Revelion 2019 în Piaţa Ovidiu. Programul evenimentelor pregătite pentru constănţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa Ovidiu din Constanţa
Piaţa Ovidiu din Constanţa

Spectacolul de Revelion se va desfăşura în Piaţa Ovidiu, un loc unde autorităţile se aşteaptă să vină peste 12.000 de constănţeni.

Pe scena amenajată în Piaţa Ovidiu din Constanţa vor concerta în această seară artişti ca Damian Drăghici, Sore, Vanotek, Nicoleta Nucă şi DJ Slimboy. Spectacolul va fi prezentat de actorul Cosmin Şofron.

„Vino în Piaţa Ovidiu să petrecem împreună noaptea dintre ani, alături de cele mai dragi persoane! Intră în Noul An pe ritmuri de folk, pop-dance, rock şi muzică electronică! Atmosfera incendiară va fi urmată de un spectacol grandios de artificii!“, invită organizatorii de la Primăria Constanţa.

Programul evenimentelor:

• 19.00 - Prezentare Cosmin Şofron
• 19.05 - DJ Slimboy
• 19.45 - Hari Official
• 20.30 - Damian Draghici
• 21.30 - SoreOfficial
• 22.30 - Nicoleta Nuca
• 23.20 - Vanotek
• 00.00 - Foc de artificii

Restricţii rutiere:

Pentru realizarea accesului în condiţii de siguranţă a tuturor participanţilor, traficul auto în zona peninsulară va fi restricţionat luni, 31 decembrie, de la ora 18.00 până la ora 02.00, astfel:

- intersecţia străzii Vasile Canarache cu strada Petru Rareş;
- intersecţia străzii Marcus Aurelius cu strada Sulmona;
- intersecţia bulevardului Tomis cu strada Traian (zona „Lupoaică”);
- intersecţia străzii Traian cu strada Port (zona „Poarta 3”);
- zona „Poarta 1”;
- intersecţia străzii Traian cu strada Termele Romane;
- intersecţia străzii C.A. Rosetti cu strada Petru Rareş;

De asemenea, se va interzice accesul şi parcarea autovehiculelor în Piaţa Ovidiu, măsură care va fi valabilă până marţi 01.01.2019, la ora 02:30.

Riveranilor le vor fi eliberate permise de acces pentru a facilita intrarea acestora în zona afectată de restricţii. Accesul se poate face şi prin prezentarea unui act de identitate.

Pentru conducătorii auto vor fi disponibile parcările amenajate în exteriorul perimetrului de siguranţă: parcarea din Portul Tomis, bulevardul Elisabeta, cea din zona restaurantului Vraja Mării - Poarta 1, cu acces pe strada Termele Romane, parcarea din zona strada Traian - până în dreptul Liceului Mihai Eminescu şi parcarea din faţa instanţelor judecătoreşti.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Jucăriile lui Moş Gerilă: când primeau cadouri copiii cuminţi în perioada comunistă

VIDEO Aglomeraţie la graniţa cu Bulgaria. Românii pleacă la vecini să-şi petreacă Revelionul



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite