Radu Mazăre, despre condamnarea la 6 ani de închisoare: „Mă felicit că am plecat dintr-o ţară în care justiţia poate achita şi condamna o persoană în acelaşi timp”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

La scurt timp după condamnarea sa la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, Radu Mazăre a transmis din Madagascar o scrisoare în care-şi exprimă punctul de vedere. În opinia fostului primar, condamnarea este una nedreaptă.

La numai câteva ore după condamnarea sa la 6 ani şi 6 luni de închisoare de către Tribunalul Constanţa pentru abuz în serviciu, Radu Mazăre a transmis miercuri, 16 mai, o scrisoare din Madagascar în care îşi exprimă consternarea.

Totodată, fostul edil al Constanţei se felicită pentru decizia luată de a pleca din România acolo unde, spune el, justiţia poate achita şi condamna aceeaşi persoană, pentru aceleaşi acuzaţii în două dosare diferite.

Condamnarea Tribunalului Constanţa nu este una definitivă.

Vă prezentăm scrisoarea lui Radu Mazăre transmisă din ţara unde a solicitat azil politic, Madagascar:

„Astăzi am fost condamnat de tribunalul Constanta la un total de 6,6 ani de puşcărie cu executare pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu.

Sunt uluit şi consternat de sentinţa nedreapta data de judecător.

Nu reuşesc să înţeleg, la prima acuzaţie, cum este posibil ca pentru aceeaşi presupusă infracţiune de abuz (vânzarea sub-evaluata a terenului aferent Cazino Mamaia) să fiu achitat de Curtea de Apel Bucureşti (sentinţa numărul S.P.148/FI/10.07.2017) şi să fiu condamnat la 4,6 ani de puşcărie de Tribunalul Constanta (S.P.253/16.05.2018)? Repet, aceeaşi acuzaţie, acelaşi teren, însă în două dosare diferite, o instanţă mă achită în dosarul numărul 6536/2/2008 la Curtea de Apel Bucureşti şi alta mă condamnă în dosarul 2310/118/2015 la Tribunalul Constanta. Aşa cum mi s-a părut halucinant faptul că DNA mi-a făcut 2 dosare cu acelaşi subiect, contrazicând principiile de drept, aşa mi se pare şi acum halucinant să am 2 sentinţe opuse tot pe aceeaşi infracţiune cu acelaşi subiect!

Dosarul de la Tribunalul Constanta unde am luat aceasta condamnare este public, poate fi consultat oricând, şi oricine poate constata că toţi funcţionarii primăriei, consilierii locali şi evaluatorii implicaţi în vânzarea respectivelor terenuri au declarat că procedura vânzării a fost cea legala, şi-au asumat-o, începând de la adoptarea hotărârii de Consiliu Local şi până la notar, fără ca eu sa fi intervenit în derularea ei. Primarul semnează ultimul pe documente, obligat de lege să ducă la îndeplinire hotărârile Consiliului Local. Nu Primarul vinde, ci Consiliul Local, nu Primarul le evaluează, ci evaluatorul profesionist acreditat.

În cazul celorlalte două abuzuri, situaţia este identică: primarul nu a influenţat pe nimeni, nu a impus nimănui nimic, nu a primit şi nu a cerut nimic. Si totuşi sunt acuzat şi condamnat pentru presupusa subevaluare făcută de nişte evaluatori profesionişti!

În fapt, spun ce am mai spus, vina mea este una singura: am fost un lider neaservit si incontrolabil pentru Servicii, ca atare o ţintă permanenta a Poliţiei Politice din Romania!

În atare situaţie concluzia mea personală este una singură: mă felicit ca am plecat dintr-o ţară în care justiţia poate si achita şi condamna o persoana în acelaşi timp, pentru exact aceiaşi acuzaţie, cu acelaşi obiect, dar în doua dosare diferite!

Asta-i ţară? Asta-i justiţie? Asta-i dreptate?”


Pe aceeaşi temă:

Radu Mazăre a fost condamnat la şase ani şi şase luni închisoare. Fostul edil este acuzat de abuz în serviciu

EXCLUSIV Declaraţia lui Radu Mazăre din Madagascar despre cererea de azil politic

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite