Prima noapte la mare, primele apusuri şi răsărituri de soare. Imagini de pe litoralul care nu doarme niciodată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început distracţia pe litoral. De la Năvodari la Vama Veche tinerii au pus stăpânire pe nisip.  Nu se doarme şi petrecerile ţin din zori până în zori.

Tinerii care au ajuns la mare au postat pe Facebook primele fotografii de pe un litoral care nu doarme niciodată.
 

Cele mai fumoase răsărituri de soare sunt la malul mării, iar cel mai frumos cer se poate admira tot aici. 

Petrecerile incendiare vor ţine trei zile şi trei nopţi.

Iată calendarul distracţiei la mare.
 

Vineri, , 1 Mai, de la ora 16.00, se dă startul la Mamaia pentru Parada Litoralului, la care iau parte motocicletele de la Seawolves, maşini de epocă de la Retro Club, autobuzele roşii etajate, carul prietenilor Facebook ai Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, automobile de drift şi SUV-urile de off-road. Traseul este Telegondola - Butoaie - retur - hotel Oxford Constanţa - Bd. Al. Lăpuşneanu (zona Dacia) - Bd. Tomis - str. Traian - str. Termele Romane - retur la Poarta 1 - Bd. Tomis - str. Mircea cel Bătrân - Bd. Mamaia - Telegondola. Parada face o mică oprire în faţa Primăriei Constanţa, la ora 17.15, pentru un flashmob grecesc.
 

Mangalia a pregătit două mari evenimente: Crazy Salsa Fest (30 aprilie-3 mai) şi 1 Mai Tunning Fest (1-3 mai). Dansatori de salsa, Wilmark, Amneris, Bersy Cortez, Domenico Cinisi şi alţi artişti vor încinge scena plutitoare din Portul turistic. În caravana care va defila prin sudul litoralului de 1 Mai vor urca iubitorii muzicii latino, escortaţi de maşini tunate şi motociclete. Programul este completat de concursuri şi de demonstraţii auto/moto.

Vama va fi ultima frontieră a distracţiei. Fish Eye Fest (1-2 mai) reuneşte la scena de pe plajă trupele Alternosfera, Roa, Golan, Robin and the Backstabbers, Les Elephants Bizarres, byron, Tolouse Lautrec, We Singing Colours, K-Lu, Ok Corral. La Goblin sunt concerte marca „Înregistrat în România“ (1-2 mai): Subcarpaţi, Şuie Paparude, Viţa de Vie, Keri, Serafim.

De 1 Mai, FolkFrate se ţine la Iron City, Velosonics evoluează în Papa la Şoni, iar Hot Casandra vine la Hot Lodge. Folk`n`Roll (1-2 mai) aduce Timpuri Noi şi Ţapinarii La Canapele.

Tot la Vama Veche, MAI a pregătit o surpriză: de 1 Mai deschide biroul de poliţie din sat. Vamaioţii mai au un aliat pentru siguranţa lor - Cortul de Chill Aliat, amenajat pe plajă. Specialiştii Alianţei de Luptă împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor vor ajuta vamaioţii care au făcut excese să îşi revină din starea de rău.

1 mai
1 mai

FOTO Robert Viorel Otoman

Vă mai recomandăm

Ghidul turistului care petrece 1 Mai pe litoral: cum să ai un concediu ferit de probleme la malul mării

Autostopul electronic care ne duce la mare. Cum să ajungi de la Bucureşti la Vama Veche cu doar 14 lei

Cum poţi să plăteşti taxa de barieră de la Feteşti pentru Autostrada Soarelui. Plata prin SMS poate fi achitată şi la o zi după ce ai trecut

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite