Scriitor premiat cu Nobel, despre Constanţa: „Ceva ce pare a fi nălucire de oglinzi albastre: un oraş alb ridicat pe ţărmul Mării Negre“

Piaţa Ovidiu altădată

Printre străinii care au poposit pe litoralul românesc în perioada comunistă au fost şi scriitori care au primit premiul Nobel. Cu toţii au rămas impresionaţi de ţinutul dintre Dunăre şi Mare.

Miguel Angel Asturias, scriitorul guatemalez care a primit premiul Nobel pentru Literatură în 1967, a fost în România de mai multe ori. 

Despre litoral a avut numai cuvinte de laudă: „Aici nu se strigă «Marea, marea», cum strigau soldaţii lui Xenofantes, ci «Mamaia, Mamaia» când, îndreptându-se de la aeroport spre Constanţa se iveşte ceva ce pare a fi nălucire de oglinzi albastre: un oraş alb ridicat pe ţărmul Mării Negre: alb, alb, alb“, notează Constantin Cioroiu în cartea „Litoralul românesc. Ghid sentimental“.

Poetul a închinat Dobrogei şi mai multe versuri: 

„Văd stepa-n zări din era dobrogeană

Cu ierburi roşi, ca de mărgean, arzând

Şi turme albe spre sărata geană

În mării – valuri de nisip curgând!

Dar azi pe faţa câmpului de noapte

Cu floarea-soarelui dansând în jur

Un meşter coase stelelor din noapte

Mantie de porumb cu foşnet pur“. 

Călător prin România a fost şi Rafael Alberti, împreună cu soţia sa Maria Tereza Leon. Scriitorul a fost profund impresionat de meleaguri româneşti şi de Dobrogea. În poemul „O doină spaniolă pentru România“, el evocă şi meleagurile dobrogene:
 

„Şi mai zic un cânt din frunză

Pentru vasele Mamaii

Nici Ovidiu nu tânjeşte

Trist, pe soclu, singuratic

Drumurile-s o grădină

Din Mangalia-n Mamaia“. 

Guy de Bosschere, poet francez, poveste, într-un interviu: „cel mai mult mi-a plăcut staţiunea Eforie Sud - oază verde, plină de flori, pe ţărmul mării. Seamănă foarte mult cu staţiunea belgiană Knokke le Zutt, căutată de turişti din toată lumea.

Poetul flamand Karel Jonckheere,  membru al Academiei belgiene, a fost un admirator şi el al ţinutului pontic. În poezia „Pe lângă statuia lui Ovidiu“ el scrie:
 

„Ai rătăcit în viaţă pe-aicea

Acum două mii de ani

Marea Neagră-şi poartă numele ei

Întunecată-n furtună

Te surghiunise împăratul

Nu ştie nimeni pentru ce

O fi ştiut vreodată?

Scrisori ai scrii să fii iertat destule

Şi multe către prieteni anonimi

Iată-mi soseşte după ani şi mie una“.