UPDATE Operaţiune de salvare. Muncitor prins sub un mal de pământ
0La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) care încearcă să-l scoată pe bărbat.
UPDATE ora 14.50 Muncitorul a fost scos de sub malul de pământ. Este conştient şi colaborant. Medicii l-au preluat şi este transportat la spital.
„În jurul orei 13.10 poliţiştii Secţiei 2 Rurală au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în timp ce ar fi efectuat lucrări, peste un bărbat în vârstă de 55 de ani s-a surpat un mal de pământ. Bărbatul este conştient si a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La faţa locului au fost solicitaţi si inspectori din cadrul ITM Constanţa. În cauză, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Rurală au deschis un dosar de cercetare penală”, transmite IPJ Constanţa.
Ştirea iniţială:
Accidentul s-a produs joi, 11 iulie, la ieşirea din localitatea Dorobanţu, judeţul Constanţa. Un muncitor a fost prins sub un mal de pământ .
La faţa locului intervin atât pompierii Detaşamentului Medgidia, cât şi de la descarcerare şi cei din punctul temporar de lucru Crucea.
Au fost direcţionate şi două resurse medicale: o ambulanţă cu terapie intensivă mobilă SMURD C şi un B2 de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa.
Din primele informaţii, muncitorul este în viaţă. A fost prins în pământ de la brâu în jos.
„Este conştient şi cooperant”, susţin salvatorii.
Pe aceeaşi temă:
Pieton accidentat mortal pe A4. Bărbatul a fost lovit de trei maşini