Primăriile ignoră nevoile elevilor. „Părinţii cofinanţează învăţământul de stat care ar trebui să fie gratuit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că Legea Educaţiei cuprinde o serie de obligaţii pe care primăriile ar trebui să le îndeplinească în ceea ce priveşte finanţarea învăţământului, în realitate lucrurile nu stau deloc aşa.

Asociaţia Elevilor din Constanţa a prezentat rezultatele unui studiu efectuat la nivelul anului şcolar 2017-2018 asupra nivelului şi modului nivelului în care autorităţile locale de pe raza Judeţului Constanţa asigură accesul liber şi echitabil la actul educaţional tuturor elevilor, indiferent de mediul de provenienţă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi garantând dreptul fundamental al tuturor copiilor la educaţie gratuită.

Studiul a fost realizat pe baza răspunsurilor pe care elevii le-au primit de la primăriile din judeţ. 13 „administraţii locale (18,5%) au refuzat să răspundă unor adrese făcute în baza Legii 544/2001, fiind acţionate în judecată de către AEC. Printre ele este şi primăria Eforie care pentru al doilea an consecutiv refuză să pună la dispoziţia elevilor orice fel de date. 4 administraţii au dat răspunsuri incomplete (5,7%). Restul, până la 70 de administraţii (75,8%), au răspuns chestionarului realizat de elevi.

La capitolul reparaţii şi investiţii capitale în şcoli, doar 51% dintre primăriile care au răspuns au alocat bani pentru respectarea acestei obligaţii care rezultă din articolul 105 din Legea 1/2011.

O altă temă chestionată de AEC a fost situaţia burselor şcolare. Dreptul elevilor de a beneficia de aceste burse este consacrat de Constituţia României la art. 32, alin, (4) şi reiterat, mai apoi, în Legea 1/2011, art. 82. Astfel, dacă în anul şcolar 2014/2015 doar 4 primării din judeţul Constanţa acordau burse, datorită eforturilor elevilor s-a ajuns ca anul trecut 34 de unităţi administrative chestionate să spună că acordă aceste burse.

Şi la capitolul asigurarea pazei în şcoli, administraţiile stau destul de prost. Doar 28 (40%) de primării au răspuns că fac acest lucru. Municipiul Constanţa, spun elevii, nu asigură paza niciuneia dintre unităţile şcolare, deşi Legea Educaţiei şi Legea 35/2007 prevăd această obligaţie.


                                                  Mihai Tănase, preşedintele AEC

Mihai tanase

„Autorităţile locale nu înţeleg importanţa siguranţei în şcoli şi încalcă în mod constant legea, lăsând responsabilitatea de a îşi asigura pe cont propriu paza în seama unităţilor de învăţământ. Totodată, în absenţa unor fonduri pentru acest lucru, responsabilitatea financiară se mută către părinţi, contribuind astfel la finanţarea paralelă a sistemului de învăţământ, prin asociaţiile de părinţi înfiinţate la nivelul şcolilor”, spune Mihai Tănase, preşedintele AEC.

În continuare, elevii au analizat gradul de deschidere al primăriilor pentru sprijinirea participării elevilor la activităţi recreative şi concursuri şcolare (38,5% din UAT-uri), asigurarea cheltuielilor materiale cu bunuri şi servicii (57,10% dintre respondenţi spun că asigură fonduri).

Concluzia raportului prezentat de AEC este că încep să fie mici modificări de mentalitate şi în rândul celor care conduc primăriile. Un astfel de exemplu este Limanu, unde în anul 2015 se înregistrau unele dintre cele mai slabe rezultate, iar anul acesta administraţia de la malul mării este pe primul loc în clasamentul primăriilor.

„Autorităţile locale nu înţeleg importanţa investiţiei în educaţie şi nu asigură fonduri suficiente pentru unităţile de învăţământ. Părinţii cofinanţează învăţământul de stat care ar trebui să fie gratuit”, concluzionează şi Mihai Tănase, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

Bătălia elevilor cu consiliile judeţene pentru subvenţionarea transportului public. „Se ajunge la abandon şcolar din această cauză”

Cine trebuie să plătească transportul elevilor la şcoală. Legea a fost modificată

Drepturile elevilor în cifre: 58,2% dintre ei simt că mediul şcolar eşuează în a promova libera exprimare


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite