Referendum la Universitatea Ovidius. Votul de luni, 11 noiembrie, decide modalitatea de alegere a rectorului

Referendum la Universitatea Ovidius. Votul de luni, 11 noiembrie, decide modalitatea de alegere a rectorului

Vot secret la Universitatea Ovidius din Constanţa FOTO Adevărul Constanţa

Universitatea Ovidius decide luni, 11 noiembrie, modalitatea prin care va fi ales rectorul instituţiei de învăţământ superior. Comunitatea academică va decide, prin vot secret, dacă rectorul va fi desemnat prin alegeri sau prin concurs. Ultimul rector, Dănuţ Tiberius Epure, prins în flagrant, arestat şi judecat pentru luare de mită, a fost ales prin vot secret.

Ştiri pe aceeaşi temă

Referendumul de luni are loc după o suită de dezbateri publice, trei la număr, organizate în decurs de o lună. Participarea la discuţii a fost aproape nulă. Universitarii au ignorat dezbaterile pe motivul lipsei de legalitate şi de moralitate a actualei conduceri, care a fost instalată de Dănuţ Tiberius Epure, rectorul prins cu şpagă şi arestat de Tribunalul Ilfov.

La finele lunii iulie, presa consemna un fapt fără precedent în lumea academică din România: rectorul unei instituţii de învăţământ superior, Dănuţ Tiberius Epure de la Universitatea Ovidius din Constanţa, era arestat pentru luare de mită.

Acuza Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu era singulară, ci viza o practică încetăţenită la nivelul conducerii Universităţii Ovidius din Constanţa. Procurorii DNA au documentat felul în care reţeaua de corupţie, condusă de rector, crease un sistem prin care vindea pe mii de euro locurile de admitere la Facultatea de Farmacie.

Rectorul Dănuţ Tiberius Epure se află de atunci în arest, fiind trimis în judecată o dată cu prorectorul Gabriela Stanciu şi cu doi complici - Stere Tala şi Lucica Toader. Şocul a fost extrem de mare, deşi era oarecum aşteptat. Cel care a declanşat ancheta DNA a fost profesorul universitar Gheorghe Ţarălungă, fostul decan de la Farmacie. El a depus un denunţ la DNA, fiind principalul pion al acuzării.

Principalul contracandidat al lui Epure la alegerile pentru rectorat, profesorul universitar Mihai Gîrţu, a acordat un interviu în exclusivitate ziarului „Adevărul“, în care şi-a exprimat public opiniile legate de criza profundă de imagine prin care trece astăzi Universitatea Ovidius, precum şi despre cauzele care au dus la această situaţie critică.

Vă mai recomandăm

EXCLUSIV Profesorul Mihai Gîrţu: „Universitatea Ovidius este prizoniera unui grup de interese. Declinul continuă. Soluţia nu trebuie aşteptată din afara universităţii“

Decanii facultăţilor de la Ovidius rămân pe funcţii deocamdată. Unele specializări sunt la un pas de desfiinţare

EXCLUSIV Mihai Gîrţu: „Situaţia este delicată. Avem speranţa că la Universitatea Ovidius «cangrena» este vindecabilă“

EXCLUSIV Eden Mamut: „Cu un rector arestat pentru asemenea practici, Senatul Universităţii Ovidius trebuie să-şi dea demisia“

Universitatea Ovidius, de la categoria A la DNA. Elanul unei instituţii în plină afirmare a fost retezat de arestarea rectorului pentru luare de mită

Universitatea Ovidius, în zbateri şi dezbateri. Joi încep deliberările publice pentru alegerea rectorului

Rectorul Dănuţ Epure, prorectorul Gabriela Stanciu şi complicii lor la şpagă, trimişi în judecată de DNA

Rectorul Epure rămâne în arest. Senatul Universităţii Ovidius, care l-a demis, aşteaptă semnal de la Ministerul Educaţiei pentru continuarea procedurii

Senatul Universităţii Ovidius a votat. Rectorul arestat Dănuţ Tiberius Epure şi prorectorul urmărit penal Gabriela Stanciu sunt demişi

A picat şi nr. 2 din Universitatea Ovidius. Restul conducerii începe să se dezică. Ministerul Educaţiei trimite Corpul de Control la Constanţa

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările