România interbelică şi epoca sa de glorie. Ambiţiile unei „ţări bogate cu un popor ales şi plin de perspective strălucite“
0
Dornică de afirmare pe plan internaţional, România a participat la 4 expoziţii universale în perioada interbelică: Barcelona (1929), Bruxelles (1935), Paris (1937) şi New York (1939).
La Expoziţia Universală de la Barcelona (1929), Pavilionul României în suprafaţă de 400 metri pătraţi a fost conceput pe două entităţi: cultura şi economia naţională. În mijloc trona în miniatură reproducerea Monumentului Trophaeum Traiani de la Adamclisi.
Pavilionul României era amplasat pe terasa cea mai înaltă a expoziţiei, în vecinătatea Pavilionului Spaniol şi a Pavilionului Italian. Cele două săli erau construite în întregime din lemn, acoperit cu pânză de culoare gri, pentru ca exponatele să iasă uşor în evidenţă. Edificiul era ornat cu sculpturi înfăţişând motive populare româneşti, iar acoperişul era susţinut de o colonadă înconjurată de plante şi flori. Pavilionul fusese conceput după planurile arhitectului Duiliu Marcu.
„Arta populară uimise până şi gazdele spaniole, în viaţa cărora culorile vii sunt nelipsite. Scoarţele olteneşti au stârnit admiraţie, în rândul specialiştilor şi al vizitatorilor. După opiniile exprimate de vizitatori, costumele ţăranilor români întreceau în frumuseţe pe cele ale ţăranilor spanioli“, relatează Claudiu Alexandru Vitanos, autorul volumului „Imaginea României prin turism, târguri şi expoziţii universale, în perioada interbelică“ (Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2011). Participarea la prima expoziţie universală de după Primul Război Mondial a însemnat pentru România un mare succes, recunoscut oficial de organizatori. Reţeta reuşitei era simplă: sobrietatea expunerii care conţinea materiale bogate şi interesante.
Statuia lui Carol al II-lea trona în mijlocul pavilionului
La Expoziţia Universală de la Bruxelles (1935) care avea ca motto „O nouă eră de cultură şi civilizaţie“, România a luat parte sub patronajul Regelui Carol al II-lea, ceea ce a făcut ca statuia ecvestră a suveranului, realizată de sculptorul Oscar Han, să fie amplasată în centrul pavilionului. Comisar general a fost numit Alexandru Tzigara-Samurcaş, unul dintre părinţii Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Pavilionul românesc a avut 1.000 mp, fiind proiectat de arhitectul Constantin Moşinschi. Două piese de patrimoniu naţional au fost aduse la Bruxelles: Coiful (Prahova) şi Tezaurul de la Pietroasa (Buzău), fiind evident asigurate. La această manifestare, România este numită de gazde „Belgia Orientului“.
Marele succes de la Paris
Pentru Expoziţia Universală de la Paris (1937) desfăşurată sub genericul „Arte şi tehnici în epoca modernă“, România a început pregătirile încă dinaintea participării la Bruxelles. Dimitrie Gusti, numit Comisar general, spunea: „În concurenţa aprigă de la Paris, România trebuie să se asigure că o ţară, aşa cum era în 1936, bogată, mare, unită, cu un popor ales şi plin de perspective strălucite pentru viitor, să impună stimă şi respect, în comparaţie cu celelalte pavilioane străine, mari şi mici“.
La realizarea pavilionului conlucrează arhitecţii Duiliu Marcu şi Octav Doicescu, punând accent pe atracţiile ţării: turism şi vânătoare, Delta Dunării fiind la loc de cinste. La acest eveniment, un cunoscut întreprinzător al epocii, Dumitru Andronic, s-a ocupat de restaurantul românesc, cu meniul schimbat zilnic (mititei, ciorbă de potroace, sarmale, mămăligă, alivenci) şi realizat grafic de Lena Constante şi organizând spectacole cu Maria Tănase şi taraful lui Grigoraş Dinicu, naiul lui Fănică Luca şi jocul Căluşarilor. Restaurantul a fost marele punct de atracţie al pavilionului României.
„Românii au în pavilionul lor tot ce ar putea interesa pe oameni ca să vie în ţara lor să-şi lase acolo dolarii“, apreciau cunoscătorii. „Popor aflat la răscruce de drumuri, românii au totuşi o civilizaţie proprie cu profunde rădăcini într-o naţiune de ţărani şi o strălucitoare efervescenţă citadină. Rezultat al timpului şi cercetărilor neobosite, multiplele forme ale acestei civilizaţii, creatoare de noi valori, vor decora Pavilionul nostru cu infinita lor varietate. Toate realizările practice, derivate din bogăţiile noastre, se vor însoţi cu operele de artă, colective sau individuale, şi cu manifestarea unei energii mereu tinere şi reînnoite. Astfel, Pavilionul nostru va da, sper, o imagine fidelă a aportului specific românesc la opera creatoare a umanităţii“, rostea Dimitrie Gusti în discursul său inaugural.
Triumful din New York
Expoziţia Universală de la New York (1939) a fost ultima strălucire a României înainte de Al Doilea Război Mondial. „Înfrăţirea lumii de mâine“ a fost tematica manifestării de anvergură, prefigurând conflictul armat ce va cuprinde popoare şi continente în încleştarea sa. Meşteşugari, producţii cinematografice, tipărituri, bogăţiile solului reprezentate pe o hartă în relief şi bineînţeles restaurantul tradiţional amenajat de Dumitru Andronic, cu aceiaşi rapsozi Maria Tănase, Grigoraş Dinicu, Fănică Luca şi instrumentiştii care au cântat fără oprire în seara inaugural, au avut un succes imens la public.
„Pavilioanele României Întregite devin, în esenţă, România modernă europeană care dorea să-şi construiască imaginea identităţii sale şi făcea eforturi susţinute pentru promovare“, conchide Claudiu Alexandru Vitanos, doctor în istorie. Venirea celui de-Al Doilea Război Mondial a schimbat, însă, pentru totdeauna cursul istoriei României.
Pe aceeaşi temă:
Homo turisticus revine! Românii redescoperă vacanţele în ţară. Renaşte Belgia Orientului?
Se încarcă comentariile...
