Patronul restaurantului Beirut şi temerile sale: „Cred c-a fost o mână criminală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Georges Karam, patronul libanez al restaurantului Beirut din Constanţa, are temeri în ceea ce priveşte cauza incendiului care a devastat localul şi a omorât trei tinere, rănind grav alte 4 persoane.

Karam a relatat într-o emisiune televizată că în seara fatală de 5 aprilie, un client a mers la toaleta de la mansardă, apoi a părăsit în mare grabă grupul sanitar, coborând scările şi plecând din restaurant. Cum la etaj nu se mai aflau clienţi, iar focul a izbucnit în scurt timp din zona vestiarului, singurele surprinse de flăcări au fost tinerele artiste.

Patronul coroborează acest lucru cu faptul că în ajun, două dintre cele patru camere video instalate în local nu au mai funcţionat, fiind găsite cu cablurile secţionate. „Erau patru camere, una la bar, una la intrare, una la etaj şi una la bucătărie. Cea de la intrare şi de la etaj au fost defectate“, a afirmat Karam. Libanezul a mai arătat că singura explicaţie mai rămâne „o greşeală produsă de la acetonă poate“, în vestiarul fetelor.

Georges Karam, om de afaceri controversat şi implicat în diverse combinaţii locale cu alţi afacerişti români şi străini, inclusiv cu Omar Hayssam, are câţiva inamici cu care se afla în plin conflict. Ultimul pe care l-a supărat este un turc, căruia libanezul i-a suflat recent de sub  nas un spaţiu foarte disputat de amândoi.

„Cred c-a fost o mână criminală. Dar eu sper să nu fie aşa“, a mai spus Karam.     

Cântăreaţa Nicoleta Ioana Cengher şi dansatoarele Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu au murit în incendiul devastator de la restaurantul Beirut, fiind surprinse de flăcările mistuitoare pe când se aflau în vestiarul de la etaj.

Nicoleta Buirencu, dansatoarea care se află în stare critică la Spitalul Arşi din Capitală, a fost scoasă din flăcări de patronul libanez Georges Karam. Când a vrut să se întoarcă şi după celelalte fete prinse înăuntru, libanezul n-a mai fost lăsat de pompierii care sosiseră între timp la faţa locului.

„Nu l-au mai lăsat să intre, să le salveze. Ele plângeau şi ţipau după ajutor. Pompierii au zis că nu au lanternă, că nu au apă... era doar fum, puteau intra“, a spus Mihai Mancaş, fratele Mihaelei Tucă.

Mancaş consideră că fetele puteau fi salvate, pentru că au fost ucise de fum, nu de foc. „Sora mea este întreagă, la fel şi cântăreaţa, doar Nicole e arsă la faţă“, a dezvălit Mihai Mancaş. 

Mariana Sarkany, mama cântăreţei Nicoleta Ioana Cengher, crede că moartea fetelor nu este întâmplătoare. În seara de sâmbătă, 5 aprilie, barmanul a fost înlocuit, iar angajatul cel nou le-a servit artistelor un ceai, după care ele n-au mai putut fi contactate.

„Ele erau în pauză, Nicoleta cântase, urma să intre dansatoarele. S-au retras în acea debara de la mansardă, telefoanele închise, niciun semn... Să se facă examen toxicologic, să se vadă ce substanţe au în sânge“, a spus mama solistei.

Mariana Sarkany a căutat disperată să o contacteze pe barmaniţa de la Beirut pentru a-i cere explicaţii. Durerea mamei este de înţeles. Orice ipoteză este luată în calcul, deoarece tocmai vedetele programului artistic au fost singurele victime ale incendiului devastator de la Beirut.

„Cum patronul ăla... şi-a numărat bucătarii, şi-a numărat ospătarii, şi-a numărat barmanii, iar de ele a uitat? Tocmai ele, care erau strălucirea... “, se întreabă mama solistei.

Vă mai recomandăm

Fetele de la Beirut au murit îmbrăţişate

Georgiana, barmaniţa de la Beirut: „Ţipam că fetele ard sus şi nimeni nu mă asculta“

Neliniştea Mihaelei, dansatoarea de la Beirut. În ultimul timp îşi visa mama moartă acum 9 ani

FOTO VIDEO Nunta neagră. Dansatoarele şi cântăreaţa de la Beirut vor fi înmormântate în rochii de mireasă

FOTO Nunta neagră. Dansatoarele şi cântăreaţa de la Beirut vor fi înmormântate în rochii de mireasă

Fetele de la Beirut au murit îmbrăţişate

Rezultatele necropsiei. Fetele de la Beirut au murit intoxicate cu monoxid de carbon

Şeful pompierilor care au acţionat la Beirut: „Dacă mă simt vinovat? Depinde“

Mama solistei Nico: „În seara incendiului, barmanul a fost înlocuit, iar fetelor le-a fost servit un ceai“

VIDEO „Acum să vezi foc ;)“ Ultima postare de pe Facebook a artistei Nico. Tânăra era cântăreaţă la restaurantul Beirut

FOTO VIDEO Nicole, una dintre tinerele moarte în incendiul de la Beirut, recunoscută după cercei şi inele

VIDEO Micky Bellydance, tânăra moartă în incendiu: „Să mergi cu un prieten prin întuneric este mult mai bine decât să mergi pe lumină singur“

VIDEO Micky Bellydance, dansatoarea de la Beirut, va fi înmormântată în rochie de mireasă

Nicolle, artista care a supravieţuit incendiului de la Beirut, în stare critică

VIDEO Clipul de promovare a restaurantului Beirut, realizat cu exact un an înainte de dezastru. În imagini apar dansatoarele exotice, care erau atracţia localului

Dosare penale şi angajaţi fără contracte. Anchetă la sânge a autorităţilor la Restaurantul Beirut, unde au murit trei tinere

UPDATE FOTO VIDEO Incendiu devastator la Restaurantul Beirut şi Legendary Pub. Trei artiste au murit carbonizate. Alte patru persoane au fost grav rănite

FOTO Ce a mai rămas din Restaurantul Beirut. Relatarea unui martor, membru al trupei care cânta la Legendary Pub

Prima lumânare şi flori de primăvară la locul tragediei de la Restaurantul Beirut

VIDEO Sorin Lucian Ionescu, martor: „Ardem ca şobolanii la Legendary Pub!“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite