Români din diaspora, mesaje sfâşietoare pentru România anului 2016: „Vrem să ne întoarcem cât mai mulţi Acasă!“, „Mă podideşte plânsul“

Români din diaspora, mesaje sfâşietoare pentru România anului 2016: „Vrem să ne întoarcem cât mai mulţi Acasă!“, „Mă podideşte plânsul“

Veronica Dondaş trăieşte în Canada, însă inima îi bate în România Foto Arhivă personală

La capătul unui an greu pentru România, „Adevărul“ a provocat câţiva români, din ţară şi de peste hotare, să transmită un mesaj ţării lor, aşa cum şi-ar dori să fie în anul 2016. Astăzi a venit rândul românilor din diaspora să-şi transmită speranţele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Interlocutorii „Adevărul“ au apărut de-a lungul timpului în paginile ziarului sau pe site-ul adevărul.ro, cu poveştile lor de viaţă, cu realizări deosebite sau cu opinii despre evenimente petrecute în ţara noastră. Cu siguranţă, despre ei vom mai auzi în 2016 şi în anii ce vor urma. Ieri i-am ascultat pe românii care trăiesc aici, în patria lor şi care au dorit să exprime câteva gânduri pentru România anului 2016. Astăzi a venit rândul românilor din diaspora să-şi transmită speranţele.

„Primăvara începe cu o floare, deci cu fiecare dintre noi“

De când a plecat din România, în anii `90, Daniela Ionescu (foto) a descoperit cât de mult îşi doreşte să povestească lumii despre ţara ei, despre tradiţiile bogate, despre istoria şi spiritualitatea poporului său.

După câţiva ani de zbucium sufletesc pe tărâm american, Daniela s-a apucat să îşi croiască singură soarta, aşa cum simţea că trebuie să facă. S-a înscris la cursurile universitare de Istoria Artei şi cu economiile sale a început să cutreiere internetul, salvând de la pierdere obiecte de preţ din cufărul migranţilor români.

Pentru că voia să facă mai mult, a început să coasă obiecte populare şi a devenit promotoarea tradiţiilor româneşti în Statele Unite ale Americii. Colecţia Danielei este acum expusă la manifestările etnografice de peste Ocean, suscitând atenţia, curiozitatea şi admiraţia tuturor.

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie… Îţi doresc să votăm politicieni care te iubesc şi te respectă, aşa cum au fost în perioada interbelică. Doresc ca noi, românii, să fim mândri de cultura şi tradiţiile noastre milenare. Să avem încredere că primăvara începe cu o floare, deci cu fiecare dintre noi, individual. Şi mai ales să nu avem mentalitate de victime, ci de învingători. Dulce Românie, asta îţi doresc!

„Oameni dispuşi să se sacrifice pentru a o readuce la viaţă“

Teodor Tucan (foto dreapta) a fost ziarist în România, iar anul acesta a plecat în Marea Britanie, ca mulţi confraţi. Lucrează într-un local din Cornwall, sperând ca şansa să-i scoată în cale o meserie la fel de frumoasă, deşi grea, ca jurnalismul. Mărturiseşte că se gândeşte des, foarte des, la colegii din ţară. Îşi ostoieşte dorul de casă şi revolta faţă de depărtare postând pe blogul său.

Spune că 2015 a fost un an care l-a schimbat profund. „Mă gândesc la un mesaj şi îmi dau seama cât de pesimist am devenit. Pentru mine, «patria-mumă» a ars împreună cu cei din Colectiv. Ce a mai rămas din ea s-a stins câteva zile mai târziu, sufocată de infecţii, în spitale. Ce îi doresc ţării mele? Să mai aibă parte de suficienţi oameni dispuşi să se sacrifice pentru a o readuce la viaţă“, îşi exprimă gândurile Teodor Tucan.

„Acordaţi mai multă atenţie viitorului“

La 17 ani, Dragoş Burlacu (foto dedesubt) a luat străinătatea în piept. Trăieşte într-un orăşel din Irlanda, departe de familia lui din Murfatlar. L-a trimis acolo talentul său la rugby, fiind cooptat într-o echipă locală din ţara care activează în Turneul celor şase naţiuni. Pentru el a fost o mare şansă, dar sunt zile când ar da tot ca să poată fi acasă, unde ştie că e greu, dar e printre ai lui.

„Îmi doresc o Românie mai bună, în care să nu fim nevoiţi să părăsim ţara pentru a avea un trai decent. În primul rând avem nevoie de locuri de muncă, cu salarii la un nivel corespunzător, nu minimal. Salariile trebuie majorate pentru a face faţă tuturor cheltuielilor. Trebuie acordată mai multă atenţie tinerilor, mai multă grijă pentru viitorul lor, care e viitorul ţării.

Şcolile noastre sunt destul de bune, doar modul de predare ar trebui un pic modificat pentru noi, noua generaţie. Să învăţăm într-un mod care să te atragă spre şcoală. Şi poate dacă am avea anumite ore care să ne înveţe lucruri folositoare în viaţă, am putea fi mai pregătiţi pentru viaţă. Eu, de exemplu, mi-aş dori să învăţ să învăţ să lucrez la traforaj, cum era odată. Chimie învăţ de vreo 5 ani, dar n-am fost niciodată în laborator. Şi la fizică să facem practică. În felul ăsta, fiecare ar afla ce lucruri îi plac şi la ce se pricepe. Şi s-ar orienta mult mai uşor în viaţă. Orele de sport ar fi mai bune dacă am practica mai multe sporturi. Când suntem mici, putem începe cu gimnastica. Continuăm cu fotbal, poate învăţăm şi noi ce e oina, sportul nostru naţional despre care nu ştiu nimic. Aşa am face mişcare la propriu şi am vedea şi noi dacă avem vreo calitate anume. Sportul ar fi o salvare pentru mulţi“, consideră Dragoş Burlacu.

„Să te simţi mândră cu poporul tău!“

Liviu Ciprian (foto dreapta) este inginer navalist din Mangalia, dar a trebuit să plece la un şantier din Italia ca să aibă un câştig mai bun.

E tânăr, ar vrea să fie acasă cu prietenii, să aibă un loc de muncă mulţumitor în ţara lui. Nu doar să-şi viziteze familia şi prietenii de Sărbători. S-a numărat printre protestatarii pro Roşia Montană, mânat şi de gândul că Vama lui Veche ar putea avea aceeaşi soartă.

Ce-ţi doresc eu ţie, Românie, în anul ce va să vie? Îţi doresc un popor inteligent, îţi doresc momente istorice excepţionale. Îţi mai doresc să ai mereu braţele deschise pentru ai tăi patrioţi de peste hotare, să îi primeşti la tine cu salarii decente, să te simţi mândră cu poporul tău!

Românie, îţi doresc un an bun cu multe realizări frumoase şi poate pensiile vor fi mărite pentru cei ce ţi-au lucrat pământul o viaţă, nu pentru cei ce dorm în poalele tale“, spune Liviu Ciprian.

„Îi doresc României să se preţuiască. Mâinile care ajută sunt mai puternice decât gurile care se roagă“

Raluca Mateoc (foto) este doctorand în antropologie la Universitatea din Fribourg, Elveţia. Împreună cu o grupă de studenţi, ea a venit în această vară în România pentru a le arăta pe viu tinerilor cum trăiesc românii în bună pace cu comunităţile etnice. Obiect de studiu a fost Dobrogea, unde Raluca a petrecut cu studenţii câteva zile colindând satele locuite de musulmani - experienţă inedită pentru tinerii de diferite naţionalităţi veniţi din Elveţia. După contactul cu alte culturi, trăit departe de ţară, Raluca ştie ce doreşte României în noul an: „Îi doresc să îşi preţuiască şi să aibă încredere în frumuseţea ei spirituală. Şi să nu uite că mâinile care ajută sunt mai puternice decât gurile care se roagă“.

„O şcoală solidă ar apăra societatea mai mult decât o armată întreagă“

Bogdan Suceavă este profesor universitar la Departamentul de Matematică de la California State University Fullerton, scriitor şi membru al PEN Club West USA. Deşi este un observator implicat în lumea românească, pe care lucrurile nu-l pot lăsa indiferent, matematicianul face o analiză la rece a statusului naţional.

„România a avut câteva avantaje substanţiale în 1990, şi unele dintre ele s-au diminuat între timp. Unul dintre aceste avantaje a fost existenţa unei caste profesionale a unor ingineri bine pregătiţi şi adaptabili, capabili să înveţe noi tehnici şi să se perfecţioneze continuu. Mulţi dintre ei au migrat spre alte domenii profesionale, iar alţii au părăsit România. Mi-aş dori pentru anii care urmează ca mulţi dintre profesioniştii înaltei tehnologii să fie motivaţi să lucreze în economia românească, în domenii cât mai apropiate de specializarea lor din facultate. Abia acesta ar fi un semnal solid al însănătoşirii economiei. O situaţie aparte e cea a medicilor. România pierde anual mult prea mulţi medici şi ar fi nevoie de o politică inteligentă care să motiveze deopotrivă medicii cu perspective, precum şi specialiştii înalt calificaţi să rămână în sistemul medical românesc.

Sunt foarte îngrijorat de succesiunea mult prea intensă de transformări structurale petrecute în sistemul şcolar românesc; e vorba de o serie de reforme motivate ideologic, care au fost implementate vreme de 25 de ani înainte de a se studia în mod profund ce efecte ar putea avea pe termen lung asupra societăţii. Ca să dau un singur exemplu, aş aminti că s-a renunţat la predarea substanţială a geometriei sintetice în şcoală, adică domeniul care antrena cel mai bine structurile logico-formale. Ne dorim cetăţeni care să gândească sau nu? În locul geometriei de substanţă a fost adus în programa analitică un formalism mecanic de inspiraţie algebrică care nu serveşte decât oamenilor grăbiţi şi nu invită la reflecţie. Prin aceasta, elevilor le este refuzată o experienţă culturală profundă. Să aibă elevii de liceu de azi mai puţin timp pentru studiu decât elevii din anii ‘70 sau ‘80? Acesta să fi fost motivul acestei nefericite alterări a programei? Mi-aş dori ca anul 2016 să aducă, dacă nu o rezolvare sistematică a acestor neajunsuri, măcar o discuţie inteligentă şi bine informată despre acest subiect.

Sursă foto Facebook Bogdan Suceavă, credit foto New European Literature

Modificările de plan-cadru pe care Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei le propune pentru clasele gimnaziale aduce în discuţie, între altele, şi reducerea numărului de ore de limbă română în clasa a V-a de la cinci la patru. Aceasta e una dintre schimbările neinspirate în sistemul de învăţământ despre care aminteam, şi astfel de diminuări ale conţinutului esenţial al programei trebuie să fie oprite. În deceniile ce vor urma, o şcoală solidă ar apăra societatea românească şi locurile de muncă disponibile în economie mai mult decât o armată întreagă, pentru că pieţele de muncă se vor afla în competiţie directă la nivel global.

Un alt aspect extrem de important e asigurarea profesorilor de specialitate în învăţământ, pentru necesarul de la clasa a V-a la cea de a XII-a. Nu ştiu care este politica României în această direcţie şi dacă există un plan cadru pentru asigurarea acoperirii specializărilor pentru câteva decenii de acum înainte. Un asemenea plan ar trebui să existe. Producem oare improvizaţii de la un an la altul?

Deloc în cele din urmă, mi-aş dori ca anul politic 2016 să aducă un guvern care să reprezinte cetăţenii României, pentru că actuala soluţie politică, guvernul condus de Dacian Cioloş, este lipsită de reprezentare. Nu cunosc nici un cetăţean român care să afirme că este reprezentat de acest guvern, că şi l-a dorit sau că este fericit cu acest compromis. Nu cred că acest guvern e unul de tehnocraţi, pentru că pregătirea profesională a unora dintre miniştri este neconvingătoare. Am studiat cu atenţie cv-urile miniştrilor şi mi se pare că cei mai mulţi dintre ei nu sunt pregătiţi pentru munca pe care o fac.

Mi se pare dezamăgitor că un asemenea Executiv a fost adus în Palatul Victoria, după ce în alegerile prezidenţiale din 2014 s-au investit atâtea speranţe. Unul dintre riscurile produse de o asemenea soluţie politică e ca măsurile pe care echipa lui Dacian Cioloş le va lua în 2016 să fie întoarse din drum imediat după alegerile parlamentare din toamnă. Sau, să întrebăm altfel, în eventualitatea unor erori politice, cine poartă responsabilitatea politică pentru ele? Un aşa-zis guvern de tehnocraţi nu plăteşte pentru erorile sale la ceasul alegerilor, şi asta nu e ceea ce ne dorim pentru România. Poate că anul 2016 va aduce şi remedierea acestui neajuns“, speră Bogdan Suceavă.

Speranţa unei românce din diaspora: „Ajută-ne, Doamne, că în anul ce vine să auzim cât mai mulţi chemarea ţării şi să ne întoarcem ACASĂ!“

Veronica Dondaş trăieşte în Canada, de unde împărtăşeşte cu românii de pretutindeni metoda sa de alinare a dorului de ţară: un blog unde şi-a creat o lume mai bună, frumoasă până în cele mai mici detalii, aşa cum visează să fie România ei, a noastră. Veronica pare că n-a părăsit niciodată ţara, pentru că este atentă la tot ce se întâmplă aici, mai atentă decât mulţi dintre românii care n-au luat calea exilului. Patriotismul doare când eşti departe de casa de unde ai fost silit să pleci. Pe blogul ei, Veronica ne-a împărtăşit cum trec aceste Sărbători pentru ea.

„Ninge… Fulgi mari de zăpadă se lovesc de parbriz şi se topesc în picături de lacrimi… Conduc ca pe pilot automat - ce locuri străine de mine şi de sufletul meu mă înconjoară! Cu mâna tremurândă scot din poşeta cutiuţa mea fermecată… Mă podideşte plânsul. Cutiuţa aceasta este cel mai de preţ obiect pe care îl port cu mine de când m-am întors din România în luna august. În ea se află toate poveştile nerostite, toate lacrimile nevărsate, toate durerile înăbuşite, toate dorurile neştiute, toate cântecele nedoinite, toate basmele nescrise, toate rugăciunile neauzite ale unui neam ce se încăpăţânează să existe sfidând parcă, prin încăpăţânarea sa logică celor care de sute de ani se chinuie să îl distrugă. Am pus în cutiuţa această de lemn firicele din pământul de acasă pentru a-mi ostoi dorul ori de care ori îmi va lipsi aerul de acasă, ori de câte ori îmi vor lipsi mama şi tata, ori de câte ori îmi va fi dor de ACASĂ.

ACASĂ - cât de minunat sună… Şi cât de dureros! Acasă drumurile nu mi-ar fi atât de străine. Acasă totul are o însemnătate aparte-pietrele ştiu istorie acasă, nucii de pe marginea şoselelor ştiu poveşti, lanurile de grâu doinesc-trebuie doar să îţi deschizi sufletul şi vei putea auzi. Dar acum nu sunt acasă, acum conduc absent cu o mână pe cutiuţa mea fermecată şi cu cealaltă pe volan. Lacrimile îmi curg uşor pe obraji şi în gând şoptesc o rugăciune pentru ţara mea. Doamne - ascultă rugăciunea unei fiice rătăcitoare! Doamne, ţara mea a încăput pe mâna trădătorilor şi a duşmanilor - ajută-ne, Doamne, şi nu îi lasă să distrugă ceea ce strămoşii au apărat şi au construit cu preţul sângelui şi al sudorii lor şi ne-au transmis mai departe în dar, ştiind că Ţara nu le aparţine lor, ci este «a urmaşilor noştri şi a urmaşilor urmaşilor noştri, în veacul vecilor».

Dar noi, noi ce am făcut, Doamne? Am tăcut când ţara a încăput pe mâinile mişeilor, am tăcut când au început să vândă cu neruşinare ceea ce nu a fost niciodată al lor, am tăcut când ne-au subjugat, am tăcut când i-am văzut că îşi arată aproape ostentativ averile - ba ne mai iau şi la mişto când ne permitem să îi întrebăm de unde şi cum le-au dobândit… Am tăcut şi când nu am mai putut răbda, ne-am pus vieţile la valize şi am plecat în lumea largă lăsând părinţi plângând, fraţi nemângâiaţi, dar mai ales întorcând spatele şi ignorând parcă durerea ţării care ne-a născut… Iartă-mă, Doamne, nu am ştiut ce fac - şi că mine sunt mulţi!

Ajută-ne, Doamne, că în anul ce vine să auzim cât mai mulţi chemarea ţării şi să ne întoarcem ACASĂ! Troia nu a fost învinsă până când nu a fost atacată din interior - la fel este şi România… Şi acum e năpădită de duşmani - Doamne, ajută-ne să ne întoarcem cât mai mulţi să facem curăţenie în Ţara alături de fraţii noştri care au fost mai puternici şi au putut răbda mai mult decât noi alegând cu înţelepciune să rămână acasă. Ajută-ne, Doamne, dându-ne înţelepciunea de a vedea că se încearcă dezbinarea noastră - ajută-ne să vedem că suntem cu toţii fraţi, fii ai aceleaşi mame, nepoţi ai lui Ştefan, Mihai, Mircea şi Vlad! Iar pe mine ajută-mă, Tata, să pot simţi cât mai curând vântul rebel trecându-mi prin cosiţe şi aducând cu el mirosul de «iarba verde de acas㻓

Pe aceeaşi temă:

„Românie, îţi doresc ca în Noul An să ai oameni care te iubesc şi luptă pentru tine!“. Mesajele emoţionante pentru ţara noastră ale unor români minunaţi 

Dacian Cioloş, despre planurile Guvernului pentru 2016: „Vom veni cu idei de atragere a românilor care muncesc în străinătate”

Klaus Iohannis, la un an de mandat: Cea mai mare miză a anului 2016 este reconstruirea încrederii în clasa politică. Aplaudat în picioare de parlamentari

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările