Primarul Mangaliei, în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. Claudiu Tusac e suspectat de fals în declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Tusac, primarul Mangaliei
Mihai Tusac, primarul Mangaliei

Agenția Națională de Integritate a constatat, în cazul lui Mihai Claudiu Tusac, primarul Mangalia că, în anul 2008, a fost incompatibil cu funcţia de primar şi că poate intra sub incidenţa legii penale pentru fals în declaraţii.

Tusac a fost audiat la ANI în data de 12 octombrie, în prezenţa unui avocat. Claudiu Tusac face obiectul unei anchete încă din octombrie 2010.

Conform reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Integritate, Tusac s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03.11.2008 – 24.06.2009, respectiv, în perioada 26.07.2008 – 24.06.2009, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de Primar al Municipiului Mangalia (Județul Constanța), cât și calitatea de reprezentant al Consiliului Local Mangalia în Adunarea Generală a Acționarilor a S.C. RAJA S.A. Constanța și a S.C. „Administrarea Parcului Industrial Mangalia” S.R.L.

El a încălcat astfel dispoziţiile art. 87, alin. 1, lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările și completările ulterioare.
Tusac este primar al Mangaliei din data de 9 iunie 2008.

Reprezentanţii ANI au mai arătat că Tusac nu a menţionat niciuna dinre cele două calităţi în declaraţia de interese, depusă în 2009.
ANI a dispus constatarea stării de incompatibilitate primarului dar şi sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, pentru fals în declaraţii. 
„Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani“, se arată în comunicatul ANI.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite