Primarul vizionar al Constanţei. Ion Bănescu, moldoveanul care a modernizat oraşul de la malul mării

Primarul vizionar al Constanţei. Ion Bănescu, moldoveanul care a modernizat oraşul de la malul mării

Promenada Constanţei, transformare la început de secol XX FOTO Muzeul Portului Constanţa

Primarul căruia Constanţa îi datorează dezvoltarea este Ion Bănescu. Omul revoluţionar al acestui oraş nu a fost dobrogean, ci moldovean.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ion Bănescu s-a născut la Roman – Neamţ, în anul 1851. A studiat la Iaşi, a obţinut bursă de stat la Berlin, unde a urmat Drept, Litere, Arheologie şi Istorie – Geografie.

În 1874 este revizor şcolar al judeţelor Cahul, Bolgrad şi Ismail din Basarabia. Ajunge în Dobrogea în 1879, când este numit subrevizor şcolar, iar un an mai târziu devine revizor şcolar pentru districtul Constanţa.

În această calitate înfiinţează la Constanţa, în 1893, prima şcoală normală de învăţători şi institutori. Conduce această şcoală până în anul 1896, când se înfiinţează şcoala care avea să devină blazonul învăţământului dobrogean – Gimnaziul „Mircea cel Bătrân“. Ion Bănescu funcţionează aici ca profesor, apoi este numit director.

Valoarea directorului de gimnaziu este recunoscută prin funcţia importantă pe care o primeşte în administraţia edilitară. La 1 ianuarie 1900 devine preşedinte al Comisiei Interimare a oraşului.

Activează o scurtă perioadă pe post de consilier comunal, iar în 1905 ajunge primar al Constanţei. Mandatul lui Ion Bănescu durează doar 2 ani, el revenind apoi la funcţia de consilier comunal pe care şi-a păstrat până la sfârşitul vieţii, în 1909.

Meritele lui Ion Bănescu sunt multiple, fiind indexate în arhiva Bibliotecii Judeţene I.N. Roman din Constanţa.

Este considerat pe drept cuvânt fondatorul învăţământului modern din Constanţa. El este cel care a iniţiat sistematizarea oraşului şi organizarea pe cartiere, în funcţie de specificul zonei. Introduce iluminatul public şi are ideea alimentării cu apă potabilă adusă din Dunăre.

Ion Bănescu demarează lucrările de consolidare a ţărmului mării şi de realizare a unei promenade, cu bulevard şi faleză. Susţine construcţia Cazinoului, dar nu mai apucă să îl vadă ridicat.

Prima uzină electrică este construită la Constanţa tot din iniţiativa lui. Şi tot Ion Bănescu va începe amenajarea staţiunii turistice Mamaia, ce va deveni „perla litoralului românesc“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: