Pentru prima dată în 160 de ani, Ziua Marinei va fi sărbătorită online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul Major al Forţelor Navale continuă tradiţia sărbătoririi Zilei Marinei Române, manifestările fiind adaptate noilor condiţii impuse de contextul pandemiei provocată de noul coronavirus.

Ediţia din anul 2020 a Zilei Marinei Române este dedicată împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române şi, spre deosebire de alţi ani, se va desfăşura cu precădere în mediul online, în perioada 5-15 august. Vor fi, de asemenea, planificate şi defilări ale navelor pe mare şi pe Dunăre, la Constanţa, Brăila şi Tulcea.

Pe pagina oficială de Facebook a Forţelor Navale, începând de miercuri, 5 august, vor fi lansate concursurile tematice „Marea în culori" (concurs de fotografie digitală) şi „Ce fac Forţele Navale Române pentru tine?", precum şi proiectele virtuale „Lecţia de istorie", „Oameni în uniformă de marină" şi „Portret de marinar, schimb de generaţii", care vor oferi publicului posibilitatea de a interacţiona şi de a-i cunoaşte mai bine pe marinarii militari.

Ziua tradiţională a porţilor deschise se va desfăşura tot în mediul online duminică, 9 august, când reprezentanţii Marinei Militare Române vor prezenta, pe pagina oficială de Facebook, tururi virtuale în porturile Constanţa, Brăila, Mangalia şi Tulcea. Anul acesta nu va lipsi din program nici Muzica Militară a Forţelor Navale, care va susţine recitaluri ce vor putea fi urmărite, de asemenea, tot pe pagina de Facebook a FNR.

Sâmbătă, 15 august, va avea loc defilarea navelor militare pe mare, de la Constanţa la Midia, între orele 11.30 şi 13.30, iar pe Dunăre, la Brăila şi la Tulcea, navele militare fluviale vor saluta publicul în intervalul orar 10.00 şi 11.00.

Vă mai recomandăm:

Mariţa, prima navă cu pavilion românesc. Povestea corabiei care a ajuns până la Constantinopol având culorile tricolorului dispune orizontal


Don Giovanni, piratul de la Sulina. Cum a reuşit fostul marinar să înşele autorităţile şi să rămână cu marfa ilegală şi cu despăgubirea

Glume marinăreşti pe seama crucişătorului Averof. Vasul era atât de mare încât avea trei comandanţi, iar de ancora lui s-a agăţat epava Titanicului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite