Viorica Dăncilă, chemată la Poarta Albă. Este cerută demiterea şefilor

Viorica Dăncilă, chemată la Poarta Albă. Este cerută demiterea şefilor

Viorica Dăncilă Sursa gov.ro

Sindicaliştii din Penitenciarul Poarta Albă cer public premierului Vasilica-Viorica Dăncilă demiterea conducerii unităţii şi a Administraţiei Penitenciarelor, ca urmare a unor nereguli invocate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Membrii Sindicatului Naţonal SINPEN 2016 Constanţa au făcut un apel public către primul-ministru Viorica Dăncilă, cerându-i demiterea şefilor din sistemul penitenciar care răspund de închisoarea de la Poarta Albă. 

Iată mesajul transmis de Virgil Cîrstea, preşedintele SINPEN 2016 Constanţa: 

„Doamnei Prim Ministru 

Vasilica-Viorica Dăncilă 

Sindicatul Naţional SINPEN 2016 Constanţa, membru al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, vă aduce la cunoştinţă următoarele:

Având în vedere abuzurile conducerii Penitenciarului Constanţa-Poarta Albă, reprezentată prin Florentin Muscalu – director, şi Petrică Bănuţă – director adjunct,
 
Ţinând cont că: 

În decursul anului 2017 au avut loc mai multe evenimente negative, în care a fost implicat personalul unităţii: două sinucideri; o tentativă de suicid; un ultraj. 

Tot în anul 2017 au existat cazuri de nerespectare a prevederilor legale a angajatorului în ceea ce priveşte: evaluarea profesională; modificarea unilaterală a programului de muncă.

În ceea ce priveşte relaţia angajator – Sindicat, există deficienţe de comunicare şi de parteneriat în cadrul dialogului social: nu se răspunde în termenul legal de 30 de zile la majoritatea adreselor înaintate de către Sindicat.

Nu s-a finalizat amenajarea sediului Sindicatului. 

Mai mult, Sindicatul nu este consultat în legătură cu rescrierea Statului de organizare.

Toate aceste aspecte au fost aduse la cunoştinţa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, fără a se lua însă măsuri concrete,

Solicităm public demiterea Directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a conducerii operative a Penitenciarului Constanţa-Poarta Albă“. 

Pe aceeaşo temă: 

O angajată la Penitenciarul Poarta Albă s-a automutilat. Femeia a spus că nu mai face faţă volumului de muncă cauzat de dosarele privind recursul compensatoriu

Acuzaţii grave ale angajaţilor din închisori: „Deţinuţii-VIP sunt favorizaţi în penitenciare“. Sindicaliştii îl dau exemplu pe Mircea Băsescu


 

citeste totul despre: