Distrugătorul USS Donald Cook, în Portul Constanţa. Băsescu: „Are o dotare excepţională din punct de vedere militar”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, luni după-amiază, în Portul Constanţa, unde vizitează distrugătorul american „USS Donald Cook”, care va rămâne până joi, timp în care marinarii militari români şi americani vor participa la activităţi de instruire, în apele teritoriale ale ţării noastre, dar şi în apele internaţionale ale Mării Negre.

Distrugătorul american USS Donald Cook a sosit recent în Marea Neagră pentru a promova pacea şi stabilitatea în zonă au declarat oficiali din Marina Militară Americană.

Şeful statului a sosit în jurul orei 14.00 la Terminalul de pasageri situat în apropierea Porţii 1 a Portului Constanţa. Acolo a acostat, luni dimineaţă, şi distrugătorul american USS Donald Cook.

În cadrul declaraţiei de presă susţinute luni după-masă, Traian Băsescu a atras atenţia că „reacţia NATO arată că statele membre sunt solidare între ele când există riscuri”, referindu-se la situaţia tensionantă din punct de vedere militar, social şi economic din Ucraina şi la acţiunile Rusiei de a destabiliza ţara vecină.

„Nu sunt un adversar al Moscovei, sunt un adversar al unor practici ale Federaţiei Ruse”, a afirmat preşedintele Traian Băsescu. 

„Dacă Moscova vrea să nu i se spună că are responsabilităţi, asta nu se poate. Dacă pentru a nu se supăra nu îi place să audă că o acuzăm că ocupă Transnistria în mod ilegitim, nu se poate. Nu înseamnă că sunt un duşman al Federaţiei Ruse, dar nu pot să nu observ elementele de instabilitate pe care le generează. Pentru toate aceste conflicte îngheţate, butonul este la Moscova. Moscova poate să le facă să explodeze, în funcţie de interesele ei. Pe rând sau pe toate odată. Asta, pentru noi, este un element care afectează securitatea naţională. Chiar dacă se supără Moscova, nu pot ca din prietenie să nu le spun ce văd. Că s-a produs un cerc de foc în jurul Mării Negre”, a declarat Traian Băsescu, aflat în vizită în Portul Constanţa.

„Nava pe care am vizitat-o este impresionantă, din punctul de vedere al capabilităţilor militare. Colonelul Donald Cook a fost un ofiţer al Marinei Americane care şi-a pierdut viaţa în Vietnam, ca prizonier, dar pe toată perioada prizonieratului, Cook a fost un ofiţer care şi-a încurajat militarii din subordine până a închis ochii. La bordul navei am văzut şi numele soţiei colonelului. Nava, prin serviciul pe care îl face, aminteşte continuu de eroismul colonelului Cook. Are o dotare excepţională din punct de vedere militar, poate lovi ţinte aeriene, navale, poate lupta împotriva rachetelor balistice şi poate lovi sub apă, dacă este nevoie, sau dacă este atacată de submarine, deci este o navă cu o putere impresionantă, care are 300 de membri în echipaj, la bordul căreia se trăieşte greu şi trebuie să fii devotat meseriei pentru a trăi luni în şir la bordul unei nave în care 300 de oameni ocupă mai puţin loc decât tehnica miliatară de la bord”, a mai afirmat şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a vizitat distrugătorul american „USS Donald Cook”, ancorat în Portul Constanţa

Distrugătorul USS Donald Cook a fost gândit să atace avioanele, rachetele, submarinele şi navele inamicilor pentru a preveni distrugerea forţelor inamice. Vasul este echipat cu armament de ultimă generaţie şi echipamente de supraveghere. USS Donald Cook poate să detecteze submarinele care se află la 100 mile distanţa. 

Nava americană a fost construită între iulie 1996 şi Mai 1997. Un an şi jumătate a intrat în componenţa US Navy şi a primit numele unui colonel american care a pierit în captivitate în timpul războiului din Vietnam. Vasul are patru motoare propulsate cu gaz şi două elici. Americanii se laudă cu o lungime de 154 metri şi o viteză de peste 30 noduri.  La bordul ei nu se află niciun aparat de zbor, dar există o zonă de aterizare. La bord sunt 23 ofiţeri şi 315 membri de echipaj.

USS Donald Cook a efectuat mai multe exerciţii militare în apropierea coastelor italiene şi apoi a intrat în Marea Neagră sub tutela NATO. 

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite