Poliţist acuzat că a lovit un avocat. Incidentul s-a produs în staţiunea Mamaia

Poliţist acuzat că a lovit un avocat. Incidentul s-a produs în staţiunea Mamaia

Arhivă

Incidentul s-a produs la finalul lunii august, în sediul Poliţiei Mamaia. Procurorii investighează cazul, luând primele măsuri împotriva poliţistului agresor.

Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în data de 29 august 2019, fiind în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu, poliţistul l-a agresat pe avocatul Adrian Gheorghiţă, din cadrul Baroul Constanţa, chiar în sediul postului de Poliţie Mamaia.

Avocatul se afla în sediul poliţiei pentru a solicita lămuriri într-un caz pe care-l reprezenta, moment în care poliţistul l-ar fi lovit cu pumnul în zona abdomenului, apoi l-a îmbrâncit.

Procurorii au dispus vineri, 6 septembrie, măsura controlului judiciar împotriva poliţistului agresor, luând în calcul şi „antecedentele disciplinare ale poliţistului care au demonstrat înclinaţia acestuia spre comportamentul violent, fapt certificat de psihologul din cadrul IPJ Constanţa, în raportul de evidenţă psihologică din anul 2018”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Pentru aspectele de natură extrapenală a fost sesizat Compartimentul Corp de Control al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Poliţistul este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de ultraj judiciar şi purtare abuzivă.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Carambol pe A2. Maşină de Poliţie aflată pe banda de urgenţă, făcută praf pe podul de la Cernavodă. Poliţia: „A fost implicat un ansamblu de vehicule“

Accident rutier soldat cu trei victime. La faţa locului a ajuns şi elicopterul SMURD






 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: