Scandalul picturii din catedrala ortodoxă a Constanţei. Cum au luat foc oficialii statului român din cauza sfintelor cu aspect suspect de pământesc

Scandalul picturii din catedrala ortodoxă a Constanţei. Cum au luat foc oficialii statului român din cauza sfintelor cu aspect suspect de pământesc

Catedrala Arhiepiscopală ascunde mistere dincolo de ziduri

Zona istorică a oraşului Constanţa avea o biserică greacă, una romano- catolică, o geamie şi un templu israelit după Războiul de Independenţă. În acest context, autorităţile au găsit că era necesar un lăcaş de cult ortodox. Aşa a apărut Catedrala Arhiepiscopală, dar şi scandalul care a aprins Constanţa la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Biserica monumentală, ridicată între anii 1883-1885, a fost prima biserică românească în oraşul Constantă după Războiul de Independenţă din 1877.

Catedrala a fost ridicată după planurile arh. Alexandru Orascu şi arh. Carol Benes. Arh. Ion Mincu a proiectat mobilierul din interiorul lăcaşului de cult, ne informează arh. Radu Cornescu.

La 10 iunie 1882, primarul Constanţei, Alexandru Alexandridi, se adresa Episcopului Dunării de Jos de la Galaţi şi prefectului de Constanţa cu rugămintea de a interveni pe lângă „Înaltul Guvern“ în vederea începerii lucrărilor, având pentru acestea alocată suma de 300.000 de lei.

După mai multe discuţii privind locul unde avea să se ridice, fiind luate în discuţii cimitirul musulman sau Piaţa 23 noiembrie, s-a ales Piaţa Ovidiu, care era deja betonată.

Construcţia a început în timpul episcopului Iosif Gheorghian al Dunării de Jos, ales mai târziu Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române.

Recepţia provizorie a bisericii a avut loc în 1885, dar sfinţirea lăcaşului de cult cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel a avut loc 10 ani mai târziu. Motivul se află în pictura considerată nonconformistă, în raport cu canoanele bisericii, realizată de artistul George Demetrescu Mirea, scrie Doina Păuleanu în cartea „Axa est – vest. Constanţa – istorie şi dinamică interculturală“.

În 1888 se punea problema zugrăvirii catedralei, pe care Barbu Ştefănescu Delavrancea o numea „reproducţiune reuşită şi poate cu mai juste proporţiuni decât originalul a Domniţei Bălaşa din Capitală“.

Scandalul picturii

Titu Maiorescu, pe atunci ministrul Instrucţiunilor Publice, ar fi vrut să îi atribuie această comandă lui Nicolae Grigorescu şi Theodor Aman. Cel ales a fost însă G. D. Mirea. Lui i s-a reproşat asemănarea unor figuri, mai ales feminine, cu personaje din anturajul artistului. În dispută a intervenit şi Take Ionescu, ministrul Cultelor, care a constituit o echipă de experţi.

Au trecut ani până când credincioşii constănţeni au intrat la porţile altarului, mai întâi cu curiozitate, cu spaimă, apoi cu indiferenţă. Cine se mai gândeşte astăzi, când se închină la icoane, că de sub sprâncenele subţiate ale sfintelor îi privesc ochii doamnei Stina, o boieroaică din Constanţa, iar din altă icoană le zâmbeşte chiar soţia artistului? Se pare că într-o pictură era faţa unei evreice.

Dintr-un articol apărut în presa vremii aflăm că în anul 1893, pictorul bisericii se afla la Constanţa. „încercând să atenueze asemănarea pământească pentru a satisface canoanele bisericeşti“.

Până în anul 1925 a servit ca biserică parohială pe o fundaţie slabă care a cedat uşor vremii şi care, în urma bombardamentului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a deteriorat. Între 1925-1950 a fost folosită în calitate de Catedrală episcopală a fostei episcopii a Tomisului.

Biserica are formă de treflă cu elemente arhitectonice eclesiastice, într-un ansamblu care scoate în evidenţă trei turle bine proporţionate cu restul clădirii.

Catedrala, după bombardamente

Pridvorul este susţinut pe coloane de marmură cu capiteluri ornamentate în motive vegetale. Interiorul e bogat în linii arhitectonice cu arcade ce susţin cupola centrală încadrată între ferestre mari lăsând totodată întreagă prestanţa altarului, sub calota care încheie grandios o întreagă simetrie de firide etajate şi balcoane laterale.

Exteriorul bisericii, în cărămidă presată cu centuri de ciment profilate simetric, ridică valoarea monumentală a clădirii declarată din anul 1953 monument de arhitectură.

Într-un ghid din anul 1924, ea a fost descrisă ca o „clădire impozantă, cu faţada monumentală, care aminteşte de biserica de la Curtea de Argeş.

Bombardată în timpul războiului

În ziua de 3 august 1941, biserica a fost grav avariată de bombardamentul aerian. Partea de est a clădirii a fost distrusă, la fel şi catapeteasma. Ulterior, ea a fost renovată.

În catedrală se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului realizată în 1932 după vestita icoană "Prodromiţa” de la Schitul Prodromul din Sfântul Munte Athos- Grecia, păstrată trei ani în Schitul Durău-Neamţ, iar în 1935 adusă aici de către episcopul Gherontie Nicolau, aflăm de pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului.

Vă mai recomandăm:

O poveste despre Dumnezeu şi comunişti. Cum au reuşit credincioşii să apere biserica din Năvodari de buldozerele trimise de Ceauşescu să o doboare

Securitatea şi obsesia pentru Vatican, pepinieră de preoţi-spioni pentru SUA. Episcopul Gerald O' Hara, americanul pe care n-au reuşit să-l omoare

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: