Povestea ocupării Bucureştiului de către soldaţi străini în 1916: „Publicul feminin îi aclamă şi le aruncă flori“

Povestea ocupării Bucureştiului de către soldaţi străini în 1916: „Publicul feminin îi aclamă şi le aruncă flori“

Momentul defilării trupelor de ocupaţi în Bucureşti

Jurnalul politicianului Vasile Th. Cancicov este cea mai preţioasă mărturie din Bucureştiul sub ocupaţia trupelor germane şi bulgare de la 23 noiembrie 1916.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vă redăm câteva fragmente din memoriile lui Vasile Th, Canciov, făcute publice de istoricul Alesandru Duţu.
 
Miercuri, 23 noiembrie

Pe Calea Victoriei poliţia în mare ţinută e înşirată pe mijlocul străzii ca la 10 Mai; din strada Carol până la Palatul Cotroceni se ţin lanţ unul de altul: inspectori, comisari, subcomisari şi gardişti. Se aşteaptă intrarea Feldmareşalului Mackensen... Intru la Capşa; aici niciun prieten, numai filo-germanii cunoscuţi. Am ieşit afară după ce am aflat că un banchet de 20 tacâmuri stă gata pregătit.
 
Fix la orele 12 trec în viteză dinspre Bragadiru câteva automobile cu drapele naţionale şi albe, iar unul cu drapel american. Era al d-lui Vopicka, ministrul Americei. În celelalte se zăresc d-ni Neniţescu, Emil Petrescu, general Mustaţă, câţiva ajutori de primari.
 
Se întorc de la Bragadiru unde se duseseră de dimineaţă să predea nemţilor oraşul. Mă duc cu un ziarist la Ministerul de Interne; aici însă un consemn sever ne opreşte de a intra. Reîntorşi în calea Victoriei aflăm că poliţia toată a fost rechemată la Prefectură sub motiv că nu mai intră niciun neamţ.
 
Ce se petrece e extraordinar. E o debandadă nemaipomenită. Nimeni nu mai ştie nimic ce e cu nemţii... Generalul Mustaţă, în uniforma de general, vine într-un automobil să contramandeze banchetul de la Capşa. Hotărât că nemţii nu mai vin. Mă duc şi eu acasă să iau masa. La ora 3 voi să mă duc la medicul meu pentru un pansament.
 
Abia ieşit în stradă aud cântecul de cor ostăşesc al unei trupe în marş. Alerg spre Capul Podului deoarece cântecul pare a veni dinspre Calea Victoriei; aşa şi era, o companie de infanterie germană trece înspre Şosea. În rânduri, soldaţii merg cântând, acoperiţi de flori. În fruntea companiei merge cu pasul cadenţat, cu sabia scoasă, un tânăr ofiţer, înalt, slab, şi excesiv de galben la faţă. Cu ochii ţintă înainte, nu priveşte nici la dreapta, nici la stânga lui, la lumea adunată. Lângă el în stânga merge un plutonier român în aceeaşi cadenţă şi nedezarmat; probabil îl conduce ca călăuză să ocupe poziţia ce i-a fost destinată. 
 
Soldaţii sunt toţi foarte tineri, toţi slabi şi traşi la faţă, blonzi, mulţi cu ochelari după ureche. Plouaţi, cu uniformele şifonate, decolorate şi pline de praf, poartă pe cap nişte coifuri cu ţepuşe, acoperite cu înveliş de postav gri. În picioare au cizme înalte; hainele de o culoare cenuşie sunt subţiri pentru iarnă; niciunul nu are manta. După gât au nişte ciorapi lungi de pânză ce le servesc de cartuşiere, iar în spinare raniţe de piele de capră ce păstrează părul încă pe ele. Figura trupei în general e radioasă; toţi sunt veseli şi cântă râzând. Publicul de pe trotuare, public mai mult feminin şi desigur străin, îi aclamă şi le aruncă flori. Multe femei şi fete au intrat în rândurile soldaţilor şi merg cu ei de braţ. 

Un flăcăiandru cu casca pe ceafă ţine una de braţul drept, alte de braţul stâng şi cântă de se sparge, fără însă a ieşi din aliniere. Mulţi soldaţi au braţele pline cu pâine, sticle de vin, cognac. Alţii beau din sticlă, mergând. Cei mai mulţi au câte o ţigară de foi în gură sau o pipă. Mulţi din public le împart în trecere ţigarete.
 
Am continuat pe Calea Victoriei drumul spre centru. O lume imensă. Trotuarele sunt pline, nicio figură de român... Din când în când apar grupuri de soldaţi ce au rupt rândurile. Câte 2 sau 3 merg însoţiţi de câte un civil sau o femeie. Vorbesc între ei în limba lor, îşi istorisesc lucruri plăcute căci sunt veseli şi râd de se prăpădesc. Prăvăliile de alimente şi cofetăriile s-au umplut de soldaţi ce târguiesc în grabă.

În Piaţa Palatului Regal aglomeraţia e mai mare; o lume imensă amestecată cu soldaţi germani au năvălit în curtea Palatului. În mulţime se zăresc şi soldaţi călări cari măcar au intrat să facă poze deoarece porţile au fost închise şi nu se mai permite intrarea altora. Garda la Palat o fac încă jandarmii pedeştri români. La fiecare poartă s-a postat în stradă un soldat german călare şi un comisar român. Deasupra Palatului nu s-a arborat niciun drapel.
 
În toată mulţimea asta nu zăresc o singură figură de român... Toţi internaţii găsiţi la Văcăreşti, Domneşti şi Luvru (azi hotelul Capitol) au fost liberaţi în ajun de autorităţile noastre. Toţi au venit cu flori azi întru întâmpinarea armatelor liberatoare... Se mai remarcă în piaţa Palatului, înşirate pe un singur rând, călugăriţele de la Sf. Iosif cu braţe pline de flori.
 
Joi, 24 noiembrie
 
Capitala a luat înfăţişarea unui oraş german, prin militarii ce mişună pretutindeni şi prin limba ce se vorbeşte pe stradă. Niciun cuvânt românesc nu se mai aude, pretutindeni în prăvălii, în cafenele, în berării, pe stradă, nu se vorbeşte decât nemţeşte. Singură cafeneaua Capşa mai adăposteşte pe obişnuiţii politicieni români, rămaşi în capitală, şi cari, în lipsa cluburilor închise de generalul Mustaţă, se adună încă aici. Conversaţiunile se ţin în surdină, deocamdată.
 
Trupe germane defilează în trecerea lor, pe străzile principale ale oraşului; ele sunt în trecere, urmând armata noastră în retragere... Palatul Regal a fost ocupat azi de garda germană, iar porţile închise; intrarea în curtea Palatului e strict interzisă. Niciun drapel german n-a fost încă arborat. Garda germană s-a pus imediat la Ministerul de Externe, la cel de Interne, la cel de Război şi la Statul-Major român. Poşta a fost evacuată de funcţionarii români şi ocupată milităreşte. Garda în afară se face de soldaţi germani asistaţi de un jandarm pedestru român dezarmat... Statul Major şi Comandatura au ocupat Hotelul Bulevard, Capşa şi Athénée Palace.
 
Toată ziua au trecut diferite trupe, cu muzica în frunte, niciunele însă nu se opresc în Capitală... Halul în care erau, oboseala întipărită pe figurile lor prăfuite, galbene şi nespălate, dovedea că erau trupe ce au luptat în primele linii ale înaintării. Cavaleria în schimb, cea care a defilat astăzi a fost admirabilă ca prestanţă, cu puternici şi mari, soldaţi înalţi, bine legaţi, bine îmbrăcaţi şi vârstnici fără a fi bătrâni. Ofiţerii toţi au o prestanţă marţială... Automobilele germane au umplut străzile. Toate sunt uniforme ca tip, caroserie şi culoare. Mackensen a circulat într-un automobil pe străzi, a fost şi la Palatul Cotroceni.
 
Vineri, 25 noiembrie
 
Inamicul s-a infiltrat în întreaga Capitală. E pretutindeni, la centru ca şi la periferie. Trupe în marş azi n-au mai defilat, în schimb, automobile şi camioane încărcate de zguduie clădirile trec necontenit spre front. Mai mulţi ofiţeri şi soldaţii fără arme sunt azi în plimbare pe străzi. 
 
Bulgarii se disting la prima vedere de celelalte trupe; sunt fioroşi la vedere, figuri sălbatice, murdari, soioşi îmbrăcaţi, cu feţele şi părul neîngrijit; cu cizme mari şi grosolan lucrate; uniformele lor au o culoare gri-galbenă şi ieşită de soare, postavul din care sunt confecţionate e foarte grosolan. 
Cine a fost Vasile Th. Canciov
 
Vasile Th. Canciov s-a născut la 16 octombrie 1873, într-o familie de condiţie modestă din Bacău. După studii primare la Bacău şi Iaşi, Vasile Cancicov se înscrie în 1892 la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. Se implică activ în mişcă rile studenţeşti de protest din vara anului 1894, declanşate de procesul intentat, la Cluj, liderilor mişcării memorandiste a românilor transilvăneni. 
În 1896 obţine diploma de licenţiat în drept şi se înscrie în Baroul Bucureşti. Activează în cadrul influentei Ligi pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor. În primăvara lui 1898 intră în politică şi se înscrie în Partidul Conservator. 
 
În mai 1899 este ales deputat de Bacău. În alegerile din februarie 1905 obţine un nou mandat de deputat. În 1908 părăseşte rândurile Partidului Conservator şi decide să-l urmeze pe Take Ionescu în nou creatul Partid Conservator-Democrat. În această perioadă devine director al cotidianului „Ordinea“, „organ conservator-democrat“. În noiembrie 1912 obţine un al treilea mandat de deputat.
 
În 1914 se retrage de pe scena politică şi, până la sfârşitul vieţii, se va ocupa, cu destul succes, doar cu avocatura. 
 
După ce România intră în prima conflagraţie mondială, decide să rămână în Bucureştii aflaţi sub ocupaţia Puterilor Centrale. Din cauza trecutului său politic, este reţinut şi privat de libertate timp de 20 de luni. Jurnalul ţinut în toată această perioadă va fi publicat în 1921, sub titlul „Impresiuni şi păreri personale din timpul războiului României“. 
 
A murit la 27 mai 1931, la Bucureşti. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările