Război total între musulmani şi Băsescu, de la marea moschee din Bucureşti: „Strămoşii noştri au luptat în războaie pentru România, nu suntem talibani“

Război total între musulmani şi Băsescu, de la marea moschee din Bucureşti: „Strămoşii noştri au luptat în războaie pentru România, nu suntem talibani“

Traian Băsescu a stârnit revoltă în comunitatea musulmană reprezentată de muftiul Iusuf Murat

Declaraţia fostului preşedinte despre potenţialul pericol pe care-l reprezintă „megamoscheea“ de la Bucureşti a revoltat comunitatea musulmană din România. „A fost de acord cu proiectele noastre, acum face în postul Ramadanului afirmaţii care nu au suport real. Băsescu mai are şi fini tătari!“

Ştiri pe aceeaşi temă

Comunitatea musulmană din România a avut luni, 6 iulie, o reacţie la adresa criticilor proiectului de construire la Bucureşti a celei mai mari moschei din Europa. Muftiatul Cultului Musulman din România s-a arătat indignat de afirmaţiile fostului preşedinte Traian Băsescu, care s-a declarat împotriva „megamoscheii“, clasificând-o drept o problemă de siguranţă naţională.

„Avem un premier care stă pitit pe la Istanbul. A luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior. E o poveste care, dacă n-ar fi tragică, ar fi comică. În momentul în care islamismul se extinde către Balcani, prim-ministrul nostru hotărăşte să aprobe construcţia celei mai mari moschei din Europa, pe lângă care să funcţioneze o universitate pentru 6.000 de studenţi. Nu există risc mai mare de securitate naţională decât să aduci studenţi musulmani în România şi de aici să-i şi exporţi prin Europa!

Cred că astfel de decizii sunt cel puţin nesăbuite, dacă nu antinaţionale! Avem o minoritate de 70.000-80.000 musulmani în România, îi respectăm, au moschei la Constanţa, au moschee în Bucureşti. Dacă vor să mai facă una mititică sunt bineveniţi, dar să faci cea mai mare moschee din Europa şi să creezi pe lângă ea o universitate pentru 6.000 de studenţi islamişti mi se pare o exagerare, care trebuie să fie judecată de CSAT şi sper ca un astfel de proiect să nu fie aprobat de statul român“, şi-a spus părerea Traian Băsescu duminică la reuniunea PMP Sud Muntenia, ţinută în Budeasa-Argeş.

„Nu ne-am fi aşteptat niciodată la o asemenea declaraţie din partea unui fost şef de stat. Cu atât mai mult cu cât era la curent cu planurile moscheii de la Bucureşti încă de pe vremea când era primar general al Capitalei. Au existat apoi contactele de la nivel înalt, între statele român şi turc, un parteneriat în care să fie acordate terenuri pentru comunitatea musulmană din România pentru moschee la Bucureşti şi cimitir la Valu lui Traian, iar pentru comunitatea română din Turcia - pentru o biserică şi un cimitir la Istanbul. Am primit terenul pentru cimitir, la fel şi comunitatea din Istanbul şi-a primit terenul. Acum am primit terenul pentru moschee. Apoi auzim în presă declaraţiile fostului preşedinte. Nu înţelegem de unde au ieşit aceste afirmaţii cu 6.000 studenţi, dar nu vrem să fim prinşi în conflicte politice, se denaturează scopul demersului nostru“, atrage atenţia muftiul Iusuf Murat, liderul comunităţii musulmane din România.

Centrul musulman, locaş de învăţătură, nu de propagandă fundamentalistă

Prezentat în premieră de „Adevărul“, centrul social-religios al Muftiatului Cultului Musulman din România va fi ridicat în termen de 3 ani pe un teren de 11.000 metri pătraţi, situat lângă Romexpo, atribuit de Guvern la finele lunii mai. Prin hotărâre de Guvern, Executivul dădea astfel comunităţii musulmane terenul ce fusese în folosinţa RAAPPS, pe care regia intenţionase să-l înstrăineze către companii imobiliare.

Pe terenul aflat pe Bulevardul Expoziţiei din Bucureşti, cu o valoare de inventar de 17,2 milioane lei, Muftiatul va ridica un centru spiritual grandios, care să cuprindă o mare moschee, o bibliotecă, săli de curs pentru două clase de copii şi o cantină socială pentru nevoiaşi de orice religie. Moscheea de la Bucureşti va avea o capacitate de 1500 persoane, aproape dublu faţă de moscheea Carol I din Constanţa.

Sălile de curs vor găzdui şcoala de weekend a copiilor musulmani, care să înveţe ABC-ul religiei de la un „duhovnic“ adus de Muftiat. La bibliotecă vor fi volume ştiinţifice şi religioase autorizate, de unde tineretul să îşi ia cunoştinţele corecte despre Islam. Muftiatul doreşte astfel să contracareze existenţa moscheilor ilegale care se înfiinţează în Capitală. La construirea centrului va contribui substanţial statul turc, care va oferi suma de 3 milioane euro.

„Am spus că dorim să construim cea mai mare moschee dintr-o capitală europeană, cu excepţia Istanbulului, tocmai pentru a ne arăta preţuirea faţă de România. România este ţara noastră, acesta este poporul nostru, românii sunt fraţii noştri. Nu am vrut să ne construim moscheea pe banii contribuabilului român, aşa că am apelat la statul turc pe care ne puteam baza, ca de fiecare dată, cu încredere“, explică muftiul.

Liderul comunităţii musulmane respinge ideea că aici se va face propagandă fundamentalistă, spunând că tocmai acesta a fost scopul acestui locaş, de combatere a prozelitismului religios dat de interpretarea greşită a Coranului. „Nu va fi nicio universitate teologică, nu înţelegem de unde a ieşit acest număr de 6.000 studenţi, nu sunt în toate centrele universitare din Balcani atâţia studenţi. Este vorba doar despre cele două clase de sâmbătă şi duminică, pentru copii“, precizează muftiul.

Suspiciuni tocmai din partea naşului ortodox cu fini musulmani

În Bucureşti trăiesc 10.000 musulmani, care au la dispoziţie 4 moschei. Numărul musulmanilor s-a dublat în ultimii ani în Capitală, prin venirea unor investitori, oameni de afaceri, tineri la studii sau prin mariaj. Dar pentru musulmanii români, suspiciunile exprimate public de Traian Băsescu sunt de natură a-i ofensa. „Strămoşii noştri au luptat pentru România în cele două Războaie, au fost eroi ai acestui popor. Unchiul meu este martir din cel de-al Doilea Război Mondial, a murit pe front. Noi ne plătim taxele, ca orice cetăţean de rând, avem dreptul la lăcaşuri de cult. Cum să spună aşa ceva tocmai fostul preşedinte? Mai are şi fini tătari!“, şi-a arătat revolta muftiul Murat.

Traian şi Maria Băsescu au acasă la Constanţa fini de cununie un cuplu de tătari, cu care sunt prieteni de familie de ani buni: Perodin şi Narciz Amza. La prima campanie electorală pentru prezidenţiale din toamna lui 2004, Băsescu a ţinut să-i mulţumească public de pe scena de la Constanţa lui Amza, pe care l-a numit „cel mai bun prieten“ al său. Perodin Amza este comandant de vas ca Traian Băsescu, iar soţia sa Narciz, profesoară de matematică, a fost inspector şcolar general.

Muftiul Iusuf Murat este teribil de mâhnit: „Băsescu are nevoie de cunoştinţe istorice, nu doar tehnice. Strămoşii noştri sunt aici de secole şi noi, musulmanii, suntem loiali ţării noastre România. Un fost preşedinte să facă asemenea afirmaţii despre comunitatea musulmană şi tocmai în postul Ramazanului...“

Vă mai recomandăm

Cea mai mare moschee din Europa creştină se ridică la Bucureşti. Detaliile unui proiect uriaş, fără „propagandă fundamentalistă“

Fascinanta istorie a turcilor şi tătarilor din România: de la stăpânii Dobrogei otomane la supuşii unei ţări ortodoxe

Muftiul Iusuf Murat, liderul musulmanilor din ţara noastră: „Înainte de toate sunt român“

Iusuf Murat, muftiul Cultului Musulman din România: „Sunt fiu de cioban din Poarta Albă şi păstor al comunităţii mele. Şi profeţii noştri au fost păstori“

Muftiul Iusuf Murat: „În România există mai multe moschei neautorizate“. Parlamentarii constănţeni vor modificarea legii de organizare a cultelor

EXCLUSIV Istoricul de talie mondială Kemal Karpat, fost consultant la Casa Albă: „Islamului îi lipseşte un Vatican al lui“

FOTO VIDEO Tătarul din Carpaţi. Istoricul de talie mondială Kemal Karpat, consultant pentru Reagan şi Carter la Washington

„Sunt musulman şi sunt mândru că trăiesc în România“. Moment de reculegere ţinut în memoria victimelor atentatului terorist din Franţa

Biblia versus Coranul. Ce au în comun şi ce le separă pe cele mai filosofice dintre cărţile lumii

Istoricul Tasin Gemil, primul ambasador musulman al României: „Atentatele vor continua. Mii de tineri din fostul bloc comunist au devenit jihadişti“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările