Programul evenimentelor dedicate Zilei Naţionale a României, la malul mării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu ora 11.00, autorităţile constănţene organizează pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, zona Monumentul Eroilor, o paradă militară.

Ca în fiecare an, evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României vor începe la ora 9.00 cu depuneri de coroane la Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial din Cimitirul Central. 

Urmează apoi, începând cu ora 11.00, o paradă a forţelor armate. Defilarea cu tehnică specializată şi plutoane de militari va avea loc pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în faţa Monumentului Eroilor Independenţei din parcul Casei de Cultură a Sindicatelor.

De la ora 12.00, participanţii vor avea ocazia să admire o expoziţie de tehnică militară şi armament.

De asemenea, la aceeaşi oră, va avea loc prezentarea noilor autobuze ale municipiului Constanţa.

Primăria Municipiului Constanţa va oferi celor prezenţi la eveniment 5.000 de steguleţe tricolore.

Tot sâmbătă, 1 decembrie 2018, Primăria Municipiului Constanţa, prin Serviciul Public de Asistenţă Socială, îi aşteaptă pe constănţeni la o porţie de iahnie cu cârnaţi şi la un spectacol susţinut de artişti îndrăgiţi.

Între orele 11.00 şi 16.00, oamenii sunt invitaţi la o porţie de fasole în corturile special amenajate în cinci zone din oraş: Parcul Tomis II; Piaţeta Badea Cârţan – Clubul Pensionarilor; Zona CET –Clubul Pensionarilor; Parcul de la Gară; Piaţeta Far.

Pe aceeaşi temă:

Pregătiri pentru parada de 1 Decembrie. Unde va fi marea defilare

Depuneri de coroane, defilare şi fasole cu cârnaţi. Programul Zilei Naţionale a României, la malul mării

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite