Povestea tristă a copiilor neacceptaţi de nicio etnie. Momentul în care au văzut prima dată Marea Neagră, deşi stau la 30 kilometri de Constanţa
0
Trăiesc la 30 kilometri de Marea Neagră şi n-au fost niciodată la plajă. Pentru copiii de horahai din Castelu, dar şi pentru alţii din comunităţi sărace, minivacanţa oferită de o asociaţie umanitară a fost cel mai frumos cadou al vieţii lor, de până acum. Au călcat pe nisip, s-au zbenguit în valuri şi vor duce acasă scoici din care se aude vuietul mării.
Au venit la mare pentru prima dată copii proveniţi din comunităţi foarte sărace, din Ponorâta - Maramureş, din Castelu - Constanţa, din Clinceni - Ilfov, din colonia Bistriţa - Bacău, din Potlogi - Dîmboviţa şi din Delta Văcăreşti - Bucureşti. Cei 35 copii văd Marea Neagră datorită unei iniţiative a Asociaţiei Reality Check, susţinută de Kaufland România prin programul „Bucurie în Mişcare”.
Copiii stau la mare, la o vilă din Mamaia Nord-Năvodari, din 25 mai până la 28 mai. Iar organizatorii fac eforturi să mai aducă la mare câţiva copii, în acelaşi program.
De bucurie, cum au ajuns la mare, copiii n-au mai avut răbdare să îşi pună costumele de baie şi au intrat în apă îmbrăcaţi. Se mai scăldaseră ei la gârlă, dar la mare - niciodată. Copiii din Maramureş, mai ales, au mers aproape 1.000 kilometri cu trenul ca să ajungă vineri la Constanţa. Au făcut toată noaptea pe drum şi abia au închis ochii de emoţie şi de bucurie. Unii mai fuseseră plecaţi în Franţa, la Lille, de unde s-au întors expulzaţi de statul francez care le-a dat familiilor de romi câte 300 euro.
Cristian (16 ani) a fost într-o astfel de aventură. „Ce făceam în Franţa? Ne distram“, spune adolescentul. El spune că a mai văzut apă aşa mare, dar niciodată Marea Neagră. „E albastră, nu e neagră. Este mai frumoasă decât la televizor“, râde el (foto jos, alături de prieteni din Ponorâta).
Băiatul din Maramureş reuşeşte să vorbească binişor româneşte, dar copiii de horahai din Dobrogea abia ştiu să lege propoziţii. În mahalaua lor de la marginea Castelului, româna este limba străină. Enghin, Mert, Iaşar, Elvis, Comr, Aidar şi Ergut au între 9 şi 12 ani şi n-au ieşit în viaţa lor din Castelu. Nici măcar până la Medgidia, cale de 10 kilometri. „Ba eu am fost“, zice unul. Ceilalţi sar cu gura pe el: „Când, când? N-ai fost“. Copilul se aprinde şi vorbeşte rapid turceşte, iar băieţii traduc: „Am fost odată, cu tata, la piaţă“. „El nu vine la şcoală şi nu e cuminte, nu învaţă“, îl pârăsc ei. Câţiva sunt în echipa de fotbal şi vor să ajungă ca Messi. Sau poliţist, sau „mascat“, ca să-i bată pe hoţi şi să-i bage la puşcărie.
Horahaii sunt o comunitate de musulmani din Dobrogea, pe care nici o etnie nu îi recunoaşte. Nici turci, nici tătari, nici ţigani, horahaii sunt izolaţi de România, pentru că până nu de mult nu mergeau nici la şcoală. Trăind la periferia societăţii, la marginea Castelului, o comună de lângă Medgidia, copiii de horahai au fost aduşi la şcoală prin programul „Fiecare copil în grădiniţă“, derulat de Asociaţia OvidiuRo.
O asociaţie parteneră OvidiuRo, Reality Check, a preluat misiunea de a se ocupa de copii şi în afara şcolii, prin proiecte care să ducă tot la educarea lor. Reality Check organizează, printre alte, tabere în care copiii descoperă o altă lume, a civilizaţiei elementare. „Unii nu ştiau să mănânce cu tacâmuri, nu mai văzuseră furculiţă, lingură, cuţit. Se uitau nedumeriţi în stânga şi în dreapta să vadă cum se folosesc. Ce este uimitor este uşurinţa cu care copiii îşi însuşesc aceste deprinderi fireşti când sunt într-un mediu care-i învaţă. Atunci când a desluşit rostul tacâmurilor, un băiat a aşteptat să-i fie adus cuţitul ca să înceapă să mănânce şi el curat, cum făceau ceilalţi. Ceea ce văd aceşti copii aici o să le schimbe viaţa în bine, pe termen lung“, relatează Corina Uglea, educatoare în Târgu Lăpuş, Maramureş, care participă la taberele Reality Check cu copiii din Ponorâta, un cătun situat la 10 minute de Târgu Lăpuş.
Andreea (14 ani) din Potlogi, Dâmboviţa, nu pleca nicăieri fără verişoara ei şi a ezitat mult dacă să vină la mare. Când s-a desprins de casă, a devenit vorbăreaţă şi deschisă. „Ce bine-mi pare că am venit în tabără! Pierdeam mult dacă rămâneam acasă“, i-a mărturisit profesoarei de română Catinca Oana Livia. Acum, Andreea spune că are prieteni în toată ţara.
Din Buhuşi, Bacău, au venit două perechi de gemeni: Dumitriţa şi Mihai (14 ani), Ovidiu şi Luca (12 ani). „Mama, vezi marea? Vezi? Ai văzut-o ce frumoasă e? Mama, să o vezi şi tu!“, a exclamat Dumitriţa care, când a ajuns pe plajă, şi-a sunat mama prin apel video ca să-i arate marea.
Fiecare vrea să aibă o meserie când se va face mare, nu ca părinţii lor care trăiesc la limita subzistenţei. Dumitriţa vrea să se facă vânzătoare la un magazin şi să fie îmbrăcată frumos. Andreea vrea să devină profesoară de matematică, iar Larisa (13 ani) din Clinceni - doctoriţă. Din grupul de însoţitori de la Ponorâta face parte şi învăţătoarea Sînziana Şanta. O fată din cătun îi poartă numele - Sînziana. „Am fost învăţătoarea fraţilor ei mai mari, iar mama lor mi-a zis: ‘Când o să am o fetiţă îi pun numele dumneavostră, doamnă’“, spune ea privind la Sînziana cea mică, o copilă de 15 ani.
„Asta sperăm şi noi, să le oferim modele. Dacă le arăţi că se poate trăi şi altfel, vor vrea mai mult, nu se vor mulţumi să rămână în mediul lor. Le-am spus că dacă se vor ţine de şcoală, vor mai veni în astfel de tabere şi vor avea un viitor. Când vor fi mari, o să aibă un serviciu şi vor putea veni la mare pe banii lor“, afirmă Simona Bobea de la OvidiuRo.
„Unul dintre obiectivele acestei minivacanţe a fost scoaterea lor din comunitate, pentru a socializa, pentru a vedea că există şi altă lume în afara celei pe care ei o cunosc, a sărăciei extreme. Pentru toţi bucuria s-a dublat pentru că i-am putut aduce la mare – îşi doreau foarte mult acest lucru, mi-au zis încă de anul trecut şi mă bucur enorm că oamenii din jurul meu au făcut acest lucru posibil. Călătoria a fost lungă, dar a meritat pentru această experinţă. În tren, mulţi oameni au fost foarte săritori, ne-au ajutat cu bagajele, când i-am instalat pe copii în cuşete, le-au arătat cum se face patul. Noi tot îi dădăceam - să fie cuminţi, să aibă grijă să nu facă mizerie, dar şi-au format deja aceste deprinderi.
Asta facem noi: lucrăm în comunităţile extrem de sărace, cu o abordare integrată, axată pe educaţia copiilor. Nu ne putem aştepta ca un copil care poate că merge la şcoală zi de zi, dar este flămând şi are multe alte nevoi, să aibă rezultate şcolare bune. Astfel, tot cu sprijinul Kaufland România, copiii primesc zilnic o masă caldă, iar dacă frecventează regulat şcoala, familia primeşte lunar, pentru fiecare copil, tichete sociale în valoare de 50 de lei/lună. În acest fel îi implicăm şi pe părinţi şi pe viitor ne vom concentra şi pe alte elemente ale intervenţiei integrate pe care o avem în vedere, cum ar fi îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi accesarea de locuri de muncă. O familie cu mai puţine griji se va concentra mai mult pe educaţia copiilor“, explică Nadia Gavrilă de la Asociaţia Reality Check.
Pentru prima dată la mare Sursa Asociaţia Reality Check
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
