Revine codul portocaliu. Ploaie, vânt, lapoviţă şi polei

Revine codul portocaliu. Ploaie, vânt, lapoviţă şi polei

Dobrogea, sub cod portocaliu FOTO Adevărul

Dobrogea a intrat iar sub cod portocaliu. Avertizarea meteo a intrat în vigoare miercuri, 29 ianuarie, ora 6 şi este valabilă până joi, 30 ianuarie, ora 10.

Toată ziua de miercuri, viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente.

Viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60-70 km/h, iar în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea vor fi rafale de peste 70-80 km/h. Zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 metri. În sud-estul Dobrogei, la începutul intervalului, vor fi ploi şi lapoviţe şi se va depune polei.

După ora 23, viscolul puternic va continua în estul Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60-70km/h, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va fi redusă.

În cursul zilei de joi, 30 ianuarie, vor mai fi unele intensificări ale vântului în sud-estul ţării, dar la cote mai reduse (temporar rafale de până la 40-50 km/h), viscolind şi spulberând zăpada deja depusă. Joi şi vineri, vremea va deveni geroasă pe arii extinse în regiunile estice, sudice şi centrale, cu precădere dimineaţa şi noaptea.

Porturile maritime au fost închise, la fel şi o porţiune din Autostrada Soarelui, pe segmentul Bucureşti - Feteşti. Pe şoseaua Constanţa - Tulcea a rămas valabilă restricţia pentru traficul greu.

La ora actuală, în comuna Albeşti (Coroana, Cotu Văii, Vârtop) este avarie totală de alimentare cu energie electrică şi apă. La General Scărişoreanu este avarie la conducta de apă, iar remedierea a fost anunţată având termen ora 13.00.

Pe drumurile judeţene se circulă în condiţii de iarnă. Pe DC23, la Ţepeş Vodă, 3 autovehicule sunt blocate din cauza unui TIR derapat. Pe DN22A, la ieşire din localitatea Crucea, două autoturisme sunt blocate, iar pe DJ222, alte două autoturisme s-au înzăpezit. Se acţionează pentru deblocare.

Vă mai recomandăm

Şcolile rămân închise miercuri, 29 ianuarie. Grădiniţele cu orar prelungit sunt deschise

Sud-estul îşi trage sufletul între reprizele de viscol. Miercuri este anunţată adevărata lovitură a iernii

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările