Regele Mihai a murit. Tulburătoarea confesiune a suveranului: „Gândesc în limba română, Biblia o citesc în română. Cum să uit limba poporului meu?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Mihai a murit. În interviul-fluviu acordat în februarie 1992 publicistului Mircea Ciobanu, în cartea „Convorbiri cu Mihai I al României“ (apărută la Editura Humanitas), Regele Mihai făcea o mărturisire tulburătoare.

Regele Mihai a încetat din viaţă marţi, la ora 13, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia.

Întrebat de Mircea Ciobanu cum de vorbeşte atât de bine româneşte, deşi a părăsit ţara de zeci de ani, fostul suveran a declarat că n-a putut uita niciodată limba română.

„Chiar dacă, după plecarea din ţară, n-aş mai fi vorbit cu nimeni, niciodată, româneşte, tot n-aş fi uitat-o! Gândesc în limba română. La început, în afară de cei câţiva oameni care au ieşit din ţară împreună cu mine, români, ca Lazăr, de exemplu, sau Vişoianu… n-aveam cu cine vorbi limba de acasă. A fost o suferinţă“, mărturisea regele.

Majestatea Sa spunea că el nu a pierdut niciodată legătura cu limba sa maternă. „Eu nu pot să pierd limba poporului meu. Nu am pierdut nimic. Mă supără mult să aud vorbindu-se româneşte amestecat. Chiar şi în jurnalele româneşti dau mereu peste un anumit fel de a vorbi, greu de înţeles, oamenii au început să întrebuinţeze nişte cuvinte ciudate, nici neologisme nu pot să le numesc… Câtă vreme în limba ta sunt atâtea cuvinte, de ce să iei cu împrumut din alta, doar aşa… E ca şi cum te-ai sătura de ele. Asta nu se poate accepta. Eu am rămas cu vechile obiceiuri ortografice: â din a, apostrof în loc de linioară… Eu scriu cum am apucat în ţară“, arăta suveranul.

Regele Mihai se mai confesa interlocutorului că citeşte Biblia în limba română. „Câteodată, când vreau să am un termen de comparaţie pentru câte un loc unde mi se pare că traducerea e neclară, în limba engleză“, preciza el. 

Ultimul monarh al României şi ultimul din ţările Europei de Est s-a stins din viaţă marţi, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa privată din Elveţia, după o lungă suferinţă. Regele fusese diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi cu leucemie cronică. 

regele mihai a murit

Pe aceeaşi temă: 

Regele Mihai a murit. „Ce-ar fi fost dacă în 1990 Regele ar fi venit la putere în ţara noastră”

Regele Mihai a murit. Ziua în care Mihai a renunţat la tron: cum suna actul de abdicare al ultimului rege al României

Regele Mihai a murit. Vizita de după Revoluţie făcută de Rege la Cuibul Reginei

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite