Povestea directorului Muzeului de Arheologie din Kiev, ajuns să locuiască într-o garsonieră din Neptun
0
Basarabeanul Ion Pâslaru (74 de ani) este doctor în istorie şi arheologie, fost director al Muzeului de Arheologie din Kiev, profesor asociat al Universităţii din Moscova. Este, în acelaşi timp, pensionar şi un simplu colaborator al Muzeului de Arheologie din Mangalia. Locuieşte într-o umilă garsonieră din Neptun, înconjurat de cărţi şi obiecte vechi pe care le întâlneşte la tot pasul prin antica cetate a Callatisului.
Ion Pâslaru s-a născut în Basarabia în anul 1943, iar la vârsta de 6 ani a fost deportat de către autorităţile sovietice, alături de părinţi, în zona Luhansk din Ucraina de astăzi. Drama copilului nu s-a terminat aici deoarece, la numai câteva zile de la deportare a fost luat de lângă familie şi dus la un orfelinat.
„Părinţii erau plecaţi de acasă casă. Eu stateam în curte. A venit maşina cu miliţieni, m-au chemat, m-au luat pe sus şi m-au dus la orfelinat. Numai după două luni au venit părinţii la mine. Am fost foarte bucuros când mi-au spus că în curând o să vină să mă ducă acasă. Au trecut 22 de ani şi nimeni nu a mai venit“, îşi aminteşte Ion Pâslaru momentul despărţirii de părinţi.
Stând într-un orfelinat, arheologul de astăzi a uitat limba română, mai ales că în şcoală studia rusa şi germana. În tot acest timp, tatăl său se stingea din cauza tuberculozei, iar mama sa, mergând să-l îngroape, a rămas acasă în Basarabia. Desigur, copilul Ion Pâslaru avea să afle aceste lucruri peste două decenii.
Prima încercare de a-şi găsi părinţii a făcut-o când avea 14 ani şi începea să studieze la liceul din Luhansk. A trimis o scrisoare către miliţia din zona natală, cu rugămintea să-i caute părinţii. A specificat clar în acel document că trebuie căutată familia Ion Tănase Pâslaru, nu Ivan Afanasievici Pîslarie, cum primiseră numele din partea autorităţilor ruse. Însă, nu a primit niciun răspuns.
PRIMA DESCOPERIRE ARHEOLOGICĂ, LA 18 ANI
În oraşul Luhansk, tânărul basarabean a avut primul contact cu un muzeu. În acel moment, s-a declanşat în el interesul pentru istorie şi arheologie. „Am început să învăţ care e diferenţa dintre pietrele prelucrate şi neprelucrate, dintre ceramica veche şi ceramica modernă. N-am avut pe nimeni care să mă înveţe. M-au învăţat cărţile şi practica. Eram autodidact. La 18 ani am descoperit o mare aşezare din epoca bronzului care apoi a devenit o aşezare clasică, un loc unde se făceau seminarii internaţionale. Cu materialele din această aşezare am venit la Kiev la universitate, la Facultatea de Istorie“, spune Ion Pâslaru.
După finalizarea studiilor, basarabeanul a devenit unul dintre cei mai importanţi arheologi ai Kievului. Deşi foarte tânăr, a primit sarcina să conducă şantierul arhelogic de la cea mai mare mănăstire din Ucraina, Lavra Pecerska. „Mă gândeam că sfinţii stau lângă mine şi eu stau acolo lângă locul acela sfânt care este inima spirituală a ortodoxiei, nu numai a Ucrainiei, ci şi a Rusiei“.
A UITAT LIMBA, DAR NU ŞI ORIGINILE
Deşi nu mai ştia limba română, Ion Pâslaru nu a uitat niciodată că aparţine unei alte ţări decât Ucraina. De aceea, în anul 1989, când începuseră marile schimbări politice în URSS, a înfiinţat la Kiev prima asociaţie românească. Simţea că este de datoria lui să-i unească pe toţi românii din Ucraina la un loc. „Am ştiut că sunt român. Devenind cetăţean ucrainean fără voie m-am gândit că trebuie să fac ceva pentru poporul meu, pentru cei care nu cunosc cultura poporului meu. Şi atunci am înfiinţat această asociaţie. Eram mai mult de 3.000 de membri. Printre ei am găsit ingineri, artişti, muzicieni. Am început să facem lunar seri dedicate scriitorilor români“.
În 1996, a ajuns directorul Muzeului Naţional de Arheologie din Kiev, cea mai cunoscută instituţie din acest domeniu din Ucraina. În acel moment, Ion Pâslaru, doctor în istorie şi arheologie, a devenit unul dintre cei mai reputaţi cercetători din ţară.
Însă, datorită implicării sale în asociaţia românească şi în activităţi de propagare a culturii române în Ucraina, a devenit ţinta atacurilor mai multor organizaţii naţionaliste. A primit ameninţări la adresa familiei, iar viaţa şi activitatea sa în Kiev au devenit imposibile. De aceea, reputatul istoric şi arheolog a luat hotărârea de a pleca în România. A început un exil în ţara pe care el o simţea natală, dar lăsa în urma sa soţia şi băiatul care avea şi el întemeiată o familie în Kiev.
„Din cauză că eram român şi simţeam româneşte am pierdut locul de muncă şi am fost nevoit să vin în România. «De ce românul conduce ştiinţa noastră?» Era singura învinuire care mi se aducea. Nimeni nu a vrut să înţeleagă că am crescut şi am lucrat pentru Ucraina decenii. Nu a contat. Eram obişnuit cu ideea de orfan şi ştiam că totul depinde numai de mine“, adaugă Ioan Pâslaru.
SE SIMTE STRĂIN ŞI ÎN ROMÂNIA
Din 1997 a început să muncească la Muzeul Satului din Bucureşti, însă nu era locul potrivit pentru pregătirea şi vocaţia sa. De aceea, în 2001, s-a mutat în Mangalia, oraşul ridicat pe zidurile anticului Callatis, angajându-se la Muzeul de Arheologie din oraş. În numai cinci ani viaţa sa a trecut prin schimbări radicale: din omul ajuns la apogeul carierei de arheolog la Kiev, acum Ion Pâslaru a ajuns să locuiască într-o garsonieră din staţiunea Neptun şi să-şi câştige existenţa ca muzeograf în Mangalia. Soţia sa l-a urmat în România, dar se împarte între el şi familia băiatului de la Kiev.
„Eu niciodată n-am avut ambiţia să fiu numai conducător. În general, sunt cercetător şi pentru mine a fost important să lucrez mai departe în arheologie. Dobrogea este un tezaur. Aici s-a născut cultura Hamangia, s-au născut cetăţile greceşti, apoi ele au devenit centre de civilizaţie romană. De aceea, Dobrogea este, din punct de vedere arheologic, foarte interesantă şi importantă“, ne explică profesorul Pâslaru cum a trăit schimbarea radicală din viaţa sa.
Cea mai mare realizare a doctorului în istorie şi arheologie de când a ajuns în Mangalia este readucerea de la Moscova a celebrului papirus datând din secolul IV î.e.n., descoperit în anul 1959 la Mangalia. Sprijinit şi de colegii de la muzeu a reuşit să readucă acasă, după 50 de ani, cel mai vechi papirus descoperit în ţara noastră.
Ajuns la 74 de ani, istoricul Ion Pâslaru mărturiseşte că are mult de lucru. Deşi este pensionar, Universitatea din Moscova i-a oferit posibilitatea de a fi profesor colaborator, de a iniţia grupuri de cercetători în tainele arheologiei. Aduce deseori aceste grupuri la Mangalia, oraşul său de exil. De asemenea, se ocupă de colaborări între instituţii de istorie şi arheologie din Bulgaria, Rusia, Ucraina, Moldova şi România.
Cu toate schimbările din viaţa sa, Ion Pâslaru susţine plin de tristeţe că se simte un străin. „Sunt un străin pentru că în Ucraina toată viaţa am rămas străin. Dar când am ajuns în patria mea, România, am văzut reacţia colegilor mei şi mi-am dat seama că tot străin am rămas. Doar în Basarabia eu mă simt acasă, probabil pentru că este locul meu natal. Nu mă simt aşa bine nici la Kiev, nici la Mangalia … asta e chemarea pământului“.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
