Palatul Regal din Constanţa, povestea fabuloasei clădiri care a fost ridicată pe o râpă, pentru baluri şi întâlniri pline de fast

Palatul Regal din Constanţa, povestea fabuloasei clădiri care a fost ridicată pe o râpă, pentru baluri şi întâlniri pline de fast

.Palatul Regal Constanţa FOTO pinterest.com

Era sărbătoare la Constanţa când venea familia regală. Oamenii îi aşteptau pe principi şi pe rege la gară cu flori. Oraşul se înfrumuseţa, fanfara cânta în diverse locuri publice, iar pe mare aveau loc  trageri cu torţe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Familia regală trăgea la Palat, în clădirea unde în prezent funcţionează Tribunalul Constanţa. Aici era reşedinţa de vară a familiei regale, care deţinea la Constanţa: Palatul regal, Cuibul Reginei şi Castelul din Mamaia. La Balcic s-a ridicat ullterior Castelul Reginei Maria.

Palatul din râpă

Palatul regal a fost ridicat în  perioada 1904-1906, pe o râpă, denumită Belvedere, iar în apropiere era gara veche a Constanţei. „Fundaţiile  au costat mult mai mult decât erau prevăzute, pentru că terenul nu era sigur, nu avea o foarte mare stabilitate", spune directorul Muzeului de Artă din Constanţa, dr. Doina Păuleanu.

În presa vremii sunt numeroase articole care anunţă cu mare fast vizita principilor la Constanţa.

Din documentarea realizată de Doina Păuleanu aflăm că la 12 mai 1909, în localitate a sosit principele Nicolae, însoţit de generalul Robescu, fiind întâmpinat la gară de prefect, primar, şi un numeros public. Principele a luat reşedinţă la Palatul Administrativ. În ziua de 2 aprilie 1911, relatează ziarul „Drapelul“, cu trenul de persoane de 1.45, au sosit în localitate principele Nicolae şi principesa Ileana, descinzând la Palatul Regal. E probabil ca micii principi vor rămâne în localitate până după Sărbători“.

„Din cea mai sigură sursă“, relata ziarul Victoria din 24 mai 1916, „La începutul lunei viitoare, principii Mircea şi Ileana vor sosi la Capitala Dobrogei. Micii principi vor face băi la Mamaia. În vederea sosirii lor aici, camerele dela Palatul Regal sunt amenajate“, aflăm din cartea „Contanţa 1878 – 1928. Spectacolul modernităţii târzii“, semnat de Doina Păuleanu.

Băile cu apă de mare, gustate de familia regală

„Drapelul“ mai informa că la 31 mai 1909 „M.S. regina a luat reşedinţă pentru 12 zile în oraşul nostru. Tot timpul M.S. a făcut plimbări prin oraş, şi excursiuni prin împrejurimi şi pe mare cu vaporul. Clima Constanţei şi mai ales băile cu apă de mare au fost cât se poate de prielnice sănătăţei M.S. Reginei, care a exprimat dorinţa de a veni la toamnă din nou la Constanţa şi de a rămâne o luă de zile în oraşul nostru“.

Între Constanţa şi Sinaia

Jurnalistul care semnează „Roland“ vorbeşte în „Viitorul Dobrogei“ despre „Constanţa, reşedinţă regală“. Mejestatea Sa Regele, în înalta sa solicitudine pentru Dobrogea şi mai ales pentru oraşul nostru, a hotărât să declare Constanţa „Reşedinţă regală“. Se ştie în adevăr cât de mult iubita noastră Camen Sylva admiră marea cu mişcarea ei vecinică, cu albastrul ei inspirator, de asemenea şi micii Principi se resimt mult mai bine după o şedere de 2 – 3 săptămâni în aerul ozonat al Mărei Negre, aşa că pe viitor Familia Regală s-a decis să împartă sezonul de vară între farmecul răcoros al munţilor de brad al pitoreştei Sinaia şi boarea dătătoare de viaţă a zărilor albastre şi fără de sfârşit ale zeiţei Thetis“.

Banchete regale la palat

La Palatul Regal erau organizare banchete fastuoase, unul dintre ele fiind organizat pe data de 3 mai 1911. În acea zi, vaporul Împăratul Traian a vestit prin semnale de sirenă sosirea trenului regal la Constanţa. După ce regele a trecut trupele în revistă, principesele Maria şi Elisabeta au fost întâmpinate de un grup de doamne din elita constănţeană.

La Palat, se aflau mii de ţărani în costume naţionale, care au intonat Imnul Regal. Seara, întreg oraşul a fost luminat feeric. La Palatul Regal a avut loc un fastuos banchet, la care au participat miniştri şi oficialităţi locale.




Clădirea Tribunalului Constanţa

Vă mai recomandăm:

Palatul regal din Mamaia, locul pe care Regina Maria l-a adorat, dar în care nu a vrut să locuiască niciodată. Ce s-a ales din reşedinţa regală de vară

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările