Poliţistul Cicerone, care cerea şpagă pentru dosarul de la Beirut, a primit 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare. În incendiu au murit 3 tinere arse de vii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul care voia şpagă ca să îngroape dosarul de la Beirut a fost condamnat la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare. Miza era dezvinovăţirea patronului restaurantului libanez în al cărui incendiu au ars de vii 3 tinere, în aprilie 2014. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă.

Cicerone Dincă era agent de poliţie la Garda de Coastă Constanţa şi se oferise să-i intermedieze lui George Karam, patronul de la Beirut, „rezolvarea“ dosarului pentru care a fost trimis în judecată. Acesta l-a denunţat, în cele din urmă.

În perioada aprilie – iulie 2015, în mod repetat, Dincă a pretins de la Karam mai multe sume de bani, un autoturism şi obiecte de mobilier, lăsând să se creadă că, prin intermediari, ar avea influenţă asupra unui procuror, astfel încât să îl determine pe acesta din urmă să dispună o soluţie de nevinovăţie, în dosarul penal în care era cercetat omul de afaceri. Dacă iniţial pretenţiile inculpatului s-au ridicat la suma de 10.000 euro sau a un autoturism de aceeaşi valoare, ulterior acestea au crescut la fiecare întâlnire cu denunţătorul.

La data de 23 iunie, Cicerone Dincă şi-a modificat pretenţiile, cerându-i omului de afaceri suma de 22.000 euro, câte 11.000 euro pentru intermediar şi pentru persoana care ar avea influenţă efectivă asupra procurorului de caz, precum şi obiecte de mobilier în valoare de aproximativ 6.000 euro pentru sine. La 8 iulie, poliţistul Cicerone Dincă a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupţie după ce primise de la Karam suma de 22.000 euro.

image

Trimis în judecată în stare de arest, Cicerone Dincă a fost condamnat la 11 noiembrie de Tribunalul Constanţa la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Magistraţii au mai decis ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituită asupra cotei parte aparţinând poliţistul din terenul în suprafaţă de 1.000 m.p. dobândit, în coproprietate cu Ionela Dincă Ionela, în 2008. Completul a hotărât restituirea sumei de 3.200 lei denunţătorului George Karam George, aceasta fiind consemnată la CEC BANK – Sucursala Constanţa, pe numele inculpatului.

Instanţa a mai dispus desfiinţarea înscrisului intitulat „Promisiune bilaterală de vânzare“, autentificată prin Încheierea nr. 1976 din data de 8.07.2015 a Societăţii Profesionale Notariale Orban Steluţa Daniela şi Bogdan Mihaela, având ca obiect transferul viitor, între inculpatul Cicerone Dincă şi denunţătorul George Karam, al dreptului de proprietate asupra unui teren extravilan arabil în suprafaţă de 1.800 m.p. situat pe raza teritorială a oraşului Năvodari, Judeţul Constanţa, contra sumei totale de 80.000 lei.

Poliţistul a mai fost obligat la plata sumei de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului. Decizia nu este definitivă.

În incendiul care s-a produs la restaurantul Beirut din centrul Constanţei, în 5 aprilie 2014, şi-au pierdut viaţa trei tinere - o cântăreaţă şi două dansatoare ale localului -, iar alte patru persoane au fost rănite. Focul, care a afectat o clădire cu două etaje în care mai funcţionau un pub şi un cazino, a fost stins de pompieri după mai mult de cinci ore.

image



Nicoleta Ioana Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Buirencu FOTO Facebook Nicoleta Ioana Cengher

image
image

Nicoleta Vasiliţeanu, Nicoleta Buirencu şi Mihaela Tucă, dansatoarele de la Beirut FOTO Facebook Beirut

George Karam, patronul restaurantului, şi Constantin Pavel, patronul firmei care a făcut lucrări la acest local, sunt urmăriţi penal pentru că nu au respectat normele tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa clădirii, a anunţat Parchetul instanţei supreme.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PICCJ au dispus, pe 3 iunie 2014, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de George Karam, SC Middle East Partners SRL, Constantin Pavel şi SC Tinel Cristi SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 31 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii.

Pe aceeaşi temă:

Mama unei tinere moarte în incendiul de la Beirut, despre poliţist: „Oare nu are şi el copii?“

Mama Nicoletei Cengher, cântăreaţa moartă în incendiul de la Beirut, despre tragedia din Capitală: „Coşmarul vieţii mele se repetă“

Mama unei tinere moarte în incendiul de la Beirut: „Începe un alt calvar“. Patronul restaurantului şi alte opt persoane au fost trimise în judecată

VIDEO „Acum să vezi foc ;)“ Ultima postare de pe Facebook a artistei Nico. Tânăra era cântăreaţă la restaurantul Beirut

FOTO VIDEO Nicole, una dintre tinerele moarte în incendiul de la Beirut, recunoscută după cercei şi inele

VIDEO Micky Bellydance, tânăra moartă în incendiu: „Să mergi cu un prieten prin întuneric este mult mai bine decât să mergi pe lumină singur“

VIDEO Clipul de promovare a restaurantului Beirut, realizat cu exact un an înainte de dezastru. În imagini apar dansatoarele exotice, care erau atracţia localului

Dosare penale şi angajaţi fără contracte. Anchetă la sânge a autorităţilor la Restaurantul Beirut, unde au murit trei tinere

UPDATE FOTO VIDEO Incendiu devastator la Restaurantul Beirut şi Legendary Pub. Trei artiste au murit carbonizate. Alte patru persoane au fost grav rănite

FOTO Ce a mai rămas din Restaurantul Beirut. Relatarea unui martor, membru al trupei care cânta la Legendary Pub

Prima lumânare şi flori de primăvară la locul tragediei de la Restaurantul Beirut

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite