Regele Carol I, domnitorul providenţial pentru Dobrogea: „Azi veţi pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc!“

Regele Carol I, domnitorul providenţial pentru Dobrogea: „Azi veţi pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc!“

Carol - principe, întemeietorul României moderne FOTO acad.ro

Pentru Dobrogea, Regele Carol I a fost figura providenţială de lider care a adus-o înapoi la sânul patriei-mamă. Ca un frumos cadou al istoriei şi al geografiei, un prusac venit de la obârşia Dunării, cum el însuşi spunea, a făcut România completă redându-i locul unde Dunărea ajungea la limanul său de la Marea Neagră.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tânărul principe Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen avea 27 ani când a intrat în România, pe calea apei, la data de 8 mai 1866, dinspre Baziaş, pe la Turnu-Severin, asemenea împăratului Traian. Cu o identitate falsă de elveţian (Karl Hettingen, pentru a evita conflictul cu habsburgii), Karl von Hohenzollern-Sigmaringen îşi continuă drumul pe Dunăre tot cu vaporul, spre Giurgiu, ca două zile mai târziu să ajungă în Bucureşti, capitala unde a fost învestit ca domnitor sub titulatura de „Carol I al României“.

Avea să stea la cârma ţării 48 ani, cea mai lungă perioadă din istoria naţională, ca domnitor al Principatelor Unite Române şi primul rege al României, fiind monarhul sub care România şi-a cucerit independenţa de stat şi a intrat pe drumul modernizării.

„În fond, toată viaţa noastră trecută a fost rânduită aşa, după ape“, declama istoricul Nicolae Iorga, la conferinţa din 1938 susţinută la Liga Navală Română. Ideea este dezvoltată de scriitorul-bibliograf Emanoil Bucuţa, în 1939: „Întâmplările istoriei (...) au vrut ca întâiul nostru Domnitor, întemeietor de nouă dinastie, să ne vie de pe apă. Ni-l trimitea Dunărea, de la izvoarele ei, ca un dar unui popor care din moşi strămoşi se trezise şi-şi făcuse pentru toate timpurile aşezare aici, pe valea delaguri. El avea menirea să facă din România o ţară de apă. El ne-a dat o Dunăre naţională şi un ţărm de Mare. Românii au descoperit din nou şi au luat în stăpânire nesfârşitele şi mişcătoarele drumuri ale Mării. Omul venit de pe apă ştiuse să le afle şi să le cucerească“.

Iar jurământul depus de noul rege Carol I dădea mari speranţe românilor. „Punând piciorul pe acest pământ sacru, am devenit român. Vă aduc o inimă cinstită, intenţiuni pure, o voinţă fermă de a face binele, un devotament fără margini pentru noua mea patrie şi acel respect neclintit faţă de legi, pe care le-am luat de la strămoşii mei. Jur!“, declara el la încoronarea de la 10 mai 1866.

Peste 12 ani, la 14 noiembrie 1878, armata Regelui trecea alt „pod“ de peste Dunăre, în noul teritoriu românesc - Dobrogea. Carol I ordonase soldaţilor să aibă grijă de locuitorii dintre Dunăre şi Marea Neagră: „Soldaţi! Puterile Mari europene, prin Tratatul de la Berlin, au unit cu România Dobrogea, această veche posesiune a părinţilor noştri de mai înainte. Azi veţi pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! Însă acum veţi merge în Dobrogea, nu în calitate de cuceritori, ci de amici, ca fraţi ai locuitorilor, care de azi înainte sunt concetăţenii noştri. Soldaţi! În această nouă Românie veţi găsi o populaţie care în cea mai mare parte este deja românească. Însă veţi găsi şi locuitori de alt neam şi alte credinţe. Toţi aceştia, care devin membri ai Statului român, au aceleaşi drepturi la protecţiunea ţi dragostea voastră...Aşadar, drum bun soldaţi şi Dumnezeu să vă aibă în pază. Gândul meu vă însoţeşte neîntrerupt. Trăiască România!“.

Iar dobrogenilor, suveranul României le transmitea următoarea proclamaţie: „Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă… Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire. Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţie definitivă, care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornicite poziţia voastră cetăţenească. Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră“.

Regele Carol I îşi dorise mult Dobrogea, cu riscul pierderii în urma Războiului de Independenţă de la 1877 a Basarabiei de sud, cu judeţele Cahul, Ismail şi Bolgrad. Era conştient că regiunea va aduce ţării un avantaj strategic şi economic de primă mână: ieşirea la Marea Neagră. Şi mai ştia că o Românie modernă nu se poate construi fără un port la Marea Neagră, fără un pod maiestuos peste Dunăre şi fără un oraş comercial care să valorifice zestrea naturală a litoralului.

Credinţa sa fusese întărită de marii vizionari ai neamului, inclusiv de poetul Mihai Eminescu, în scrierile sale din ziarul Timpul (1878): „Dobrogea e o dependenţă naturală a Ţării Româneşti. Din punct de vedere istoric, dreptul nostru asupra Dobrogei este incontestabil. A păstra însă acest Orient în miniatură, cu tot amestecul său de popoară, a dovedi că suntem destul de drepţi şi destul de cumpătaţi ca să ţinem în echilibru şi în bună pace elementele cele mai diverse este o artă, este adevărata politică...“. Mihail Kogălniceanu susţinea opinia monarhului spunând: „Aveam nevoie de Mare ca să ne dea viaţă“, în timp ce Emanoil Bucuţa sublinia: „România a ajuns la Marea care o aştepta“.

Toate aceste mărturii şi istorisirea faptelor vremii, cu fotodocumente inedite, sunt cuprinse în cea mai recentă carte, „Regalitatea şi Marea. 1878-1914“, semnată de Doina Păuleanu, directoarea Muzeului de Artă Constanţa. Din cele 400 file ale volumului cu o grafică de excepţie, tipărit la Editura Monitorul Oficial, iubitorii Dobrogei pot cunoaşte cum s-a scris istoria unor timpuri, fără de care n-am fi existat.

După lansările din Dobrogea, albumul „Regalitatea şi Marea. 1878-1914“ va fi prezentat marţi, 19 ianuarie, ora 18, la Muzeul Naţional Cotroceni (Salonul Cerchez), de scriitorul Andrei Pleşu, coleg de facultate al autoarei, şi de Anca Ivaşcu, directoarea Editurii Monitorul Oficial.

Lansările continuă în această săptămână la Sinaia (miercuri, 20 ianuarie, ora 13, la Muzeul Naţional Peleş, invitat dr. Mihail Ion Gorgoi) şi la Braşov (joi, 21 ianuarie, ora 17, la Muzeul Casa Mureşenilor, lectori Valer Rus şi Ovidiu Savu).

Pe aceeaşi temă:

Ziua în care Dobrogea a intrat în harta României. Domnitorii ţării au numit-o Mărgăritarul Coroanei

Cele 15 minuni ale Dobrogei. Câteva motive pentru care este unic tărâmul dintre Dunăre şi Marea Neagră

„Constituţia Dobrogei“: cum a vrut administraţia românească de după 1878 să combată „elementul slav“ infiltrat pentru pământ

Fascinanta istorie a turcilor şi tătarilor din România: de la stăpânii Dobrogei otomane la supuşii unei ţări ortodoxe

Neamul care a adus învăţătura în Dobrogea. Chireştii, românii cărora Regele Carol I le-a mulţumit public pentru dăruirea lor


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările