Oraşul lăsat cu o singură ambulanţă care deserveşte 30.000 de oameni: „Am cerut 200 de posturi în judeţ, dar ni s-au dat cinci“

Oraşul lăsat cu o singură ambulanţă care deserveşte 30.000 de oameni: „Am cerut 200 de posturi în judeţ, dar ni s-au dat cinci“

Sungura ambulanţă care a rămas în oraşul constănţean Hârşova FOTO Călin Gavrilaş

În timp ce managerul serviciului judeţean de ambulanţă încearcă să explice măsura prin necesitatea ajungerii la timp la solicitări, primarul oraşului susţine că măsura a fost luată fără a se realiza vreun studiu de impact.

Ştiri pe aceeaşi temă

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Constanţa a decis în urmă cu câteva săptămâni să înfiinţeze trei staţii de ambulanţă temporare, pentru a acoperi lunile de iarnă în anumite zone cu probleme. Cele trei staţii vor funcţiona în satele Crucea, Adamclisi şi Amzacea, localităţi situate la distanţe destul de mari de o unitate medicală sau de o staţie permanentă de ambulanţă. Pentru ca acestea să funcţioneze, au fost dislocate echipaje medicale şi maşini de la staţiile tradiţionale din zonele respective (Hârşova, Medgidia şi Eforie).

„Trebuie să ne dispunem cât mai bine în judeţ pentru a ajunge cât mai repede la orice cetăţean care are nevoie de noi. Iarna, în judeţul Constanţa - partea continentală, este dificilă şi trebuie să ne mobilizăm să ajungem cât mai rapid la solicitări. Vara ne mobilizăm pe litoral cu staţii temporare”, explică managerul SAJ, medicul Laurenţiu Bădescu, această măsură care este luată pentru prima dată în judeţ.

Oraşul lăsat cu o singură ambulanţă

Pentru staţia temporară din satul Crucea, localitate situată pe DN 2A (Urziceni-Constanţa, prin Vadu Oii) a fost relocat un echipaj de ambulanţă cu asistent medical de la Hârşova, aici rămânând doar un singur echipaj pentru întreg oraşul şi localităţile din apropiere.

„În momentul de faţă, suntem deserviţi de o singură ambulanţă cu echipaj complet”, spune primarul oraşului Viorel Ionescu. Edilul arată că acest echipaj trebuie să acopere o zonă în care trăiesc aproximativ 30.000 de oameni, distanţa până la Constanţa fiind de aproximativ 90 de kilometri.

„Este pusă în pericol sănătatea cetăţenilor, atât din Hârşova, cât şi din localităţile limitrofe întrucât, în situaţia unor evenimente rutiere, a unor situaţii de urgenţă în zonă, un singur echipaj de salvare nu va putea asigura acoperirea deplasării şi permanenţa pentru Spitalul Orăşenesc Hârşova, în acelaşi timp”, mai spune primarul care îi solicită managerului SAJ să prezinte studiile de oportunitate care au făcut să-i lase comunitatea cu un singur echipaj de ambulanţă.



Ambulanţa Constanţa, cu avariile pornite

De partea cealaltă, managerul SAJ, Laurenţiu Bădescu, arată că staţia temporară de la Crucea este la 30 de kilometri de Hârşova şi echipajul de acolo va veni în sprijinul celui din oraş în cazul în care există vreo urgenţă. În plus, în zonă mai este şi un echipaj SMURD care poate interveni la cazuri de urgenţă.

De ce s-a ajuns ca un oraş să rămână cu un singur echipaj de ambulanţă? „Noi suntem tot aceeaşi, suntem doar 55% din personalul necesar, deci funcţionăm cu 45% deficit şi trebuie să facem faţă oricărei situaţii de urgenţă. Mai avem nevoie de 240 de angajaţi. Am cerut fostului ministru al Sănătăţii peste 200 de posturi anul acesta şi anul trecut, din păcate ni s-au dat doar 5 posturi bugetate şi am format staţia de ambulanţă din localitatea Mihail Kogălniceanu cu care acoperim o zonă din judeţ, aeroportul şi baza militară”, explică Bădescu.

Managerul spune că înfiinţarea acestor staţii temporare este o strategie pentru a interveni mai uşor, o strategie în sistem de avarie, dacă ţinem cont că aproape jumătate din personalul Serviciului de Ambulanţă este inexistent. Singura soluţie pentru ca toată lumea să fie mulţumită este ca Ministerul Sănătăţii să acorde posturi bugetate, punând astfel capăt unei crize care la Constanţa există în sistemul de ambulanţă de cel puţin 10-11 ani.

La capitolul dotare cu maşini, Constanţa a primit în ultimul an 19 ambulanţe noi, ceea ce reprezintă cam 27-30% din totalul parcului de maşini. Desigur, celebrele ambulanţe cu peste 1 milion de kilometri la bord nu lipsesc. Trei dintre acestea sunt la staţia din Medgidia. „Sunt funcţionale deocamdată. Avem costuri de întreţinere mari cu aceste maşini. Şi aparatura, la fel, se învecheşte”, spune Laurenţiu Bădescu (foto jos).



Ambulanţe puţine, întârzieri mari

Conform regulamentelor, timpii în care o ambulanţă trebuie să ajungă la caz sunt de 20 minute în rural şi 15 minute în urban. Judeţul Constanţa are 30 de echipaje de ambulanţă la 800.000 de locuitori, un număr total insuficient pentru a acoperi toată zona. În sprijinul acestora mai vin 10 echipaje SMURD care ţin de ISU „Dobrogea”.

Din cauza subfinanţării sistemului, nu de puţine ori echipajele medicale ajung cu întârziere la o solicitare. Aşa a fost cazul de anul trecut, când o femeie a căzut pe stradă în cartierul Tomis 3 din municipiul Constanţa. Ambulanţa a ajuns după 45 de minute de la solicitare.

Multe dintre maşini, spune managerul Bădescu, sunt ocupate cu transferul între spitale al pacienţilor, fapt care adânceşte criza ambulanţelor disponibile să intervină în caz de urgenţă. Mai mult, medicii sau asistenţii medicali care ajung cu întârziere la un caz sunt, de multe ori, agresaţi de familiile nervoase că au aşteptat atât de mult. Cel puţin o agresiune a unui echipaj se înregistrează lunar la SAJ Constanţa.

În ianuarie 2016, o tânără gravidă din localitatea Almalău (comuna Ostrov) a fost dusă cu şenilata de către pompierii ISU în Bulgaria la un spital deoarece Ambulanţa nu a putut ajunge în zona respectivă din cauza zăpezii. Femeia a născut la spitalul din Silistra.

Pe aceeaşi temă:

Fostul şef al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, declarat incompatibil

VIDEO Cum să acorzi prim-ajutor unei victime inconştiente. Paşii simpli de făcut până vine ambulanţa chemată prin 112

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: