Scandal la Constanţa între primarul Chiţac şi ÎPS Teodosie, pentru biserica de pe trotuar care trebuie demolată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica Izvorul Tămăduirii din zona Macul Roşu FOTO Călin Gavrilaş
Biserica Izvorul Tămăduirii din zona Macul Roşu FOTO Călin Gavrilaş

Biserica de pe trotuar, din zona Macul Roşu din Constanţa, construită în anul 2002, a devenit subiect de scandal între municipalitate şi arhiepiscopie, după ce reprezentanţii Bisericii nu se grăbesc să pună în aplicare o hotărâre judecătorească în care se cere demolarea lăcaşului de cult.

La 13 decembrie 2021, magistraţii de la Tribunalul Constanţa au decis că Biserica „Izvorul Tămăduirii”, construită la marginea trotuarului de pe Bulevardul Tomis din municipiul Constanţa, trebuie demolată în termen de 90 de zile. Aceeaşi hotărâre au dat-o anterior şi judecătorii. Deşi termenul până la care construcţia trebuie să dispară este data de 14 martie 2022, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului nu au dat niciun semn că se grăbesc să intre în legalitate. În acest context, primarul Constanţei Vergil Chiţac a trimis o scrisoare deschisă ierarhului Tomisului, în care arată că nepunerea în aplicare a acestei decizii poate duce „la tensionarea relaţiilor dintre comunitatea religioasă şi restul cetăţenilor acestui oraş“.

Vergil Chiţac îi aminteşte înaltului ierarh că instanţa a autorizat Primăria Constanţa să desfiinţeze lucrările de construcţie realizate fără autorizaţie de construire, pe cheltuiala Bisericii şi că totul este o problemă de timp până când acest lucru se va întâmpla. „Mă văd astfel nevoit să vă reamintesc totodată că «interesul comunităţii», pe care îl invocaţi în dese rânduri se bazează pe respectarea şi aplicarea legii, aceasta având caracter obligatoriu şi nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii ţării noastre. «Dreptul la libertate religioasă al enoriaşilor», pe care îl invocaţi în mod tendenţios, nu poate fi corelat unui abuz instituţional în formă continuată, precum construirea ilegală a imobilului şi perpetuarea utilizării acestuia ca spaţiu impropriu pentru funcţionarea unei biserici, mai ales că acest fapt nu face cinste imaginii Bisericii Ortodoxe Române în secolul 21 şi sabotează chiar prestigiul ei“, încheie primarul scrisoarea publică adresată înaltului ierarh. Nici până în prezent reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului nu au avut vreo reacţie vizavi de scrisoarea deschisă trimisă de primarul Vergil Chiţac.

 

Biserica cu stâlp de iluminat prin acoperiş

Nu este singurul locaş de cult asupra căruia planează acuzaţia de ilegalitate. La câteva sute de metri distanţă, de partea cealaltă a bulevardului, există o altă biserică, prin acoperişul căreia trece un stâlp de iluminat public. Lăcaşul de cult, ridicat pe trotuar, tot fără autorizaţie de construcţie, a fost înghesuit între un bloc de locuinţe şi o staţie PECO. Preotul acestei biserici a început în urmă cu câţiva ani să ridice o biserică şi mai mare peste cea existentă. Construcţia a fost sistată de autorităţi, iar preotul a fost condamnat penal. Cu toate acestea, la 11 februarie,  ÎPS Teodosie a fost prezent la o sărbătoare a Bisericii „Sfântul Haralambie”, oficiind aici Sfânta Liturghie.

 

Catedrala la care se lucrează de peste trei decenii

În oraşul Constanţa există 46 de biserici ortodoxe, dintre care multe încă neterminate. Lucrările la multe dintre ele au început în anii 2000, în vreme ce primar al oraşului era Radu Mazăre. Nu s-a ţinut cont unde s-a pus piatra de temelie, aşa se face că majoritatea noilor lăcaşuri de cult au primit avize pe spaţiul verde, pe trotuare, în parcări sau înghesuite între locuinţe private.

Un alt scandal a avut în prim plan Catedrala Eroilor Martiri ai României, a cărei construcţie a început în anii 2000 în parcul de la Casa de Cultură, cu girul Primăriei Constanţa, care a donat un teren în suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi. Prima autorizaţie de construire, eliberată de Radu Mazăre, s-a dat după un deceniu, urmând să se ridice construcţia în termen de 48 de luni. În perioada 2002-2004 pe cei 6.000 de metri pătraţi s-a ridicat paraclisul parohiei „Sfânta Treime”, o construcţie identică cu cea a unei biserici, în suprafaţă de 200 de metri pătraţi, care a fost apoi pictată şi sfinţită abia în anul 2010. În schimb, la Catedrala Eroilor nu s-a pus nicio cărămidă. Termenul de continuare a lucrărilor a fost prelungit în repetate rânduri, însă catedrala nu este ridicată nici măcar pe jumătate.

Vă recomandăm şi: 

Decizie istorică a instanţei. O biserică ridicată fără autorizaţie de construcţie, în eparhia lui Teodosie, trebuie demolată

Parcul auto al Poliţiei de Frontieră Constanţa, printre cele mai luxoase din ţară. Greşeala românilor care cumpără bolizi second-hand

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite