Rectorul Epure rămâne în arest. Senatul Universităţii Ovidius, care l-a demis, aşteaptă semnal de la Ministerul Educaţiei pentru continuarea procedurii

Rectorul Epure rămâne în arest. Senatul Universităţii Ovidius, care l-a demis, aşteaptă semnal de la Ministerul Educaţiei pentru continuarea procedurii

Dănuţ Tiberius Epure, rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa, arestat pentru şpagă FOTO D.E.

Ce urmează după demiterea rectorului Dănuţ Epure, votată miercuri de Senatul Universităţii Ovidius? Cea mai mare instituţie de învăţământ superior din sud-estul ţării aşteaptă răspuns de la Ministerul Educaţiei Naţionale în privinţa procedurii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Două veşti proaste a primit miercuri, 11 septembrie, Dănuţ Epure, rectorul Universităţii Ovidius aflat în arest de la finele lunii iulie pentru luare de mită în formă continuată.

Prima veste s-a referit la rămânerea lui în arest, deoarece Curtea de Apel Bucureşti i-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

A doua veste a venit de la Senatul Universităţii Ovidius, care a votat (cu o abţinere) demiterea sa şi (cu 5 abţineri) a prorectorului Gabriela Stanciu, urmărită penal de DNA în aceeaşi cauză. Universitarii au luat în calcul gravul prejudiciu de imagine adus instituţiei de învăţământ superior prin situaţia, fără precedent în mediul academic din România, în care se află cei doi.

În comunicatul de presă remis miercuri de universitate se arăta că „decizia Senatului va fi transmisă Ministerului Educaţiei Naţionale, urmând a demara procedurile pentru alegerea unui nou rector al Universităţii“.

Procedura de demitere şi de desemnare a unui rector se întinde însă pe o perioadă mai îndelungată, conform Cartei Universitare. Aceasta prevede că: „Modalitatea de desemnare a rectorului se stabileşte prin referendum organizat la nivel de universitate, conform art. 209 din Legea nr. 1/2011“, „Rectorul confirmat de M.E.C.T.S. îşi numeşte prorectorii, conform Anexei 2“, iar „Cadrele didactice şi de cercetare cu funcţii de conducere la orice nivel sunt demise de către organismul care le-a ales/numit“.

Cu alte cuvinte, dacă rectorul a fost ales prin vot, ar trebui să fie demis tot prin vot la care participă comunitatea universitară.

La 24 februarie 2012, la alegerile pentru rectorat s-au prezentat la urne 690 din cele 767 de persoane cu drept de vot de la Universitatea Ovidius. Acestea sunt nu doar cadrele didactice şi de cercetare titulare din universitate, ci şi reprezentanţii studenţilor din Senatul universitar şi reprezentanţii studenţilor din Consiliile facultăţilor. Candidatul care a întrunit 50% plus 1 din voturile valabil exprimate a fost Dănuţ Epure, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, cu 390 voturi.

„Este ca la referendumul de demitere a preşedintelui ţării. Nu poate fi demis de o structură, ci tot de poporul care l-a ales. Dar vom vedea ce spune Ministerul Educaţiei Naţionale, de la care aşteptăm răspuns privind procedura în acest caz“, a declarat Daniel Citirigă, purtătorul de cuvânt al Universităţii Ovidius.

Un alt referendum ar urma să aibă loc pentru a stabili modalitatea de alegere a rectorului: prin vot democratic al electoratului universitar sau prin concurs academic de plan managerial, la care membri ai comisiei sunt personalităţi universitare, precum rectori de la alte universităţi din ţară. Până când s-ar stabili şi desfăşura toate aceste proceduri, Universitatea Ovidius ar putea sta luni de zile fără rector desemnat.

Deocamdată nu se pune problema concedierii angajatului Dănuţ Epure, pe motivul arestului preventiv care depăşeşte 30 zile, temei prevăzut în articolul 61 al Codului Muncii, secţiunea Încetarea contractului de muncă. Senatul, ca şi Comisia de etică a universităţii care putea cere demiterea rectorului, se păstrează încă neutru faţă de culpabilitatea lui Epure. „Nu putem să ne pronunţăm înaintea instanţei“, a precizat Citirigă.

Dănuţ Epure a fost demis de Senatul Universităţii Ovidius din cauza gravului prejudiciu de imagine pe care l-a adus instituţiei prin arestarea sa. 

Vă mai recomandăm

Senatul Universităţii Ovidius a votat. Rectorul arestat Dănuţ Tiberius Epure şi prorectorul urmărit penal Gabriela Stanciu sunt demişi

Demiterea rectorului arestat Epure va fi discutată miercuri de Senatul Universităţii Ovidius. Temeiul: uriaşul prejudiciu de imagine adus instituţiei

Şedinţă de Senat la Universitatea Ovidius

A picat şi nr. 2 din Universitatea Ovidius. Restul conducerii începe să se dezică. Ministerul Educaţiei trimite Corpul de Control la Constanţa

Prorectorul Universităţii Ovidius, Gabriela Stanciu, urmărit penal pentru luare de mită. Şpaga a fost de 1.500 euro

Universitatea Ovidius, de la categoria A la DNA. Elanul unei instituţii în plină afirmare a fost retezat de arestarea rectorului pentru luare de mită

Rectorul arestat Epure, amânat la judecarea cererii de eliberare provizorie

EXCLUSIV Eden Mamut: „Cu un rector arestat pentru asemenea practici, Senatul Universităţii Ovidius trebuie să-şi dea demisia“

EXCLUSIV Mihai Gîrţu: „Situaţia este delicată. Avem speranţa că la Universitatea Ovidius «cangrena» este vindecabilă“

 

citeste totul despre: