Românii din Turcia, îngrijoraţi: „Noi plecăm de aici. Am mai trăit vremuri de dictatură“

Românii din Turcia, îngrijoraţi: „Noi plecăm de aici. Am mai trăit vremuri de dictatură“

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele-sultan al Turciei Foto EPA

Turcia nu mai este o ţară unde să-ţi doreşti să trăieşti, spun românii şi turcii care consideră sporirea puterilor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan drept semnalul unei dictaturi ca în România lui Nicolae Ceauşescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristian Tănase, reprezentantul unui ONG din Constanţa, s-a aflat în Turcia referendumului care a conferit preşedintelui Recep Tayyip Erdogan puteri sporite. „Situaţia din Turcia este văzută diferit de populaţie. Majoritatea prietenilor mei din Turcia au votat pentru sporirea puterilor prezidenţiale, pentru că li se pare că Erdogan chiar a schimbat lucrurile în bine. Din punct de vedere economic, chiar aşa este, nu poate fi contestat. Dar treptat, lucrurile or să se schimbe, iar oamenii vor rămâne fără prea multe libertăţi civile, umane“, consideră Cristian, activist pentru drepturile tinerilor. 

„Comunism, asta o să fie în Turcia“

Românul vorbeşte despre ruptura dintre electoratul informat din marile oraşe şi cel din mediul rural. Cu voturi negative preponderent din Istanbul şi din Izmir, „Sultanul“ Erdogan se bucură, însă, de sprijinul populaţiei care a ieşit pe străzi să sărbătorească rezultatul referendumului.

Cristian avertizează asupra altui semn întâlnit pe străzile Istanbulului: „Turcii au ieşit pe străzi să se bucure, claxonau, vorbeau aprins, ceea ce a îngreunat traficul şi asa foarte aglomerat. Poliţia a fost mai prezentă pe străzi noaptea, nu pentru a avea grija celor ce s-au bucurat, ci a celor care ar îndrăzni să nu se bucure. Străinii văd aceste lucruri, perspectiva nu li se pare deloc îmbucurătoare, sunt semnele unei dictaturi evidente. Noi ştim bine cum era în regimul totalitar comunist, asta o să se întâmple şi la turci - chiar mai rapid decât se prevede“. 

„Eu plec de aici“

Daniel, din Alba Iulia, trăieşte în Turcia de 8 ani şi-a întemeiat acolo o familie, dar nu mai crede într-un viitor în ţara de adopţie. Deşi are un loc de muncă avantajos, la o companie aviatică, casă cumpărată, maşină proprie, românul plănuieşte deja să-şi lichideze afacerile din Turcia.

„Nimeni din jurul meu nu e fericit. Cunoscuţii mei au votat NU, pentru că nu le place ideea ca un singur om să aibă puterea absolută. Noi, românii, ştim cum e. Cei care au votat cu Erdogan sunt, de fapt, persoane care nu au şcoală şi care trăiesc din venitul minim pe economie... şi sunt mulţi. Voturile au fost furate pe faţă şi doar partidul de opoziţie încearcă să facă ceva. Schimbarea nu e imediată, va fi aplicată din 2019.

Nu mai e de rămas aici, îmi închid toate creditele pe care le mai am, apartamentul îl scot la vânzare, la fel şi maşina. Până în 2019 am timp să rezolv tot ce mai am de rezolvat pe aici. Da, vin acasă. Eu ştiu cum e să trăieşti într-un regim de dictatură, nu îmi doresc să trec iar prin acele vremuri“, este hotărât Daniel, care administrează o pagină de Facebook destinată comunităţii românilor din Turcia. 

„Suntem norocoşi că trăim în România“

Reprezentanţi ai reţelei de învăţământ Lumina din România n-au dorit să comenteze prea mult pe marginea referendumului din Turcia. Din 2016, angajaţii din imperiul lui Fettulah Gulen, duşmanul declarat al lui Erdogan, au interdicţie de a mai intra în Turcia. „Suntem aici la şcoală, în România. Oricum suntem afectaţi de regimul Erdogan, cu interdicţia de a mai intra în Turcia. Într-adevăr, s-ar putea să nu ne mai revedem niciodată ţara. Suntem norocoşi că trăim în România“. 

Pe aceeaşi temă: 

Erdogan insistă că reformele constituţionale nu-l transformă într-un dictator: „Sunt un muritor, aş putea muri în orice moment“

Referendumul din Turcia - sfârşitul primei republici

De la Turcia lui Atatürk la Semiluna lui Erdoğan

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările