăţi relaţionarea direct la birouri amplasate  într-un spaţiu deschis, eliminând disconfortul interacţiunii prin intermediul ghişeelor, având în vedere volumul documentelor depuse de către persoanele juridice.

Operaţiunile efectuate în cadrul acestor birouri vor fi aceleaşi care se derulau şi în cadrul ghişeelor, printre cele mai importante fiind impuneri în evidenţele fiscale, scoateri din evidenţele fiscale, eliberare certificate de atestare fiscală, consiliere fiscală, contestaţii, recalculări, depunere rapoarte de evaluare, verificare rol fiscal, emitere decizii şi înştiinţări, restiuiri.

Plăţile se vor efectua la casieriile ampalasate într-o zonă separată, securizată, conform prevederilor legale. Lângă aceste casierii, pe parcursul anului viitor, constănţenii vor avea la dispoziţie şi două automate pentru plăţi rapide.

Cei care doresc să-şi achite online dările o pot face accesând www.spit-ct.ro, cât şi prin intermediul telefoanelor mobile, cu ajutorul aplicaţiei Etax Mobile.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite