Poliţiştii detaşaţi sosesc joi pe litoral. „Vrem să aveţi o vacanţă în siguranţă“

Poliţiştii detaşaţi sosesc joi pe litoral. „Vrem să aveţi o vacanţă în siguranţă“

Peste 180 poliţişti vor fi detaşaţi din toată ţara pentru a supraveghea litoralul, pe perioada sezonului estival.

De joi, 27 iunie, peste 180 de poliţişti vor fi delegaţi din teritoriu, în zona staţiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiştii să-şi petreacă vacanţa în siguranţă. Aceştia vor acţiona în completarea efectivelor de ordine din dispozitivul creat de Poliţia Constanţa. 
 
Măsura face parte din planul estival de menţinere a siguranţei publice atât pentru turişti, cât şi pentru localnici.
 
Poliţiştii detaşaţi vor acţiona în perioada 27 iunie - 4 septembrie a.c., pe lângă dispozitivul de siguranţă publică asigurat de structurile teritoriale din judeţul Constanţa. Ei provin de la formaţiunile de ordine publică, investigaţii criminale şi criminalistică şi vor acorda sprijin colegilor constănţeni.
 
„Pe durata întregului sezon estival, poliţiştii vor desfăşura activităţi pentru combaterea infracţionalităţii stradale, traficului şi consumului de droguri, prostituţiei şi proxenetismului.
 
În plus, poliţiştii vor monitoriza permanent stările conflictuale şi persoanele cunoscute cu un comportament social agresiv, pentru a preveni actele de violenţă, inclusiv cea intrafamilială.
 
De asemenea, vor fi derulate mai multe campanii pentru informarea turiştilor cu privire la prevenirea furturilor din camerele de hotel, din autoturime, de pe plajă, a dispariţiilor de minori şi a prevenirii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice“, precizează Poliţia Constanţa.
 
Pentru petrecerea unui sezon estival în siguranţă, poliţiştii vă recomandă:
 
• Indiferent unde vă petreceţi vacanţa, fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute şi nu vă lăudaţi sau nu vă expuneţi bunurile de valoare deoarece, printre amabili şi binevoitori, puteţi întâlni şi persoane rău intenţionate!
• Când mergeţi la plaja, luaţi cu dumneavoastră sumele strict necesare pentru cumpărături sau plăţi curente!
• Când parcaţi autoturismul, nu lăsaţi în interior genţi sau sacoşe, chiar dacă nu conţin bunuri de valoare, deoarece pot atrage atenţia infractorilor! 
• Nu lăsaţi copiii să se joace nesupravegheaţi, mai ales în zonele aglomerate!
• Spuneţi-le copiilor că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră!
 
„Nu uitaţi: poliţiştii sunt prietenii copiilor! Învăţaţi-i să apeleze la poliţişti ori de câte ori au nevoie de sprijin!“, menţionează Poliţia. 
 
Pe aceeaşi temă: 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: