Povestea celor cinci ingineri care au fugit din lagărul comunist cu o barcă de pescari. Securiştii au aflat de evadare de la Radio Europa Liberă

Povestea celor cinci ingineri care au fugit din lagărul comunist cu o barcă de pescari. Securiştii au aflat de evadare de la Radio Europa Liberă

Marea Neagră, mirajul migranţilor FOTO Shutterstock

Disperarea multor români de a fugi în Occident a atins cote dramatice în ultimii ani ai comunismului. Unii au trecut Dunărea înot, alţii au încercat să ajungă în Turcia pe mare în bărci pneumatice, iar cei mai nebuni au deturnat avioane. Majoritatea au plătit cu viaţa sau au înfundat beciurile Securităţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

În perioada comunistă, românii de rând nu puteau ajunge în ţările din Vest, iar o excursie în fostul bloc comunist se făcea doar în mod organizat, după ce erai atent verificat. Deţinerea unui paşaport era doar apanajul nomenclaturii, astfel că libertatea de mişcare a oamenilor dincolo de graniţele ţării era, practic, imposibilă.

Cum regimul comunist îngrădea din ce în ce mai multe drepturi, iar mirajul occidental era din ce în ce mai mare, tot mai mulţi români, de la copii la bătrâni, de la intelectuali la ţărani, singuri sau în grupuri, cu sau fără ajutorul unor călăuze, au încercat să fugă din România.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a anunţat că începe cercetările în dosarul „Frontieriştilor“, cercetătorii încercând să-i deconspire pe grănicerii sau ofiţerii de frontieră care au ucis ori au ordonat uciderea românilor care încercau să fugă din ţară pentru a scăpa de regimul comunist, unii dintre ei, probabil, deţinând funcţii în Ministerul Afacerilor Interne.

Arhivele fostei Securităţi sunt pline de poveşti ale celor care au încercat, iar unii au şi reuşit, să fugă în Occident, profitând de slaba pregătire a celor care păzeau graniţele României sau de neatenţia organelor care trebuia să-i urmărească şi să dejoace fuga lor.

Securitatea a aflat de fuga unui grup de ingineri de la „Europa Liberă“

Memorabilă rămâne fuga, în anul 1988, a cinci ingineri români care au reuşit să treacă graniţa, plecând din Tulcea. Culmea este că Securitatea a aflat de ei după ce postul de Radio „Europa Liberă“ a difuzat ştirea în care anunţa că mai mulţi ingineri români au ajuns clandestin în Turcia, la bordul unei bărci pescăreşti.

A urmat o anchetă, iar concluziile ei au fost consemnate într-o notă depusă la Dosarul nr. 7359, aflat în fondul documentar al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Creierul întregii afaceri a fost Vasile Buciuman Coman, de 30 de ani, care era inginer la Întreprinderea de Avioane Bacău. Din grupul de fugari au mai făcut parte Mihai Constantin Turcanu, de 30 de ani, inginer la Întreprinderea electronică industrială din Bucureşti, Narcis Nicula, de 25 de ani, inginer navigator la Întreprinderea de exploatare portuară Constanţa, Sorin Popa, de 39 de ani, inginer la Întreprinderea de avioane Bacău, şi Stelian Ioniţă, de 29 de ani, inginer stagiar la Întreprinderea minieră Mehedinţi, detaşat la Dispeceratul Comun al Ministerelor Minelor, Transporturilor şi Telecomunicaţiilor şi Energiei Electrice. 

Pentru că lumea apei le era străină majorităţii, planul fugii a început cu câteva cursuri de iahting, pe care Coman şi Turcanu le-au luat la Baza nautică Herăstrău BTT şi apoi au cumpărat din Bucureşti o ambarcaţiune cu vele, fără să schimbe numele posesorului la Căpitănia Snagov, unde aceasta era înregistrată. Pentru reuşita planului lor au cerut inginerului navigator Nicula material documentar de navigaţie, moment în care el a hotărât să-i însoţească. Ulterior, s-a alăturat grupului şi Ioniţă.

La 16 iunie 1988, cei cinci ingineri au dus ambarcaţiunea în portul Tulcea şi au lăsat-o la apă, chiar pe sub nasul Căpităniei, Miliţiei transporturi navale şi trupelor de grăniceri, care nu au descoperit nimic suspect.

Mai bine de o săptămână, cei cinci au stat la Tulcea şi, pentru a nu da de bănuit, s-au prefăcut că se pregătesc să meargă la o partidă de pescuit. Când au considerat că este momentul, au ieşit pe mare, din apele teritoriale româneşti, fără ca nimeni să-i verifice. Evident, fuga intelectualilor s-a lăsat cu anchete grele, cu demiteri şi cu retrogradări.

La un pas de moarte

Mult mai puţin norocoşi au fost doi tineri salvamari care, în luna octombrie a anului 1977, au încercat să fugă pe Marea Neagră cu o barcă pneumatică. După ce au navigat timp de mai multe zile de-a lungul ţărmului, în cele din urmă, fiind surprinşi de o furtună mai puternică, au fost nevoiţi să se adăpostească la bulgari. Grănicerii de la sud de Dunăre i-au predat autorităţilor româneşti, care i-au băgat în anchetă.

Din grup făceau parte un lăcătuş mecanic din Ulmeni, judeţul Ilfov, fost salvamar sezonier în Mamaia şi un ospătar din Năvodari, care în timpul verii lucra tot ca salvamar. La 14 octombrie, cei doi s-au urcat în barca pneumatică cu rame şi au plecat de pe plaja Sanatoriului TBC din Eforie Sud. Au navigat paralel cu ţărmul mării până la 18 octombrie, când au fost prinşi de grănicerii bulgari.

Nu au fost singurii români care au apelat la măsuri disperate de a fugi din ţară. Arhivele consemnează sute de astfel de cazuri: Astfel, Nagy Istvan, din Oradea, şi-a  transformat autoturismul în drezină, l-a dus pe calea ferată dincolo de PCTF Episcopia Bihor şi aşa a reuşit să ajungă în Republica Ungară. 12 români din Braşov au încercat să plece din ţară cu un avion utilitar sustras de la punctul de lucru Târgu Secuiesc. Timişoreanul Hariuţ Iunian însă, şi-a confecţionat un avion artizanal şi a încercat să ajungă în Occident. Un singur grup de români, conduşi de Adalbert Moka, a reuşit să ajungă la Viena, în primăvara lui 1971, la bordul unui avion deturnat.

Peţitori pentru libertate

La modă în anii ’70 -’80 era metoda căsătoriei fictive pentru a putea pleca din ţară, iar cele mai multe persoane care aveau astfel de preocupări proveneau din rândul minorităţii maghiare. „Cunoscută fiind recrudescenţa activităţii naţionalist-iredentiste desfăşurată în exterior, au devenit din ce în ce mai frecvente preocupările unor cetăţeni de naţionalitate maghiară de a-şi părăsi ţara pe calea încheierii unor căsătorii în alte ţări“, aflăm dintr-un document „strict secret“ al Inspectoratului Cluj. 

Practic, în revistele „Tineretul lumii“, „Femeia“, „Ştiri“, „Naţiunea Maghiară“ existau rubrici speciale care publicau numele, adresele şi scurte biografii ale solicitanţilor. Publicaţiile erau aduse în România de turişti, fiind identificate 413 persoane care „şi-au creat deja legături de prietenie cu cetăţeni străini ori s-au adresat publicaţiilor de mai sus“. Din notă aflăm că „partenerii autohtoni sunt incitaţi la manifestări naţionalist-iredentiste şi la emigrarea din RSR, invocându-se faptul că în ţara noastră nu ar avea libertate şi posibilităţi de afirmare“. Iudith Sandor, studentă la Institutul medico-farmaceutic, şi  Ildiko Parajdi, muncitoare la Someşul, s-au adresat revistei „Tineretul lumii“ şi au primit în jur de 300 de scrisori de la tineri cu diferite profesii.

De la 1 iulie la 15 octombrie 1989, au încercat să treacă fraudulos frontiera peste 8.000 de români. Cei mai mulţi au vrut să fugă prin Ungaria, Iugoslavia, URSS şi Bulgaria. Marea Neagră s-au semnalat opt acţiuni de plecare ilegală din ţară prin folosirea unor ambarcaţiuni mici proprietate personală ori sustrase din locurile de agrement nautic din Constanţa.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: