Primarul comunei unde oamenii trăiesc ca acum 100 de ani, condamnat la închisoare. Câte milioane a fraudat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comuna Dobromir: oamenii iau apă de la o cişmea, neavând sistem de canalizare
Comuna Dobromir: oamenii iau apă de la o cişmea, neavând sistem de canalizare

Procesul intentat de DNA a durat aproape 6 ani în prima instanţă. Verdictul Tribunalului poate fi atacat cu apel de către primar.

În anul 2015 începe procesul în care primarul comunei Dobromir (judeţul Constanţa), Iusein Visel, alături de alte rude, era acuzat de fraudarea unor fonduri europene. În febrarie 2021, judecătorii Tribunalului Constanţa au dat primul verdict: l-au condamnat pe primar la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Trebuie menţionat faptul că Dobromir este una dintre cele mai sărace comune ale Dobrogei. oamenii trăiesc la fel ca şi acum 100 de ani, fără reţele de apă sau canalizare.

Procurorii DNA îl acuză pe Iusein Visel, care este şi în acest moment primar, că în perioada 2008-2012 ar fi profitat de funcţia sa pentru a obţine ilegal bani, pentru el şi pentru rudele sale, cât şi pentru a vinde terenuri şi utilaje agricole.

Procurorul de caz a pus sechestru asigurator pe bunurile deţinute de familia Iusein – cinci case, o fermă, terenuri agricole, 12 autoturisme de lux, şapte tractoare şi trei combine. Prejudiciul stabilit se ridică la aproximativ un milion de euro.

Primarul comunei Dobromir ar fi obţinut fonduri APIA punând la dosarul cererilor acte false, în care se regăsesc chiar şi semnături ale unor persoane decedate. Apoi, un alt fapt constatat de procurori este că primarul declara suprafeţe de teren mai mari decât în acte, suprafeţe care în realitate nu existau.

Primar obligat să restituia banii

„Obligă pe inculpaţii Iusein Mursel şi Iusein Visel, în solidar, către persoana vătămată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, la plata sumei de 1.809.551, 69 lei, cu titlu de despăgubiri civile, vizând campaniile 2008-2012 urmare a cererilor formulate de inculpatul Iusein Mursel precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor calculate la data plăţii”, se arată în sentinţa judecătorilor.

de asemenea, magistraţii îl obligă pe primarul Iusein Visel şi SC Agricol Iusein SRL , în solidar, către persoana vătămată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, la plata sumei de 2.606.274,15 lei, cu titlu de despăgubiri civile, vizând campaniile 2008-2012 aferente cererilor formulate de către inculpata SC Agricol Iusein SRL precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor calculate la data plăţii.

„Obligă pe inculpatul Iusein Şachir către persoana vătămată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură la plata sumei de 109.516,98 lei, cu titlu de despăgubiri civile, vizând campania 2008 în care s-a folosit contractul nr.244/15.04.2008 precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor calculate la data plăţii”, mai spun magistraţii.

Citeşte şi:

ISU Dobrogea a minţit în raportul privind incendiul de la Constanţa. Trei ofiţeri vor fi cercetaţi disciplinar

ÎPS Teodosie, despre bugetul alocat cultelor: „Biserica a cedat averile către stat, pe vremea lui Cuza. Sunt ispitele celor care vor să braveze”

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite