Cei mai frumoşi români. Profesorul care a înscris România în galaxia NASA

Cei mai frumoşi români. Profesorul care a înscris România în galaxia NASA

Ion Băraru, profesorul NASA FOTO Arhivă personală

Ion Băraru, dascăl de Fizică la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa, este cel care a deschis liceenilor calea spre înalta performanţă în domeniul staţiilor spaţiale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru cei care îl cunosc este greu de imaginat că Profesorul are o vârstă (deşi, desigur, n-o arată) şi că la un moment dat va părăsi oficial Şcoala. Şi nu orice şcoală, ci tocmai aceea unde şi-a petrecut aproape toată viaţa, ca elev şi apoi ca dascăl.

Ion Băraru este profesorul de fizică de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, căruia o idee din anii 2000 i-a adus renumele de „profesorul NASA“. A format întâi o echipă de elevi olimpici, cu care a realizat proiectul unei staţii spaţiale pentru care NASA le-a acordat marele premiu. Anul următor, isprava s-a repetat, iar o dată reţetea succesului învăţată, elevii de la Mircea cel Bătrân au devenit cei mai buni din lume la concursul NASA, în fiecare an.

Dar legătura profesorului cu elevii nu se opreşte în laboratorul de fizică. Împreună fac excursii şi expediţii în care cunosc natura, află secretele supravieţuirii şi primesc lecţii de viaţă. Când zboară din cuib, copiii pleacă în toate zările, spre satisfacţia profesorului. Dar mai mare îi este satisfacţia când aceştia se întorc la el, să-l vadă, să stea de vorbă şi să-i roage să-i mai ia cu el în tabere.

Ion Băraru s-a născut la 8 februarie 1950, în Constanţa. Tatăl era croitor, iar mama – casnică. Elev fiind la Liceul Mircea cel Bătrân, visa să urmeze Psihologia. A vrut totuşi să studieze întâi foarte bine Biologie, dar şi-a dat seama că înainte de toate trebuia să ştie Fizica – ştiinţa tuturor ştiinţelor. Aşa a devenit profesor de Fizică şi odată intrat la catedră, n-a mai plecat niciodată. Acum este dascălul care le cunoaşte elevilor toate pasiunile şi căruia îi face o plăcere deosebită în a le răsturna tot sistemul de învăţare. Şi deloc un amănunt deloc de neglijat: le răspunde întotdeauna la salut.

„Când intru la clasă, le spun copiilor: «Uitaţi tot ce-aţi învăţat. De acum încolo învăţaţi ce vă trebuie». Problema e să gândeşti, nu să reciţi nişte reguli. Eu arăt copiilor că lucrurile complicate sunt, de fapt, simple, iar cele simple sunt frumoase. Copiilor le place să înveţe, nu-i lasă şcoala să înveţe! În clasă nu te întorci cu spatele la ei şi le predai mecanic materia. Elevul este centrul atenţiei, nu profesorul“, este convingerea dascălului.

Ion Băraru este cel care a fondat Centrul de cercetări al elevilor, primul din ţară, unde copiii realizează proiecte nu doar din materiile învăţate la şcoală, ci şi din preocupări şi hobby-uri cum ar fi fotografia. Iar performanţele care vin odată cu „joaca“ serioasă din laborator fac din centru un vis al părinţilor şi elevilor de gimnaziu. Cum ajung la liceu, primul pas este înscrierea în „centrul lui Băraru“.

Cu ce îi fascinează pe copii? Păi de exemplu, cu „numărul magic“ al aprinderii focului cu ajutorul apei, care are succes garantat. Şi câţi dintre voi mai ştiţi ce e aia o pânză Möebus? Dacă urmăriţi mâinile profesorului de fizică, o să ţineţi minte. Este o fâşie de hârtie care lipită şi decupată se transformă ba tot într-o singură fâşie, ba în două - în funcţie de cum o tai. Şi asta nu e tot. Un extemporal de la clasa a XII-a poate conţine, printre altele, următoarea cerinţă: „Comentaţi următoarele versuri de Mihai Eminescu, din punct de vedere al teoriei relativităţii restrânse“.

Profesorul îţi poate explica la nesfârşit cât de important este ca elevii să aibă cunoştinţe şi preocupări în afara şcolii, care să-i dezvolte şi să le completeze educaţia. Băraru face parte probabil dintr-o specie pe cale de dispariţie. Problema este: cum redăm profesiei mândria astfel încât cei mai buni elevi să îşi dorească să devină dascăli?

„Simt că aş putea să fac din orice elev un performer“

-    Cum este viaţa la 63 ani, domnule profesor Ion Băraru?
-    De fapt, eu nu am 63 de ani, ci am doar 0,63 secole, ceea ce este mai reconfortant! Parcă abia acum înţeleg frumuseţea vieţii. Totul în jur pare un tablou infinit de frumuseţi, care te dojenesc parcă pentru că abia acum le remarci. Privesc în urmă cu temere: nu am făcut tot ce aş fi putut sau vrut! Privesc înainte cu speranţă: timpul curge mai repede şi pentru a-mi îndeplini promisiunile faţă de viaţă, sper să trăiesc mai mult. Oricum, nu voi juca table în faţa blocului. Natura vie şi oamenii cu adevărat vii mă aşteaptă spre însoţire.
Iar viaţa la catedră la 63 ani… Îmi place ceea ce fac, deşi aş putea să fac mai bine… dacă aş avea mai mult timp de acordat profesiei. O zi are doar 24 de ore prăpădite, iar elevii au ochii atât de frumoşi şi suflete atât de alese! Uneori simt că aş putea să fac din orice elev un performer. Alteori constat că asta chiar s-a întâmplat, şi asta e încurajator. Totuşi, cred că am ajutoare din planuri superioare… care lucrează… şi lucrează… Simt că pot schimba ceva important în sistemul educaţional, dar nu pot să strig suficient de tare, sau că strig în vânt, şi că sunt apreciat ca o curiozitate a naturii.
 
-    Aproape toţi dascălii de excepţie ai Colegiului Mircea cel Bătrân au fost elevi ai şcolii. Pe dvs. ce v-a făcut să vă întoarceţi aici? A fost doar ambiţia obţinerii unui post cât mai bun, la şcoala cea mai bună din oraş?
-    Ce înseamnă post bun? Acela în care petreci în muncă şi prietenie cu tot ce mişcă sau nu mişcă în şcoală 10-12 ore zilnic, iar la sfârşit de săptămână la fel? Acela în care la şcoala de după şcoală angajarea în colaborarea cu tot ce mişcă sau nu mişcă este mai cu deasupra măsură? Ah, DA! Aici se posteşte bine, cu folos! Eşti ferit de boli deoarece mintea coboară în inimă şi de acolo priveşte cu ochii muţi la uimitoarele fapte şoptite de pereţii lăuntrici…

-    De ce v-aţi întors şi aţi rămas la Constanţa?
-    Nu am plecat niciodată din Constanţa, din spiritul liceului meu. Am rămas aici, deoarece aici este misiunea mea.
 
-    Există o vorbă despre cariera de dascăl. „Înainte cei mai buni elevi se făceau profesori, acum însă… “ Câţi dintre absolvenţi se mai întorc la catedră? Ce i-ar mai putea îndemna pe elevi să viseze la această profesie?
-    Cel puţin printre elevii cu care vorbesc mai mult şi ne petrecem gândurile mai departe de înţelegerea comună există mulţi - aproape toţi care au stofă de dascăl, trei sferturi ar vrea să facă precum mine, dar nu îi lasă sistemul, care chiar este ticăloşit de către chiar cei care spun că este ticăloşit de către alţii care l-ar fi ticăloşit… Acum cariera de dascăl arată chiar ca o carieră, dar una părăsită, în care preţioasele materiale căutate nu se mai află decât sub formă de resturi, şi acelea violate de necunoaştere şi de lipsa uneltelor adecvate momentului. La învăţământ se pricep toţi, nu există cale de atac mai sigură pentru oricine decât cadrele didactice: sunt incompetente, sunt imorale, muncesc doar 16 ore pe săptămână, au defecte cu dantura şi sunt eroi de spoturi publicitare pentru adezivi pentru proteze, au defecte de  vedere şi sunt eroi de spoturi publicitare pentru picături de pus în ochi. Din păcate ei sunt portretizaţi aşa, şi nu cei care vorbesc toată ziua că măresc salariile şi apoi le taie, care nu văd dezastrul în care au adus sistemul care este declarat prioritate naţională… 

-    Aveţi 40 ani de experienţă...
-    Greşit, am 0,4 secole de experienţă, ceea ce este puţin!

-    Faceţi o comparaţie între generaţiile de elevi, bănuiesc că aţi ajuns să le predaţi copiilor elevilor dvs. Încercaţi o scurtă descriere a etapelor în care mentalitatea şi atitudinea şcolară s-au schimbat. Ce e rău şi ce e bine, este ceva ciclic, a dispărut ceva iremediabil?
-    Imediat după 1989: elevii erau entuziaşti (dau afară din şcoli profesorii exigenţi), profesorii erau entuziaşti (îşi aleg democratic, şi nu pe bază de competenţe directorii de şcoli; mulţi pătrund în sistem ca titulari „pe puncte“, şi nu pe criterii de competenţă). Doi-trei ani după 1989: elevii sunt năuciţi de libertate, profesorii sunt năuciţi şi ei de lipsa de coerenţă a sistemului. După 10 ani: elevii fug din ţară - cei rămaşi învaţă să fure (copieze), profesorii fug din învăţământ - unii dintre cei rămaşi cam închid ochii.
În zilele noastre, elevii s-au separat în două categorii distincte: una, mai mare, formează o speranţă reală pentru ce înseamnă un viitor al unei naţii, prin ţinută, plăcerea de a şti şi respect faţă de muncă. Şi alta mai mică, dar mai violentă şi mai nocivă, mai de bani gata; elevi care vin (mai rar) la şcoală ca la biserică: se roagă la toţi sfinţii să nu fie evaluaţi şi să se termine mai repede orele, iar colegii lor şi profesorii îşi fac cruce când îi aud ce sau cum vorbesc! A dispărut aproape integral şi iremediabil respectul faţă de şcoală, dar şi speranţa ca lucrurile să se îndrepte. Politicieni aproape analfabeţi agreează ca normală premierea fotbaliştilor (aproape… neinstruiţi), pentru eventuala lor calificare la o întrecere de fotbal, cu o sumă care reprezintă salariul meu pe 40 de ani (şi am printre cele mai mari salarii din învăţământ)! E rău, nu e bine, ceva a dispărut iremediabil!
 
-    Este liceul perioada care îşi pune amprenta cel mai puternic asupra unui individ? Deseori, anii de liceu sunt consideraţi perioada de glorie, iar profesorii sunt părinţii pe care nu-i mai întâlneşti niciodată în parcursul tău. Cât de delicată este misiunea unui profesor de liceu?
-    Este o misiune aproape imposibilă! Pentru că nu există şabloane sau reţete, te confrunţi cu piese şi personaje unicat, pentru că înveţi tot timpul învăţându-i pe cei aleşi ţie de destin, pentru că ai cea mai importantă sarcină cu elevii: destăinuirea lucrurilor. Liceul este perioada în care se formează cele mai subtile elemente definitorii ale unui individ.

-    Importanţa unui dascăl de liceu are vreo legătură cu faptul că nu aţi intrat în cariera universitară?
-    Anul 1989 m-a prins în învăţământ cu gradul didactic I, etapă începând de la care un profesor normal trebuie să dea tot ce poate din ceea ce a acumulat. Cred chiar că mai am de dat multe din ceea ce ştiu. N-am suficientă acreală să am încredere că un profesor de liceu cu 15 ani vechime în învăţământ poate să devină un bun asistent universitar. Chiar, cum s-a depreciat sistemul nostru de învăţământ superior?
 
-    Ce vă bucură cel mai mult? Că elevii dvs ajung departe? Că au propriul zbor? Că le-aţi dat aripi? Că nu vă uită? Că vin şi vă caută?
-    Totul. Totalitatea faptelor la care am conlucrat, a gândurilor rostite şi nerostite, a sentimentelor spontane sau structurate în timp, plecarea şi întoarcerea, neuitarea şi căutarea - constituie un mental colectiv imuabil în esenţa lui. Un egregor, aşa cum de exemplu este egregorul porumbelului păcii, numai că la mine mi se pare a fi un delfin sărind din apa mării şi având pe fundal discul Soarelui aflat la răsărire. Apartenenţa la acest egregor este darul de mare preţ…
 
-    Cum reuşiţi să combateţi rutina, mai ales la catedră?
-    Ha! Simplu: ies din spatele catedrei şi merg în faţa ei! Unii ştiu ce înseamnă acest lucru! Apoi vorbesc cu elevii, fac o incizie cognitivă, extrag şi neutralizez substanţa denumită RUTINOL şi pornim la treabă toţi cei 174 de (mici, mari) membrii ai Centrului de Cercetări al Elevilor: vehicule subacvatice teleghidate, proiecte NASA, electronică aplicată, robotică spectaculoasă, pregătire pentru olimpiade, compunerea de subiecte originale pentru concursuri, studiul complex al apei, structurarea comportamentului ecologic, colectarea de meteoriţi, apoi vorbim iar…
 
-    Ce veţi face la pensie? ...Profesorul Băraru, la pensie??! 
-    Din câte am văzut în ultimul timp, la români pensia este un salariu mai mic acordat pentru o muncă mai dificilă. Deci voi munci cu sârg, că am multe proiecte, care aşteaptă o dedicare mai susţinută, elevii mei ştiu asta. Aş vrea să am o maşinuţă de teren cu două locuri şi să cutreier gânduri pe care puţini le ştiu, să conduc expediţii în sacrele lăcaşuri, iar, dacă voi obosi, să privesc din când în când delfinii sărind la răsărit.

 

Mai multe articole din campania „Cei mai frumoşi români“

Cei mai frumoşi români. Povestea doctorandului din Galaţi care a hrănit zile la rând o mie de sinistraţi

FOTO VIDEO Cei mai frumoşi români. Povestea Iasminei Răceanu, eleva care a făcut înconjurul lumii cu logo-ul Google, pictat de Ziua României

FOTO Cei mai frumoşi români. Povestea lui Grigore Bondavali, omul care „fabrică” olimpici în ringul de box

 

Vă mai recomandăm

 

Fenomenul Constanţa. Aproape 140 elevi mircişti, premiaţi la competiţia spaţială NASA

Ion Băraru, profesorul care a uimit NASA

Dr. Who de Constanţa: Misiunea lui Ion Băraru, profesorul NASA desemnat cel mai bun dascăl al anului

 


 
 

Ion Băraru, profesorul NASA FOTO Adevărul Constanţa

Imagini din aceeasi galerie
  • Ion Băraru, profesorul NASA FOTO Adevărul Constanţa
  • Ion Băraru, în clasă FOTO Adevărul Constanţa
  • Ion Băraru, profesorul NASA FOTO Adevărul Constanţa
  • Arătând pânza Moebus FOTO Adevărul Constanţa
  • Profesorul Băraru, alături de elevii săi FOTO Adevărul Constanţa
  • Ion Băraru, profesorul NASA FOTO Adevărul Constanţa
  • Ion Băraru FOTO Arhivă personală
  • Ion Băraru şi elevii săi FOTO Arhivă personală
  • Ion Băraru, profesorul NASA FOTO Adevărul Constanţa
  • Cu unii dintre performerii NASA FOTO Adevărul
  • Pe Otopeni, la întoarcerea din SUA FOTO Adevărul
  • Ion Băraru FOTO Arhivă personală
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările