Ocupaţia sovietică în Portul Constanţa. Cum i-au umilit sovieticii pe marinarii români după 23 august 1944
0În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Portul Constanţa a fost ţinta bombardamentelor sovietice, apoi şi cele ale aliaţilor englezi şi americani, care au devastat platforma industrială, cea mai puternică de la Marea Neagră.
Istoricii au consemnat atacarea staţiei de petrol, a rezervoarelor de combustibil, a reţelelor de transport, a clădirilor, navelor şi căilor de comunicaţie cu Portul Constanţa, pentru a tăia orice legătură cu oraşul şi cu restul ţării.
La 25 august 1944, navele germane au părăsit Portul Constanţa, lăsând locul celor sovietice, care s-au instalat la 20 august 1944, ca nişte stăpâni care-şi iau teritoriul în ocupare. La 2 septembrie 1944, sovieticii tăiaseră firele telefonice şi telegrafice care legau Constanţa de Bucureşti sau Tulcea, iar la 3 septembrie 1944 grănicerii români au fost obligaţi să părăsească, de urgenţă, dispozitivul de pază pentru accesul în Portul Constanţa.
Navele şi echipajele Marinei Regale ale României au fost supuse unui proces umilitor de sechestrare şi dezarmare. Pavilionul românesc a fost dat jos, iar cel sovietic a fost arborat în locul tricolorului. Dezonoarea a fost prea mare pentru căpitanul-comandor Alexandru Dumbravă, care comanda escadra de distrugătoare N.M.S Regina Maria. El a preferat să se sinucidă atunci când ruşii au năvălit la bordul navei sale.
Comandamentul Naval Sovietic instituit a luat în subordine întreaga activitate portuară, cu toate clădirile care asigurau comanda şi mersul platformei. Liniile ferate deveniseră impracticabile ca urmare a bombardamentelor, la fel şi drumurile din incintă. Acvatoriul portuar era plin de epave scufundate în timpul luptelor.
„Un submarin, trei vedete torpiloare, două nave de patrulare aparţinând Marinei germane fuseseră distruse şi zăceau în dreptul cheiurilor, blocând manevrele vapoarelor. Torpilorul Năluca zăcea şi el în apă, după bombardamentul din 20 august 1944, cu coşul şi catargul ieşite la suprafaţă. Nava Ferdinand era înclinată într-o parte. Docurile fuseseră incendiate şi chiar scufundate, iar atelierele şantierului naval erau nişte ruine“, scrie profesorul Vasile Bâtlan în lucrarea sa cuprinsă în studiul „Portul Constanţa - între tradiţie, actualitate şi perspective“ (2003).
Comandamentul Litoralului Maritim şi Fluvial dădea amănunte detaliate Statului Major al Marinei despre mişcările din Portul Constanţa. Locotenent comandorul Titus Samson consemna în raportul de observaţie întocmit în timpul nopţii de 22 spre 23 septembrie 1944: „La Alba Iulia se ambarcă în continuare materiale de tot felul (maşini, motoare, fierărie diferită); de la personalul sovietic de la Alba Iulia se aude că asemenea materiale vor fi aduse şi din Bulgaria la Constanţa pentru ambarcare în vederea expedierii în Rusia“.
Ofiţerul remarcase că la urcarea pe doc a navei Regina Maria, toţi marinarii români au fost trimişi la unitate, iar la bord au rămas doar ruşi. „La toate navele se observă pregătiri de plecare, fiind lucrări intense de punere la punct a navelor“, scrie ofiţerul Samson.
În noaptea de 22 spre 23 septembrie 1944, în Portul Constanţa erau 20 vedete de tip american, 2 bulgăreşti, 3 canoniere, submarinele la dana 0 şi restul navelor româneşti menţionate. „Toate navele de război şi de comerţ româneşti au pavilion român“, specifica ofiţerul.
Căpitanul Ioan Muşat, autorul raportului din 3 octombrie 1944, transmitea că tot personal roman a fost debarcat de pe nave, submarine şi canoniere. El scria că în ziua de 27 septembrie 1944, trei ambarcaţiuni se scufundaseră în port: vasul Oituz (deja torpilat de nemţi) şi două remorchere. Două zile mai târziu, la 29 septembrie 1944, un dragor sovietic intrase în port, iar Marina soviectivă începuse să facă operaţiuni de dragare în faţa Constanţei. Din acea zi, de la ora 8, niciunui civil nu-i mai fusese permis să locuiască în port. De asemenea, paza la anumite obiective din port nu mai fusese permisă românilor.
„După ziua de 5 septembrie 1944, flota militară şi cea comercială românească a fost sechestrată de sovietici. Toate navele de război, reprezentând 31 unităţi de luptă şi 93 vase auxiliare, au fost luate de comandamentul sovietic. La fel, vasele de comerţ ale statului şi ale particularilor - 608 unităţi la Dunăre şi 5 unităţi la Marea Neagră – au fost blocate la dispoziţia aceleiaşi structuri“, explică istoricul Marian Cojoc, profesor la Universitatea Ovidius din Constanţa în lucrarea sa din acelaşi volum.
Docherii sunt siliţi să lucreze în schimburi de 24 ore, cu doar 2-3 ore pauză. Foametea se instalează în România, începe să se trăiască pe cartelă, cu mici suplimente pentru muncă grea. Dar toată bruma de bani se mai irosşte şi pe băutură, autorităţile semnalând existenţa prea multor birturi în care portuarii îşi cheltuiesc leafa.
Intuind asprimea regimului instalat, marinarii de pe navele comerciale încep să „dezerteze“, plecând în voiaje şi nemaiîntorcându-se în ţară, făcându-se dispăruţi în porturile de escală. S-a întâmplat pe navele Transilvania, Dimitrov, Ardeal, Frederich Engels – scrie aceeaşi sursă.
Toţi s-au făcut vinovaţi de „delictul de dezertare de la bord în ţară străină”. La începutul anului 1951, numărul acestora era de aproximativ 100, marinari emigranţi care erau judecaţi în lipsă de Tribunalul Maritim şi condamnaţi la închisoare.
Pe aceeaşi temă:
Portul Constanţa sub ocupaţie sovietică. Rapoartele Marinei române din primele zile ale cotropirii
Se încarcă comentariile...
