Rugăciunea specială cu care începe Postul Mare. „Este un dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă“
0În primele patru zile ale Postului Mare, în toate bisericile ortodoxe se citeşte Canonul Sfântului Andrei Criteanul, o rugăciune specială despre care teologii spun că este o meditaţie biblică şi o dovadă de pocăinţă.
Postul Mare sau Postul Paştilor este cel mai aspru şi mai lung post din calendarul ortodox. După cele 6 săptămâni de rugăciune, post şi fapte bune, creştinul va întâmpina marea sărbătoare a Învierii Domnului, a biruinţei vieţii asupra morţii.
În primele 4 zile din Postul Mare în toate bisericile ortodoxe se citeşte Canonul Sfântului Andrei Criteanul sau Canonul cel Mare. Fiind o rugăciune lungă, peste 250 de stihiri, în fiecare zi se citeşte câteo parte, rugăciunea integrală fiind rostită în biserică la denia de joi, din săptămâna a 5-a a Postului Paştilor.
În volumul „Foame şi sete după Dumnezeu. Înţelesul şi folosul postului”, Patriarhul Daniel arată că „acest bogat şi frumos canon este, în acelaşi timp, meditaţie biblică şi rugăciune de pocăinţă. Canonul Sfântului Andrei Criteanul este un dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă, luminată de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocăieşte plânge că nu a urmat pilda luminoasă a drepţilor virtuoşi, ci robia patimilor arătate în mulţi păcătoşi, dintre care unii nu s-au pocăit, iar alţii s-au mântuit tocmai fiindcă s-au pocăit.”
Cântările care se rostesc în cadrul rugăciunii Canonului reamintesc de pildele rostite de Mântuitorul în cadrul activităţii sale pământeşti: smerenia vameşului, întoarcerea fiului risipitor sau rememorează de momentul înfricoşătoarei judecăţi.
„Cu inima plină de smerenia vameşului, cu strigătul de iertare al fiului risipitor şi cu gândul la înfricoşătoarea judecată, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arată, deodată, durerea şi puterea pocăinţei, leac şi lumină a învierii sufletului din moartea păcatului”, spune Patriarhul Daniel.
Una dintre rugăciunile care se repetă pe toată durata Canonului este „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă” fiind, în interpretarea Patriarhului, „ritmul şi respiraţia pocăinţei”.
Păcatul pe care îl descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, spune mai marele BOR, ci al firii omeneşti căzute, începând cu Adam şi Eva. De aceea, Canonul cel Mare îmbină pocăinţa cu meditaţia la căderile în păcat sau biruinţa asupra păcatului.
„După împăcarea omului cu Dumnezeu prin Spovedanie, lacrimile pocăinţei aduc pace în suflet. Lacrimile nu sunt un scop în sine, dar sunt semnul căinţei profunde şi semnul bucuriei iertării şi al refacerii comuniunii cu Dumnezeu. Cântările noastre bisericeşti compuse, in general, de monahi care au plâns o viată întreagă, care s-au învrednicit de lacrimile pocăinţei şi de lacrimile bucuriei, conţin o bucurie paşnică şi pacificatoare. Ele nu urmează ritmul naturii împătimite de plăceri, ci urmează ritmul metaniilor, acela al pocăinţei. O astfel de muzică ne ajuta la susţinerea rugăciunii de pocăinţă”, spune P.F. Daniel.
Sfântul Andrei Criteanul FOTO Călin Gavrilaş
Sfântul Andrei Criteanul s-a născut la Damasc, în jurul anului 660. Devine monah la Ierusalim şi ocupă funcţia de secretar al patriarhului de Ierusalim, iar în anul 685, în calitate de delegat al acestuia, semnează la Constantinopol actele Sinodului al VI-lea Ecumenic.
Călugărul Andrei se stabileşte la Constantinopol, iar în anul 692 este ales episcop de Gortyna, în Creta, de unde primeşte şi numele de „Cretanul”. A compus o mulţime de imne liturgice. El este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, între care cel mai renumit este Canonul cel Mare.
Andrei Criteanul moare în 740, pe când se întorcea de la Constantinopol spre Creta, mormântul lui fiind în localitatea Eresos din insula Mitilina.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
