Portul Constanţa revine în ring. Noul CA, blocat de Fondul Proprietatea şi de operatori pentru nelegalitate

Portul Constanţa revine în ring. Noul CA, blocat de Fondul Proprietatea şi de operatori pentru nelegalitate

Sursa APMC

Acţionarul Fondul Proprietatea şi operatorii portuari reclamă nelegalitatea noului Consiliul de Administraţie al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa.

Organizaţia Patronală Constanţa Port Business Association (CPBA) sesizeaza numirea unui Consiliu de Administraţie nelegal la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA la finele anului 2018. Alături de Fondul Proprietatea, CPBA vrea să blocheze înregistrarea hotărârii AGA din 17 decembrie 2018 de la Registrul Comerţului Constanţa. Fondul Proprietatea a depus la Tribunalul Constanţa acţiune în anulare împotriva deciziei AGA.

Autoritatea portuară Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (APMC) se află în portofoliul Ministerului Transporturilor, care este acţionar majoritar cu 80% din pachetul de acţiuni. Celelalte 20% aparţin Fondului Proprietatea.

Motivul contestaţiei

Conflictul a pornit de la şedinţa AGA convocată la 16 noiembrie 2018 de APMC pentru data de 17 decembrie 2018, având pe ordinea de zi aprobarea rectificării bugetare pentru 2018 şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2019. La 3 decembrie apare o completare la convocatorul iniţial, privind revocarea unor membri ai Consiliului de Administraţie (fără nominalizări), numirea unor noi membri CA (fără persoanele propuse), aprobarea contractului-cadru de mandat şi aprobarea remuneraţiei lunare a membrilor CA. La 17 decembrie 2018, Adunarea Generală a Acţionarilor APMC a votat toate punctele de pe ordinea de zi.

„Cu alte cuvinte, pare că s-a simulat ţinerea unei AGA având ca obiect discutarea unor chestiuni fireşti pentru activitatea curentă - chestiuni pe care AGA le-a ignorat ulterior – pentru a disimula o agendă mai obscură, respectiv cea referitoare la schimbarea CA-ului în mod nelegal şi nestatutar.

Procedând astfel, reprezentanţii acţionarului majoritar al CN APM au împiedicat acţionarul minoritar şi terţii interesaţi – cum ar fi organizaţia noastră – să ia cunoştinţă de agenda reală a AGA în termenul legal de 30 de zile şi să îşi exercite dreptul de a face propuneri, completări sau de a adresa întrebări cu privire la agendă, aşa cum legea le permite.

În plus, s-au încălcat obligaţii legale de transparenţă cu privire la agenda AGA, nedivulgând identitatea membrilor propuşi spre revocare şi, mai important, identitatea şi calificarea profesională a candidaţilor propuşi pentru numire, cu ignorarea flagrantă a prevederilor OUG nr. 109/2011 şi ale Legii nr. 31/1990“, arată operatorii portuari.

Ei semnalează că hotărârea AGA CN APM prezintă multiple deficienţe care pot conduce la anularea respectivei AGA, ceea ce va provoca blocaje de funcţionare de lungă durată în Portul Constanţa, cu efecte juridice şi economice grave.

„Hotărârea AGA a fost adoptată cu:

- încălcarea dispoziţiilor legale privind termenul de publicare în Monitorul Oficial Partea a IV-a a convocatorului, fapt de natură a atrage nulitatea absolută a Hotărârii.

- încălcarea dispoziţiilor legale imperative privind conţinutul obligatoriu al convocatorului.

- încălcarea dreptului la informare al acţionarilor, sancţiunea fiind nulitatea absolută.

- încălcarea dreptului la vot al acţionarilor, sancţiunea fiind nulitatea absolută.

- numirea membrilor Consiliului de Administraţie a fost făcută cu încălcarea prevederilor legale şi statutare, pentru motivele pe care le vom reda succint în cele ce urmează: (i) convocatorul nu a cuprins informaţii cu privire la identitatea şi calificarea profesională a persoanelor propuse pentru funcţia de administrator; (ii) au fost încălcate prevederile legale referitoare la calificarea profesională; (iii) a fost încălcată interdicţia legală privind limitarea la cel mult 2 membri din rândul funcţionarilor publici sau altor categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice“, afirmă operatorii de la CPBA, care consideră necesară şi utilă întregii comunităţi portuare anularea cât mai rapidă a efectelor AGA.

Organizaţia Constanţa Port Business Association menţionează că a fost în mod activ implicată în soluţionarea unor „probleme istorice“ ale comunităţii portuare, cum ar fi lipsa contractelor de închiriere a terenului portuar - lipsă care putea fi <speculată> de CN APM în negocierile comerciale cu operatorii pentru a-şi obţine o poziţie contractuală mai favorabilă sau chiar pentru a condiţiona emiterea unor autorizaţii şi licenţe.

„Totodată, a fost finalizat procesul de negociere a contractelor-cadru de închiriere teren menţionate în Legea nr. 235/2017 pe care operatorii sunt obligaţi să le încheie cu CN APM. Potenţiala blocare sau deturnare a demersurilor mai sus menţionate de către un CA al CN APM numit (cel puţin parţial) în mod nelegal este de natură a afecta în mod negativ activitatea şi interesele comerciale şi economice legitime ale operatorilor portuari, cu efect final asupra performanţei şi atractivităţii Portului Constanţa“, mai spun operatorii portuari.

Conform site-ului Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa (portofconstantza.com), conducerea autorităţii portuare este compusă din: Nicolae Dan Tivilichi, Daniel Adrian Naftali, Elena Petraşcu, Gabriela Murgeanu, Daniela Şerban, Ghiorghe Bătrînca, Mircea Burlacu. 

Pe aceeaşi temă: 

Protest în Portul Constanţa, pentru destituirea conducerii APMC

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările