Plugarii de la Turtucaia, eroii dispăruţi fără urmă în Primul Război Mondial
0
Zece nume - patru de români, două de germani, patru de turco-tătari. Sunt numele celor 10 plugari dobrogeni care s-au înrolat voluntar în Armata Română pentru a lupta în Primul Război Mondial. Soarta avea, însă, să le rezerve, un destin tragic. Vitejii ţărani au fost aruncaţi în bătălia cea mai sângeroasă din istoria militară a României: cea de la Turtucaia, pe frontul Dobrogei.
- Soldat Istrate Tudor - 30 ani, plugar, căsătorit, 2 copii, dispărut la Turtucaia;
- Soldat Ion Andronache - 41 ani, plugar, căsătorit, 3 copii, dispărut la Turtucaia;
- Soldat Savu Badea - 40 ani, plugar, căsătorit, 6 copii, dispărut la Turtucaia;
- Soldat Neacşu Tudor - 32 ani, plugar, căsătorit, 3 copii, dispărut la Turtucaia;
- Soldat Lich Iulius - 27 ani, plugar, căsătorit, 1 copil, dispărut la Turtucaia;
- Soldat Tucserer Wendel - 27 ani, plugar, căsătorit, 2 copii, dispărut la Turtucaia;
- Soldat Ramazan Eip - 26 ani, plugar, căsătorit, 3 copii, dispărut la Turtucaia;
- Soldat Saledin Amefi - 37 ani, plugar, căsătorit, 5 copii, dispărut la Turtucaia;
- Soldat Ali Amet - 32 ani, plugar, căsătorit, 5 copii, dispărut la Turtucaia;
- Soldat Abdul Cair Avamil - 36 ani, plugar, căsătorit, 3 copii, dispărut la Turtucaia.
Aceasta este lista cu numele celor 10 plugari dobrogeni proveniţi din Constanţa, Albeşti, Mihail Kogălniceanu, Deleni şi Independenţa, care alături de mulţi alţii au dat curs cu entuziasm chemării la arme sub stindardul patriei. Ferdinand I lansase o Proclamaţie către popor, la data de 15/28 august 1916: „V-am chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotare unde fraţii noştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazu şi Ştefan cel Mare, ale căror rămăşiţe zac în pământurile ce veţi dezrobi, vă îndeamnă la biruinţe ca vrednici urmaşi ai ostaşilor care au învins la Războieni, la Călugăreni şi la Plevna. Veţi lupta alături de marile naţiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să îi îndurăm însă greutăţile şi cu ajutorul lui Dumnezeu izbânda va fi a noastră. Arătaţi-vă, deci, demni de Gloria strămoşească. De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi“.
Mânaţi de sentimentul că fac ceea ce trebuie pentru ţară, ţăranii dobrogeni şi-au lăsat gospodăriile în grija celor rămaşi acasă şi au plecat să se înroleze. „Plugarii deveniţi ostaşi nu ştiau câteva lucruri care le-ar fi temperat entuziasmul. Nu ştiau că aliaţii noştri nu-şi vor respecta angajamentele, nu vor declanşa o puternică ofensivă la Salonic, nu vor furniza materialele de război promise (300 tone zilnic), iar trupele ruse trimise să lupte în Dobrogea erau de mâna a doua, fiind predispuse mai mult la jafuri decât la înfruntarea inamicului. Nu ştiau că importanţi oameni politici şi militari din vârful ierarhiei militare s-au pus în slujba Germaniei şi Austro-Ungariei. Printre aceştia se afla şi generalul Vasile Zottu, şeful Marelui Stat Major, care se va sinucide atunci când va afla că lista trădătorilor a fost sustrasă de ofiţerii de contrainformaţii români de la ambasadorul german Von de Bussche“, arată colonelul în rezervă Remus Macovei, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor - Constanţa.
Şi mai erau lucruri neştiute de ei. „Că secretarul general al Ministerului de Război, generalul Dumitru Iliescu, eminenţa cenuşie a acestui organism de conducere a Armatei, ocupa această funcţie datorită prieteniei cu I. I. C. Brătianu. Acesta, în loc să se ocupe de organizarea, înzestrarea şi pregătirea Armatei pentru război, se remarcă prin faptul că a transformat «noaptea în zi, în zaiafeturi pe la grădinile de plăceri din jurul Bucureştiului, mâncând mititei şi bând şampanie şapte nopţi pe săptămână» - după cum relatau ziariştii vremii.
Nu ştiau de gheşefturile de la Ministerul de Război, pentru care acelaşi general şi clica sunt acuzaţi de lipsă de prevedere în asigurarea materială a Armatei, dar, în mod deosebit, că în schimbul comisioanelor se acceptau materiale de orice calitate, oricât de degradate ar fi, pe un preţ ce corespunde «cu întreita valoare a obiectelor». Şi nu cunoşteau că guvernanţii români, în numirea comandanţilor marilor unităţi, în timp de pace, se inspirau uneori «din cel mai sălbatic politicianism». Mai grav era faptul că, la data începerii acţiunilor militare, numirile în funcţii nu erau finalizate, fiind în plină desfăşurare o sarabandă a numirilor în funcţii.
Plugarii constănţeni vor suporta, însă, consecinţele acestor grave defecţiuni existente la nivelul conducerii politice şi militare a ţării pe timpul desfăşurării luptelor de la Turtucaia. Sistemul de apărare conceput de specialiştii militari români, aşa numitul „cap de pod“ de la Turtucaia, era operativ, fiind realizat în anii 1915-1916 şi ar fi trebuit să asigure o îndelungată rezistenţă“, spune colonelul Macovei.
Trimişi la moarte sigură
Cei care aveau misiunea să apere Turtucaia au fost de la bun început carne de tun pentru trupele inamice înzestrate cu cele mai moderne mijloace de luptă. Ostaşii care până ieri mânuiseră doar coarnele plugului erau înarmaţi cu nişte puşti model 1879, fără muniţie suficientă. Fără pregătire militară şi dotare pe măsura înfruntării, ţăranii au fost trimişi la moarte sigură, cu mâinile şi piepturile goale, în bătaia gloanţelor trupelor bulgare şi germane. „Aceasta nu era, însă, o problemă de noutate pentru ostaşii români“ - remarcă amar colonelul Macovei.
A contat, mai mult decât orice, diferenţa de calibru dintre conducătorii de oşti. În timp ce românii fuseseră numiţi în fruntea trupelor după alte criterii decât cele militare, adversarii îi aveau la comandă pe mareşalul August von Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgare, secondat de generalul Ştefan Toşev - comandantul Armatei a 3-a bulgare şi de generalul Pantelei Kiselov - comandantul Diviziei 4 Preslav. Aceştia erau militari de carieră, cu o bogată experienţă de comandă inclusiv pe timp de război. Comandanţii s-au aflat permanent pe câmpul de bătălie, în mijlocul trupelor, dând ordine şi supraveghind desfăşurarea ostilităţilor.
De partea cealaltă a baricadei, comandanţii români îşi îndeplinesc jalnic misiunea. „La declararea mobilizării, generalul Mihail Aslan, fost şef al structurii de personal a Armatei în intervalul 1910-1912, îndeplinea funcţia de comandant al Armatei a 3-a. El a aflat despre atacarea capului de pod de la Turtucaia pe când se afla la o partidă de bridge la Jokey Club şi intră în istorie cu declaraţia «C’est notre Verdun!». Mai mult, generalul Constantin Teodorescu, comandantul Diviziei 17 Infanterie care apăra capul de pod Turtucaia, era un foarte bun teoretician militar, fost profesor de geografie militară la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti. «El era cu totul sub nivelul cerinţelor, cum arată chiar fizicul său», observau cronicarii. Comandantul Teodorescu avea să pomenească de predare încă din ziua de 20 august/2 septembrie, deşi abia începuse atacul. Va rămâne în posteritate prin ruşinoasa fugă de pe câmpul de luptă, fără a lăsa măcar pe cineva înlocuitor la comandă, în momentul cel mai greu al zilei de 24 august/6 septembrie. Cu asemenea comandanţi, plugarii constănţeni au încercat să reziste până la ultimul om, cum suna ordinul Marelui Cartier General, dar ca urmare a panicii care cuprinsese întreaga garnizoană militară se vor preda“, precizează colonelul (r) Remus Macovei.
În cifre, dezastrul de la Turtucaia se prezintă astfel: 7.000 morţi şi răniţi au fost îngropaţi în cele două imense gropi comune din Cimitirul de Onoare Şumentsi (Daidâr), Bulgaria; 28.500 militari au fost luaţi prizonieri; 3.500 de militari au reuşit să se salveze refugiindu-se la Olteniţa sau Silistra. Şi pentru tragedia să fie completă, nimeni dintre cei responsabili de dezastrul de la Turtucaia nu avea să fie tras vreodată la răspundere decât de istorie.
Cei 10 plugari constănţeni au dispărut literalmente în lupta de la Turtucaia. Un fond special existent la Arhivele Naţionale Constanţa le-a reţinut numele ca fiind „Dispăruţi la Turtucaia“. Ca ei sunt sute de ostaşi români conduşi la pieire de incompetenţa liderilor.
Cimitirul eroilor de la Turtucaia Sursa foto Cultul Eroilor Constanţa
Şi mai este ceva: răsplata pentru ostaşii din Primul Război Mondial n-a mai venit niciodată, dispărând în neant precum eroii dispăruţi pe câmpul de luptă.
„Doi fraţi din Techirghiol, Stoian şi Ion Stoian, au ajuns invalizi în urma luptelor de la Turtucaia: primul şi-a pierdut braţul stâng, iar al doilea a rămas cu braţul stâng beteag. La 4 aprilie 1933 ei au adresat un memoriu Regelui Carol al II-lea. «Vă rugăm a da ordin organelor în drept a ne împroprietări cu câte 5 ha pământ, deoarece de la Războiul pentru Reîntregirea Neamului nu am căpătat câte un lot de 5 ha. Plugăria fiind singura ocupaţie pe care o cunoaştem, vă rugăm, prin mila dumneavoastră, să ne daţi posibilitatea să o practicăm spre agonisirea mijloacelor de trai», s-au rugat ţăranii de regele lor. Iată cum promisiunea Regelui Ferdinand I că toţi cei care se luptă pentru ţară vor fi împroprietăriţi cu pământul pe care l-au apărat cu preţul vieţii şi al sângelui lor se va dovedi, în timp, doar o promisiune deşartă“, afirmă preşedintele Cultului Eroilor Constanţa.
Pentru a cinsti memoria tuturor militarilor căzuţi în anul 1916 la Turtucaia, Cultul Eroilor a construit în anul 1926 Cimitirul de onoare de la Şumenţi (Daidâr), unde au fost înhumaţi aproximativ 8.000 militari români, bulgari, germani şi turci din împrejurimile localităţii Turtucaia şi de pe raza judeţului Durostor. Aceştia sunt îngropaţi în morminte individuale şi în două gropi comune. Astăzi, Cimitirul de onoare este administrat de Muzeul de Istorie Naţională din Tutrakan.
„Aici, în fiecare an, în prima duminică din luna septembrie, este organizat un fastuos ceremonial militar şi religios pentru cinstirea memoriei militarilor căzuţi pe aceste locuri în confruntările dramatice ale anului 1916. De regulă, odată la 5 ani, se organizează şi reconstituirea bătăliei de la Turtucaia, cu sprijinul asociaţiilor pentru păstrarea tradiţiilor militare din Bulgaria şi România“, declară colonelul (r) Remus Macovei, preşedintele Cultului Eroilor Constanţa.
Pe monumentul central comemorativ de la Turtucaia este o inscripţie în română, bulgară, germană şi turcă, care spune: „Onoare şi admiraţie celor care au ştiut să moară vitejeşte pentru ţara lor“.
Inscripţiile de la Turtucaia Sursa foto Cultul Eroilor Constanţa
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
