Remus Cernea, deputatul de Constanţa, candidează la Preşedinţia României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Remus Cernea, deputat de Constanţa şi lider al Partidul Verzilor, şi-a anunţat în seara de miercuri, 6 noiembrie, intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 2014.

Remus Cernea este foarte încrezător în şansele sale, şi datorită sondajului media care l-a indicat drept cel mai promovat lider politic, în lunile mai şi septembrie, în România.

„Anul viitor, în România vor avea loc şi alegeri prezidenţiale. Interesul va fi major, după cum a arătat-o experienţa din 1990 încoace. Partidul Verde va trebui să îşi asume toate bătăliile electorale în care îşi poate afirma valorile şi în care se poate poziţiona ca o alternativă de reformare a societăţii.

La alegerile prezidenţiale din 2009, care au reprezentat deputul meu în lupta politică, am reuşit să atrag interesul foarte multor oameni şi al presei, deşi am dispus de resurse infime pentru campanie (de cca 1500 de euro) şi am avut un timp scurt la dispoziţie pentru a-mi afirma ideile.

Dar acel început s-a dovedit, în timp, a fi fost un pas foarte bun şi necesar pentru parcursul politic ulterior al meu şi al verzilor. Saltul de imagine făcut atunci a dus la o vizibilitate mult crescută în plan politic a temelor verzi şi iată că, după foarte multă muncă şi după afirmarea cu consecvenţă a unor principii şi valori democratice, au existat şi consecinţe politice relevante, concretizate prin intrarea în parlament a Partidului Verde.

Or, iată că după intrarea în parlament am arătat că opiniile şi cauzele pe care le susţinem se bucură de un larg interes şi au un impact mediatic important. Începând cu analizele realizate din luna mai de mediatrust, am reuşit să devin, atât în luna mai, cât şi în luna septembrie, cel mai mediatizat lider politic din România, punctele de vedere ale Verzilor făcând audienţă la mai toate posturile de ştiri la care am fost invitat de foarte multe ori.

Este însă nevoie de o extindere a acestui succes şi de promovarea tot mai multor voci ale Verzilor. Alegerile europarlamentare sunt un prilej excelent pentru a reuşi acest lucru. Dacă voi candida la aceste alegeri, voi candida ultimul pe listă, pentru a-mi ajuta partidul şi pentru a-i susţine pe cei poziţionaţi pe locurile eligibile“, arată Remus Cernea.

Cernea pleacă joi, 7 noiembrie, la Bruxelles pentru a participa, alături de o delegaţie a Partidului Verde, la Consiliul de toamnă al Verzilor Europeni. În mai 2014 vor avea loc alegeri europarlamentare.

„Este crucial să reuşim să obţinem cel puţin două mandate din partea Partidului Verde din România pentru ca toate aceste cauze pentru care societatea civilă şi verzii au militat în ultimii ani, de la Roşia Montană şi gazele de şist până la probleme care ţin de apărarea şi promovarea drepturilor omului, a statului de drept şi a valorilor democratice, să îşi găsească o voce şi o reprezentare în Parlamentul European“, spune Remus Cernea.

Vă mai recomandăm

În legea lui Cernea: Religia s-ar studia altfel în şcoli. Ortodoxismul, înlocuit de Istoria Religiilor

Din ciclul „Ce mai face Remus Cernea“. Parlamentarul liber-cugetător adoptă o biserică la Roşia Montană

„Politica schimbării“ lui Remus Cernea, lansată la Prăvălia cu cărţi

„Sextetul“ lui Remus Cernea. Cele şase propuneri ale Parlamentarului Verde pentru modificarea Constituţiei

Legile lui Cernea, depuse în Parlament până la finele acestei luni. „O să-mi dezvălui şi orientarea sexuală, dacă e cazul“, promite deputatul de Constanţa

Remus Cernea va propune legalizarea uniunilor indiferent de sexul partenerilor

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite