Profilerul care a găsit ucigaşi pe bandă rulantă, despre moartea ziaristului prins în legături homosexuale: „Ei au gelozii puternice, sunt violenţi, răzbunători“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Chesnoiu, acum colonel în rezervă, a lucrat aproape două decenii în poliţie FOTO Sînziana Ionescu
Liviu Chesnoiu, acum colonel în rezervă, a lucrat aproape două decenii în poliţie FOTO Sînziana Ionescu

Expertul poligraf Liviu Chesnoiu, fostul „profiler“ al Poliţiei Constanţa, disecă mintea unui criminal care reuşeşte să rămână neprins, cel puţin o vreme.

Colonelul în rezervă Liviu Chesnoiu (60 de ani) a fost ani de zile „profilerul“ Poliţiei Constanţa, în calitatea sa de psiholog principal şi expert poligraf. Omul cu detectorul de minciuni are o plăcere deosebită în a sta de vorbă cu semenii, a le face portretul psihologic şi descoperi slăbiciunile.

Înainte de a fi poliţist, a lucrat ca profesor la Şcoala Ajutătoare nr. 1 din Constanţa, unde şi-a exersat răbdarea învăţându-i pe copiii cu nevoi speciale. „Am toată răbdarea din lume, pot sta de vorbă cu oamenii până la 12 noaptea, fără să mă plictisesc sau să mă enervez. De fapt, asta este principala calitate a unui anchetator: să domine interlocutorul care este suspect într-un caz, să nu-i arate că este obosit, enervat, iritat. Dacă îţi păstrezi calmul, el începe să-şi pună întrebări: «Oare ce ştie despre mine? Am încurcat-o». Şi începe să facă greşeli. Pe mulţi îi dibuieşti după reacţii, iar ancheta ulterioară îţi confirmă intuiţia“, relatează col. (r) Liviu Chesnoiu.

Atunci când nici flerul, nici dovezile, nici măcar întâmplarea sau norocul nu îi ajută pe anchetatori, în fişetele Poliţiei apar AN-urile, dosarele cu Autor Necunoscut. Din 2012, crimele cu autor necunoscut nu se mai prescriu, astfel că oamenii legii au de atunci tot timpul înainte să rezolve cazurile-balast care le îngreunează statistica.

„Aceste cazuri nerezolvate nu se mai prescriu. Mai dospesc, mai avem câte-o informaţie, se mai trezeşte unul care şi-aduce aminte câte ceva... Unii mai vorbesc prin puşcărie, deapănă amintiri, se mai dau mari, alţii aud, vin şi ne spun... Orice poliţist care se respectă are propriii informatori. Un caz cu AN niciodată nu se închide, el rămâne acolo şi-şi aşteaptă rezolvarea. Nu există crimă perfectă, doar investigaţie incompletă. Un caz nerezolvat are autor necunoscut „încă“. Pentru că întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, apare ceva“, afirmă expertul Chesnoiu.

Un astfel de caz a fost rezolvat de colonelul Chesnoiu după 7 ani. Un puşti de 12 ani fusese omorât de un militar în termen, care ieşise în permisie şi a comis crima pe malul lacului Siutghiol din Mamaia, lângă debarcaderul Neptun. „Aveam un coleg, şef de poliţie, care m-a chemat să-l ajut cu acest caz rămas nerezolvat, care se plimba de la poliţie la parchet. Am luat dosarul, l-am studiat cu atenţie şi i-am zis: «Dom`ne, cheamă-l pe-ăsta». Militarul a fost adus, l-am testat la poligraf şi mi-a dat reacţii că el este autorul. I-am zis direct: «Dane, tu eşti criminalul». A început să plângă“, povesteşte col. (r) Chesnoiu.

„Poliţistul nu e lăsat să muncească“

Ce condiţii trebuie îndeplinite ca să rezolvi un caz? Este criminalul atât de inteligent încât nu face greşeli sau anchetatorul nu este suficient de priceput? Expertul Chesnoiu are altă părere: „Crimă perfectă nu există, doar profesioniştii pot face aşa ceva. Nu s-au făcut destule investigaţii poate. Ca să rezolvi un caz, trebuie să vrea Dumnezeu, să ai timp, răbdare şi să-ţi meargă mintea. Să gândeşti, să pricepi ce s-a întâmplat acolo. Cercetarea la faţa locului este sfântă şi îţi oferă indicii în mare parte din cazuri. Pe un dosar cu cercetare bună făcută la locul crimei, imposibil să nu ai rezultate. Întotdeauna trebuie făcută o cercetare psihologică în jurul victimei. Cauţi în camera ei, cauţi în casă. De câte ori a fost lovită, cum a fost atacată. Un tâlhar nu dă de 100 ori în ea, ci o loveşte s-o ameţească, îi ia geanta şi a fugit. Dacă îi dă de 100 ori în cap, atunci e ceva acolo.

Dar vedeţi, n-are nimeni răbdare şi nici atâta timp la dispoziţie, noi suntem puţini, totul trebuie făcut repede-repede, se greşeşte... Poliţistul nu e lăsat să muncească. Eu aveam timp să studiez dosarul, alţii doar pe fugă. Eu eram calm, capul limpede din jurnalism. Mă uitam cum a dat declaraţiile un suspect, ce a schimbat din ele. Un anchetator trebuie să fie ca un sportiv, să ai o viaţă ordonată, disciplină, tărie de caracter, adaptabilitate. Eu nu beau alcool în primul rând, să nu miros, să nu tremur. Nu beau cafea, nu fumez, să nu intru în «sevraj». Este vorba despre raportul dintre anchetator şi suspect, tu trebuie să fii în superioritate, să-ţi joci bine cărţile, chiar dacă nu le ai pe toate în mână“, dezvăluie investigatorul.

În epoca tehnologiei, să depistezi un făptaş a devenit mult mai facil. Telefoanele mobile oferă date suficiente despre unde se afla un infractor la momentul comiterii crimei, apoi despre traseul său. „Da, criminalul se întoarce întotdeauna la locul crimei, aşa cum lupul vine înapoi să dea târcoale turmei de oi. Se mai întâmplă ca unii să ia asupra lor comiterea unei fapte grave, ca să capete o aură de macho, de periculos în închisoare. «Altfel ştiţi ce păţesc?», ni se confesau ei“.

Cazul fetiţei din Plopeni

„Un criminal nu are remuşcări, nu are regrete. El nu simte nimic, nicio durere pentru victimă, nu are empatie. În cele mai multe cazuri a fost abuzat la rândul său în copilărie, violentat, înrăit. Oamenii se nasc puri, perfecţi, dar ceva îi strică pe parcurs. Nu se spovedeşte niciunul. Poate doar ajunge să-şi spune of-ul, să scape de energia negativă. La Plopeni, când a fost ucisă fetiţa aceea de un vecin de-al ei, eu am vrut să-l testez pe acel pedofil din sat, Jan Tistu, apoi pe Adrian Florescu, care era autorul. La poligraf îl întrebam pe suspect din ce în ce mai nuanţat dacă el a omorât fetiţa. «Tu ai omorât-o? Tu ai omorât-o?? Tu ai omorât-o???». E o tehnică. Am spus că nu Jan Tistu este autorul. Am o teorie pe care o predau, că există un criminal şi un spectator. Criminalul este vioara întâi şi are nevoie de spectator, pe care dă apoi vina şi acesta plăteşte oalele sparte“, explică expertul.

În cazul de la Plopeni din vara lui 2006, Mihaela Andreea Dodan, o fetiţă de 5 ani, a fost ucisă şi apoi violată de vecinul de peste drum, Adrian Florescu (26 ani). Acesta era mahmur după 12 beri, pahare de vin şi nişte coniac, când copila a intrat în casa lui, trimisă de mamă să ceară o ţigară - amănunt uitat de mamă cu desăvârşire. Criminalul a torturat fetiţa, a băgat-o în saci de plastic şi a îngropat-o în curte, iar după trei zile a mutat cadavrul în altă groapă din curte. Florescu a participat la căutări alături de părinţii fetiţei, de tot satul, de anchetatori şi de voluntari. Vecinul se afla printre cei care oferiseră un umăr de sprijin părinţilor îndureraţi care-şi frângeau mâinile de durere şi a stat zi de zi lângă aceştia urmărind astfel toate noutăţile din mersul anchetei.

Andreea Mihaela Dodan - fetiţa ucisă din Plopeni. În medalion, criminalul ei - Adrian Florescu Sursa foto IPJ Constanţa

Andreea Mihaela Dodan şi Adrian Florescu - crima din Plopeni Sursa foto IPJ Constanţa

La acţiune s-a intervenit cu elicopter, cu echipaje sporite, care au luat la pas dealurile Plopeniului, iar una dintre ipoteze a fost chiar că o reţea de traficanţi de copii au scos fetiţa din ţară şi-au dus-o în Bulgaria. Însuşi chestorul Dan Fătuloiu, pe atunci şeful Poliţiei Române, a descins la Plopeni, să verifice măsurile luate.

Dar anchetatorii au dat dovadă de superficialitate, pentru că mormântul fetiţei se afla la doar 20 metri de uşa părinţilor săi. Câinii de urmărire s-au dus glonţ în casa vecinului Florescu, dar poliţiştilor le-a fost lene să sape prin curte, deşi erau semne evidente de gropi proaspete, iar Florescu avea pantalonii pătaţi de sânge. „Cantitatea era prea mică pentru a releva dacă era sângele fetiţei, el a spus că voia să facă o fântână şi săpase după apă, iar curtea avea 3.000 metri pătraţi, nu puteam ara tot“, au motivat cei de la Poliţie.

După şase luni, Adrian Florescu a cedat şi a mărturisit singur crima comisă. A spus că ar fi făcut-o după 3 zile de la uciderea Melei, înmuiat de durerea părinţilor pe care tot el îi consola. Dar pistele false urmărite de anchetatori i-au dat speranţe că nu va fi descoperit niciodată.

Ziaristul prins în legături homosexuale

Un alt caz foarte mediatizat, rămas cu autor necunoscut pentru că nimeni n-a mărturisit comiterea faptei, iar evidenţele nu au vorbit poliţiştilor şi procurorilor, este crima homosexuală căreia i-a fost victimă un ziarist constănţean, implicat în mişcarea civilă. În octombrie 1998, ziaristul Ştefan Itoafă (24 ani), lider al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului din Constanţa, a fost găsit mort într-un apartament din cartierul Faleză Nord din Constanţa, asasinat într-un mod care pe anchetatori i-a dus cu gândul la o crimă pasională între homosexuali. Tânărul era dezbrăcat şi fusese legat cu frânghii astfel încât să nu-şi poată mişca mâinile sau picioarele fără ca strânsoarea să devină şi mai tare. Fusese strangulat, iar la gât avea o tăietură profundă.

Suspecţi au devenit cei care îl frecventau, nume cunoscute din mediul Constanţei, cum ar fi cunoscutul dansator şi coregraf Milidi Tătaru de la Teatrul Fantasio, care a decedat şi el între timp. Crima avusese loc în apartamentul lui Tătaru, la care Itoafă avea acces, în calitate de prieten apropiat, chiar şi în lipsa proprietarului, aşa cum s-a întâmplat atunci.

Niciunuia dintre principalii bănuiţi nu i-a fost, însă, demonstrată vinovăţia, astfel că de moartea lui Itoafă nu a răspuns nimeni. Logodnica şi fratele lui au convocat o conferinţă de presă în care au ridicat semnele de întrebare ale familiei. Ei au relatat că nu-şi explică ipoteza anchetatorilor, fiind de părere că Ştefan nu putea ascunde de ei o viaţă dublă, totul decurgând „normal, aşa cum trebuie“ în viaţa personală. Familia a declarat că tânărul cuplu se pregătea de nuntă şi abia aştepta să se aşeze la casa lui. Moartea ziaristului Ştefan Itoafă a fost pusă de familia sa pe seama unor anchete jurnalistice pe care le pregătea.

„Acolo este o altă lume. Homosexualii nu comunică, nu dau din casă, au gelozii foarte puternice, sunt violenţi, răzbunători. Ne-a fost foarte greu să facem o investigaţie ca la carte. Sunt ermetici, nu dădeau nicio informaţie. Nu am găsit niciun fir, nici la faţa locului. Am cercetat cercul de suspecţi, pe atunci nu erau telefoane mobile să-i luăm urma, să vedem cu cine a discutat, când, cine îl suna. Intervin Serviciile şi gata. În 90% dintre cazuri, criminalul este în cercul de cunoştinţe“, spune col. (r) Chesnoiu.

Procurorul-şef Zafer Sadîc de la Secţia de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa recunoaşte că nu a avut, pur şi simplu, nicio pistă în cazul Itoafă. „Cazul a fost prescris. Nu am avut nicio pistă acolo. În 1997 nu se aplica proba ADN, abia apăruse în 1995 la britanici, la americani. Acum e prea târziu“, susţine magistratul.

Expertul de la poligraf Liviu Chesnoiu indică un timp de aur pentru prinderea făptaşului: 72 ore. „Dacă trec 72 ore este mai greu să-l prinzi. Timpul lucrează în favoarea criminalului. Aşa se spune, e un cod nescris. Pentru că după aceea omul nu mai face greşeli, se linişteşte, se calmează, şterge urmele. Dar 72 ore se simte ca un animal hăituit. Poate face greşeli“, spune profilerul Poliţiei.

Pe aceeaşi temă:

Bine aţi venit la Constanţa, campioană la dosare cu autor necunoscut! Şeful Poliţiei: „S-au încadrat oameni fără şcolarizare. Cei cu experienţă pleacă“

Cazul teribil al tinerei din Argeş găsite moartă într-o râpă, legată şi cu chiloţii îndesaţi în gură. De 17 ani, ucigaşul e de negăsit

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite