Povestea exemplară a episcopului care s-a opus instaurării comunismului în România: „S-au făcut aşa-zise alegeri libere, cu furt de urne şi alte ticăloşii“

Povestea exemplară a episcopului care s-a opus instaurării comunismului în România: „S-au făcut aşa-zise alegeri libere, cu furt de urne şi alte ticăloşii“

Episcopul Alexandru Rusu FOTO bisericaromanaunita.ro

Episcopul Alexandru Rusu este unul dintre cei şapte martiri care va fi beatificat în iunie 2019 de Papa Francisc, cu ocazia vizitei Suveranului Pontif în România.

Ştiri pe aceeaşi temă

De departe, după instaurarea regimului comunist în România, cel mai mult au avut de suferit credincioşii greco-catolici. În toamna anului 1948, comuniştii au decis desfiinţarea Bisericii Unite cu Roma. La acea vreme, cultul avea aproximativ 1.800.000 de credincioşi, majoritatea dintre ei locuind în Transilvania, şi erau păstoriţi de aproximativ 1.700 de preoţi. Înainte de această decizie unică în spaţiul românesc, Siguranţa Statului a pornit o adevărată prigoană împotriva episcopilor care, cu preţul libertăţii şi al vieţii lor, au încercat să propovăduiască credinţa şi dreptatea.
 
„Unde este acum libertatea?“
 
Una dintre victimele comuniştilor a fost episcopul Alexandru Rusu, unul dintre cei şapte martiri care vor fi beatificaţi de Papa Francisc pe 2 iunie 2019, cu ocazia vizitei Suveranului Pontif în România. Înainte de a fi scos din mijlocul credincioşilor, a fost pus sub urmărire vreme îndelungată. 
 
Într-un raport al Inspectoratului Regional de Poliţia Oradea înaintat Direcţiunii Generale a Poliţiei sunt redate pasaje întregi din predicile pe care episcopul le ţinea în catedrala din Baia Mare la 25 decembrie 1946. Conform documentului aflat în arhiva Consiliului naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, turnătorul spunea cum a decurs predica: „După ce a făcut introducerea, scoţând câteva citaţii din Biblie şi anume textul evangheliei pentru ziua de Crăciun, a spus că aniversarea naşterii lui Isus Christos nu este o aniversare ca toate celelalte pe care le sărbătorim, mai mult sau mai puţin, cum au fost de exemplu aniversarea la 8 noiembrie a M.S. Regelui, pe care poporul românesc nu a putut-o sărbători.“ 
 
Apoi, se consemnează mai departe în raport, „La un moment dat, episcopul se opreşte din predica sa, se uită peste poporul adunat în număr foarte mare în biserică şi zice: «Vă mulţumesc că aţi venit în număr atât de mare şi vă pot spune aceste cuvinte din inima mea de pastor şi de conducător al acestei episcopii. Noi preoţii ne-am făcut întotdeauna datoria, de multe ori murind moarte de martiri şi ne vom face datoria şi în viitor, chiar dacă ne vor duce în Siberia şi vom muri acolo pentru dreptate şi libertate. Unde este acum această libertate? Este cenzurată, nu poţi să spui cum îţi cere inima». 
 
Apoi, episcopul îi întreabă pe credincioşii veniţi în număr mare să-l asculte: „Unde e libertatea scrisului şi cuvântului? S-au făcut aşa-zise alegeri libere, cu furt de urne şi alte ticăloşii“.
 
 
Publicaţie bisericească interzisă
 
Sistemul opresiv nu se limita la doar a-şi trimite turnători pe urma predicilor, ci a trecut la măsuri drastice. Spre exemplu, a confiscat primul număr din Buletinul Episcopiei Maramureşului, înainte de a fi difuzat. În această publicaţie, episcopul spunea că este nevoie de acest lucru întrucât ţara trece printr-o perioadă grea: „Trecuţi peste alegerile parlamentare ar trebui să putem spune că, reintrând după atâţia ani de stăpânire autocratică în regim constituţional parlamentar, ţara a ajuns şi ea pe făgaşul normalizării. Realitatea este însă alta. Opoziţia aşa ziselor partide istorice adânc nemulţumită de numărul de mandate ce i s-a atribuit, acuză guvernul pe faţă i aceasta în temeiul de probe care par a-i da deplină dreptate, că urnele au fost măsluite“, consemna generalul Gavril Birtaş, inspectorul Regional de Poliţie.
 
Într-un alt raport, din februarie 1947, în care era prezentată activitatea anticomunistă a episcopului greco-catolic Alexandru Rusu, redactat pe baza predicilor rostite de episcop cu prilejul anului Nou. „Episcopul dr. Alexandru Rusu, imediat după eliberarea oraşului Baia Mare de ocupaţia hortistă fascistă a luat o atitudine antisovietică (...) Există informaţiuni din care rezultă că episcopul a trimis scrisori personale la toţi preoţii, care erau înscrişi în organizaţia «Frontul Plugarilor», cerându-le ca să-şi dea demisia din acest partid. Aceste scrisori au fost trimise ca secret canonic“. În final, conchideau ei, episcopul este „conducătorul spiritual al reacţiunei maniste din Baia Mare şi împrejurimi. Nu se face nimic fără să fie consultat el, care dirijează în mod indirect toate manifestările naţionaliste române şi agită populaţia românească“. Erau fapte de neiertat. 
 
 
 
Condamnarea la moarte
 
Într-un referat din 26 noiembrie 1947 al Biroului de Siguranţă Baia Mare adresat Serviciului Judeţean de Siguranţă Satu Mare, privind activitatea episcopului Alexandru Rusu se menţiona: ,,Părerea noastră este, în primul rând, ca susnumitul să fie arestat şi cu probele care sunt suficiente să fie deferit justiţiei, iar în al doilea rând, toate organizaţiile religioase de care se foloseşte în propaganda sa antiguvernamentală să fie sistate. Aceste organizaţii să fie dizolvate nu numai în oraşul Baia Mare, ci în toată ţara, întrucât aceste organizaţii au cap spiritual pe Papa de la Roma, care este conducătorul şi îndrumătorul acestora”. Prin urmare, episcopul Alexandru Rusu a fost arestat la 29 octombrie 1948, în aceeaşi zi în care au fost arestaţi toţi înalţii ierarhi ai Bisericii Greco-Catolice.  A fost întemniţat întâi la mănăstirea Dragoslavele, apoi, din 27 februarie 1949, la mănăstirea Căldăruşani. La 2 ianuarie 1950, a fost  transferat la Bucureşti, la Ministerul de Interne, pentru anchetă. După patru luni, la 22 mai 1950, a fost readus la Căldăruşani, iar câteva zile mai târziu, împreună cu ceilalţi episcopi şi preoţi greco-catolici, a fost transferat la penitenciarul din Sighet. A fost eliberat în ianuarie 1955, însă în mai 1955 i s-a stabilit domiciliu obligatoriu la mănăstirea Curtea de Argeş. Prin Decizia M.A.I. nr. 6467, din 14 august 1956, semnată de generalul Alexandru Nicolschi, episcopului Alexandru Rusu i s-a fixat domiciliu obligatoriu pentru 60 luni la mănăstirea Cocoş.
 
 
Episcopul Alexandru Rusu FOTO Memorialul Sighet
 
În luna decembrie 1956, pe fondul intensificării activităţii clandestine a clerului şi credincioşilor greco-catolici, autorităţile au decis arestarea episcopului Alexandru Rusu.  Într-un referat din 10 decembrie 1956, aprobat de ministrul de Interne, Alexandru Drăghici, arestarea episcopului era astfel motivată: „Activitatea clandestină de instigare şi reorganizarea cultului greco-catolic în clandestinitate a fost făcută în baza instrucţiunilor primite în mod verbal şi scris din partea foştilor episcopi greco-catolici Bălan Ion, Hossu Iuliu şi în special din partea lui Rusu Alexandru ce se dovedise a fi cel mai activ element dintre foştii episcopi, în organizarea clerului şi credincioşilor ce aparţinuseră cultului greco-catolic. (…)“. Condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru instigare şi înaltă trădare, episcopul a fost mutat din închisoare în închisoare. Ultima a fost Gherla, unde a şi murit în anul 1963, la vârsta de 79 de ani. A fost înmormântat în Cimitirul deţinuţilor din Gherla, fără nici un oficiu religios.
 
Episcopi beatificaţi 
 
Papa Francisc îi va beatifica la Blaj, cu ocazia venirii sale în România, pe cei şapte episcopi martiri Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frenţiu, Ion Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu. 
Nu sunt primii episcopi beatificaţi.  În 1983, papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat la această cinste pe Ieremia Valahul. În 2010 a fost beatificat Constantin Ignaţiu Bogdánffy, episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare şi Oradea, mort în 1949 în închisoarea din Aiud, iar în 2011 Anton Durcovici a fost declarat fericit de către Biserica Catolică, după Ioan Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort în 1952 în închisoarea din Jilava, şi Vladimir Ghika (2013), preot romano-catolic şi principe român, mort în 1954 în închisoarea din Jilava. 
La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popeşti-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, Anton Durcovici a fost arestat de Securitate şi închis la Bucureşti, Jilava (4 mai - 17 septembrie 1951) şi, apoi, la Sighetu Marmaţiei, unde, în urma bătăilor şi a înfometării, a murit la 10 decembrie 1951, fiind înmormântat în cimitirul din localitate.
 
Cine sunt episcopii greco-catolici care vor fi beatificaţi. Ultimele cuvinte ale cardinalului Iuliu Hossu: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: