Primarul din Năvodari, trimis în judecată de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care abuz în serviciu şi date de mită. Alături de el în acelaşi dosar vor fi judecate alte cinci persoane printre care şi un judecător.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Matei Nicolae, primar al oraşului Năvodari, în stare de arest preventiv, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor concurente de: abuz în serviciu, în formă continuată (3 infracţiuni),  tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu, dare de mită,  constituire a unui grup infracţional organizat.

Au mai fost trimişi în judecată în acelaşi dosar, Gurgu Isidor şi SC Dormarbib Group SRL, pentru spălare de bani (2 infracţiuni, din care una în formă continuată), complicitate la tentativă la abuz în serviciu, constituire a unui grup infracţional organizat, Jianu Corina Eugenia, la data faptelor judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa (în prezent la Tribunalul Constanţa), în stare de libertate, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor concurente de:  abuz în serviciu (2 infracţiuni),  luare de mită.

Tot în acelaşi dosar vor mai fi judecaţi Căpăţână Victoria, în stare de libertate, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor concurente de:  complicitate la abuz în serviciu,  constituire a unui grup infracţional organizat,  Idvu Constantin Florin, în stare de libertate, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor concurente de: spălare a banilor, constituire a unui grup infracţional organizat şi Manu Vasile Alexandru, membru în Adunarea generală a Asociaţiei Fotbal Club Săgeata Năvodari, la data faptelor, în stare de libertate, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În anul 2011, inculpatul Matei Nicolae, împreună cu inculpaţii SC Dormarbib Group SRL şi Gurgu Isidor, a constituit un grup infracţional organizat al cărui scop a fost săvârşirea unor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului oraşului Năvodari, dar şi de spălare a banilor, care să le asigure folosul acelor infracţiuni.

În cadrul acestui grup, care a acţionat până în anul 2013, inculpatul Matei Nicolae a avut rolul de a iniţia hotărâri de consiliu local prin care să se creeze premisele fraudării intereselor economice ale primăriei Năvodari, iar ulterior, de a dispune în mod ilicit de bunuri şi sume de bani aparţinând oraşului, cu efectul păgubirii bugetului local şi obţinerii unor avantaje patrimoniale pentru alte persoane.

La rândul lor, în cadrul asocierii, inculpaţii Gurgu Isidor şi SC Dormarbib Group - strâns legaţi prin legături de familie şi respectiv comerciale de inculpatul Matei Nicolae - au avut rolul de a dobândi bunurile provenite din săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu de către acesta din urmă.  De asemenea, inculpaţii Gurgu Isidor şi SC Dormarbib Group au transmis mai departe bunurile cu provenienţă ilicită, cu scopul ascunderii originii lor ilicite.

Grupul infracţional constituit de către inculpaţii Matei Nicolae, Gurgu Isidor şi SC Dormarbib Group SRL a fost, totodată, sprijinit şi de către inculpaţii Căpăţână Victoria şi Idvu Constantin Florin.
Aceştia din urmă au fost integraţi în structura asocierii pe care au sprijinit-o la comiterea infracţiunilor.
Spre exemplu, inculpata Căpăţână Victoria l-a ajutat pe inculpatul Matei Nicolae să comită fapta de abuz în serviciu în legătură cu emiterea unui titlu de proprietate, procedând la alegerea completului de judecată prin introducerea mai multor acţiuni identice, urmată de renunţarea la judecată în toate dosarele formate, cu excepţia celui repartizat inculpatei Jianu Corina Eugenia.

Potrivit recchizitoriului, în perioada 2010 – 2011, în calitate de primar al oraşului Năvodari şi de preşedinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Năvodari, inculpatul Matei Nicolae a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate în intravilanul localităţii Năvodari, pe malul Mării Negre, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea acestei proceduri administrative, dar şi a dispoziţiilor definitive şi irevocabile ale instanţei de judecată.  Astfel, s-a produs un prejudiciu în dauna primăriei Năvodari de 104.988.896 lei ( aproximativ 25 milioane euro), reprezentând contravaloarea terenurilor respective, cu obţinerea unor importante avantaje patrimoniale de către persoane apropiate.

La data de 23 iulie 2012, inculpatul Matei Nicolae şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia de primar al oraşului Năvodari, legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu, a trei terenuri în suprafaţă de 20,6419 ha, 15,9850 ha şi 25,090 ha. Astfel a fost provocată o pagubă de 1.853.970,4 lei în dauna primăriei Năvodari, respectiv diferenţa dintre suma de 2.129.480 lei (reprezentând valoarea reală de circulaţie a terenurilor) şi suma de 275.509,6 lei (reprezentând preţul plătit de cumpărător pentru cele trei terenuri), fiind obţinute foloase necuvenite de cumpărătorul bunului. Contractul de vânzare-cumpărare pentru cele trei terenuri, aparţinând domeniului privat al oraşului Năvodari, a fost încheiat în numele SC Dormarbib Group de inculpatul Gurgu Isidor, cunoscând că cele trei terenuri provin din săvârşirea unei infracţiuni de către primarul Matei Nicolae.

Într-un demers separat, la data de 20 decembrie 2012, inculpatul Matei Nicolae, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia de primar al oraşului Năvodari, a încheiat un contract de schimb cu sultă (sumă de compensare) autentificat la 20.12.2012 la un biroul notarial. Prin acesta, el a transmis şi respectiv urma să transmită dreptul de proprietate asupra a patru terenuri, în suprafaţă totală de 12.055 m.p. şi a achitat o sultă de 2.592 lei, iar în schimb, a primit de la SC Dormarbib Group SRL suprafaţa de 7.315 m.p. teren, situată în intravilanul oraşului Năvodari. Astfel, s-ar fi putut provoca o pagubă de 4.919.932 lei în dauna primăriei Năvodari, reprezentând diferenţa dintre valoarea de circulaţie a terenurilor schimbate şi care urmau să fie schimbate (5.846.780 lei) de către oraşul Năvodari plus sulta de 2.592 lei şi valoarea de circulaţie a terenului schimbat de SC Dormarbib Group SRL (929.440 lei) precum şi un folos necuvenit SC Dormarbib Group SRL.

În perioada 1 septembrie 2010 – 21 mai 2014, în calitate de primar al oraşului Năvodari, inculpatul Matei Nicolae a efectuat mai multe plăţi către Asociaţia Fotbal Club Săgeata Năvodari, în cuantum total de 12.653.000 lei, cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în domeniu.  O parte din această sumă de bani, respectiv 2.269.510,00 lei, a fost transferată din conturile Asociaţiei Fotbal Club Săgeata Năvodari, în perioada 22 mai 2012 – 03 iulie 2013, de către inculpatul Manu Vasile Alexandru către societăţi de tip fantomă, sub acoperirea unor operaţiuni comerciale legale, în scopul ascunderii originii ilicite a sumelor respective.

La data de 19 octombrie 2010, în baza unei înţelegeri preexistente, Matei Nicolae a dat inculpatei Jianu Corina Eugenia care, la momentul săvârşirii faptei era judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, prin intermediul fiicei acesteia, un teren în suprafaţă de 500 m.p., situat în oraşul Năvodari, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale magistratului învestit cu soluţionarea a două dosare, prin care s-au vătămat drepturile şi interesele legale ale oraşului Năvodari şi au fost obţinute foloase necuvenite pentru persoanele implicate.

Fapta ar fi fost disimulată prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între SC Top Vision SRL (al cărei asociat unic este Matei Nicolae) şi fiica magistratului, prin care aceasta din urmă a dobândit terenul respectiv la preţul de 8.560 de lei, deşi valoarea de circulaţie a acestuia era de 139.550 lei.
Transferul acestei suprafeţei de teren s-a realizat la scurt timp după ce inculpatul Matei Nicolae, a beneficiat, prin intermediul unor persoane interpuse, de efectele hotărârilor judecătoreşti nelegale şi netemeinice pronunţate cu rea-credinţă de către inculpata Jianu Corina Eugenia.

Primăria oraşului Năvodari nu a comunicat în cursul urmăririi penale dacă se constituie parte civilă în cauză deşi i s-a solicitat acest lucru. Prejudiciul total care ar fi fost cauzat în dauna primăriei Năvodari este estimat, în acest moment, la suma de 119.495.866,4 lei (26.554.636 euro) la care se adaugă un potenţial prejudiciu de 4.919.932 lei, care s-ar fi putut produce ca urmare a schimbului de terenuri cu SC Dormarbib Group SRL.

În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparţin inculpaţilor: SC Dormarbib Group SRL, Idvu Constantin Florin, Matei Nicolae, Manu Vasile Alexandru şi Căpăţână Victoria.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.


Mai citiţi şi:

Primarul Matei din Năvodari, suspendat din funcţie de prefectul Volcinschi

Primarul Nicolae Matei din Năvodari s-a întors după gratii

VIDEO UPDATE Primarul de Năvodari, Nicolae Matei, a fost reţinut de DNA pentru fapte de corupţie. Prejudiciul depăşeşte 111 milioane lei
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite