Radu Mazăre se teme că va fi asasinat de milionarii din Port. Edilul susţine că atentatul ar putea avea loc în vacanţa sa din Madagascar

Radu Mazăre se teme că va fi asasinat de milionarii din Port. Edilul susţine că atentatul ar putea avea loc în vacanţa sa din Madagascar

Radu Mazăre în Madagascar. FOTO Arhiva Adevărul

Primarul Constanţei este convins că asasini platiţi ar putea fi pe urmele lui. Radu Mazăre crede că cei care i-au pus gând rău sunt milionarii din portul Constanţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o declaraţie surprinzătoare, edilul de la Constanţa a anunţat luni că este tot mai convins de faptul că cineva i-ar putea face de petrecanie în vacanţa din Madagascar. Mazăre a declarat recent că îşi va petrece acolo concediul de Paşti alături de mama sa şi câţiva apropiaţi.
 
"Am nişte informaţii că au fost tocmiţi nişte oameni care să plece în Madagascar odată cu mine, vizând eliminarea mea. Nu pot să spun care anume dintre milionarii din port ar fi tocmit nişte oameni pentru aşa ceva pentru că nu vreau să acuz oamenii degeaba. Dar vreau să trag un semnal de alarmă că am auzit lucrul ăsta."
 
Radu Mazăre este cel a avut mai multe discuţii cu premierul Victor Ponta şi cu Ministrul Transporturilor, Dan Şova pentru preluarea unui pachet suplimentar de acţiuni ale Portului Constanţa. 
De altfel, consilierii locali au votat săptămâna trecută o hotărâre care aviza preluarea a 13% din acţiuni, pe lângă cele 20% existente. Consilierii PDL şi PNL au fost atunci "Împotrivă", dar hotărârea a trecut datorită votului majoritar al consilierilor PSD.
 
Mazăre i-a acuzat în nenumărate rânduri pe milionarii din Portul Constanţa că se tem de preluarea Portului Constanţa pentru că vor să plătească taxele mici de acum 20 ani. 

Primarul a promis constănţenilor că toate veniturile rezultate din acţiunilr portului vor fi folosite pentru acordarea de subvenţii suplimentare pentru Gigacalorie. Constanţa este în top 3 al oraşelor cu cea mai scumpă căldură.

 

Vă mai recomandăm:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: