Psoriazisul, boala care nu se vindecă niciodată. Care sunt factorii care pot favoriza apariţia afecţiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psoriazisul, o afecţiune a pielii care se poate manifesta fie prin pete, plăci, porţini de piele îngroşate sau mătreaţă, nu se vindecă niciodată, ci doar se poate ameliora.

Boala dermatologică se manifestă prin descuamări, însoţite de mâncărime şi pete roşii de dimensiuni diferite pe piele. Regiunile cele mai afectate de psoriazis sunt zona lombară, articulaţiile genunchiului, cotului, dar şi pielea capului. Boala nu este transmisibilă.

Dr. Gheorghe Nicola, şeful Secţiei Dermato-Venerice din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, spune că psoriazisul nu poate fi vindecat niciodată, ci doar ameliorat. „Deşi companiile farmaceutice româneşti, dar mai ales internaţionale anunţă descoperirea unor tratamente uimitoare, noi încă nu avem pacientul care să se vindece total“, spune medicul.

Dermatoza cronică este o predispoziţie genetică, care apare pe fondul unor predispoziţii datorate de factorii psihogeni, de stres, de lipsa orelor de somn, după unele infecţii. De asemenea, fumatul şi alcoolul sunt factori favorizanţi ai apariţiei psoriazisului. Persoanele infectate HIV/SIDA pot devolta o astfel de afecţiune a pielii.

image

„Psoriazisul este o boală genetică. Chiar dacă nu se moşteneşte de la părinţi la copii ea se poate transmite de la bunici la nepoi. Ea nu se vindecă niciodată, dar se ameliorează după tratament“, spune dr. Gheorghe Nicola.

Prevalenţa bolii este foarte ridicată, iar formele severe sunt în procent de 25%. „8-10% din totalul populaţiei are forme uşoare ale psoriazisului“. Psoriazisul este o boală perversă, asfel că la unele persoane se manifestă sub forma mătreţii, a pielei uscate, mai ales la nivelul palmelor şi de aceea mulţi oameni nu îşi fac probleme şi nu merg la medic“.

Pe lângă tratamentele indicate de medicul specialist, pacientul poate opta pentru o cură heliomarină, întrucât savanţii au remarcat, de-a lungul timpului, că psoriazisul, ca şi infecţiile cronice, reacţionează favorabil la acţiunea razelor soarelui.

Mai puteti citi:

Cum funcţionează chirurgia bariatrică. Pacienţii pot slăbi natural după operaţie chiar şi 10 kilograme într-o singură lună

Cum le poate păcăli pe femei o boală ginecologică: afecţiunile care pot deveni fatale. Miturile despre simptome false, demontate de medici

Semnele înşelătoare ale bolilor cardiovasculare. Durerea care te păcăleşte şi bolile tăcute pe care nu le simţi decât atunci când este prea târziu

Semnele care indică instalarea diabetului în organism. Când trebuie să ne alarmăm şi să mergem de urgenţă la doctor

Cea mai perversă boală, cu simptome ascunse şi câţiva ani. Când o descoperim, e deja prea târziu - ce spun medicii despre boala pe care o au mulţi români

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite