Oraşul Constanţa are o rată de infectare de aproape 7. Media zilnică de cazuri noi descoperite este de 430

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Test covid-19

Vineri, 13 noiembrie, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat un total de 970 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în judeţul Constanţa, în ultimele 24 de ore.

Conform Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, numărul crescut de cazuri pozitive raportate astăzi în judeţul Constanţa este determinat de introducerea în sistem, în ultimele 24 de ore, a unui număr semnificativ de teste lucrate în zilele precedente.

O medie a ultimelor zile arată faptul că, în judeţul Constanţa, sunt zilnic undeva în jurul a 430 de confirmări. Din cauza faptului că la testele prelevate într-o zi durează, uneori, câteva zile până la aflarea rezultatului, apar zile cu raportări fie scăzute (exemplu fiind 11 noiembrie, cu 115 cazuri confirmate), fie ridicate (exemplul cel mai elocvent fiind astăzi).

De la începutul lunii noiembrie, aceste date sunt introduse în platforma naţională Corona-Forms direct de laboratoarele care efectuează testele, nu de DSP Constanţa.

De asemenea, la nivelul judeţului sunt două focare semnificative, care în ultimele zile au înregistrat creşteri: 28 de persoane la un club sportiv din judeţ şi 20 de persoane la un cămin de bătrâni. 

Astăzi, 13 noiembrie, au fost depistate 9.489 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, din care 1.114 în Bucureşti. Pe judeţe, locul secund este ocupat de Constanţa, cu 970 de cazuri şi Cluj, cu 596. Alte judeţe precum Braşovul şi Ilfovul se află la mică distanţă. 

Citeşte şi:

Autorităţile constănţene interzic în acest an pelerinajul la Peştera Sfântului Andrei

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite