Oana Giurgiu, directoarea TIFF: "Constanţa stă foarte rău la cultură. E bine să existe şi care alegorice, şi lucruri mai serioase"

TIFF-ul adună anual oameni de bună calitate, care apreciază filmele nedifuzabile în mall-uri

Regizoarea Oana Giurgiu a venit la Constanţa pentru a discuta cu tinerii cineaşti înscrişi în festivalul filmelor de scurt-metraj pentru tineret FILMMIC. Soţia lui Tudor Giurgiu este la rândul ei o regizoare respectată şi ocupă funcţia de director executiv al TIFF (Transilvania International Film Festival).

În timp ce documentarul ei Aliyah DaDa rula la Cityplex Constanţa, Oana Giurgiu a vorbit cu echipa "Adevărul" despre cultura din Constanţa, dar şi despre ideea aducerii TIFF-ului la malul mării.

Constanţa are nevoie de un festival de film. Aduceţi TIFF-ul şi aici?

Noi când am început festivalul de film la Cluj şi i-am pus numele "Transilvania" a fost o chestiune de marketing. Ne-am gândit că Transilvania se vinde mai bine decât alt nume în titlul festivalului. La ora respectivă, Clujul era şi acum a rămas, oraşul cu cei mai mulţi iubitori de film. Era o chestiune statistică strict de cine şi cât film consumau locuitorii. Bătălia s-a dat între Timişoara şi Cluj. 

După aceea am zis: OK, trebuie să mergem mai departe şi să ajungem şi în alte oraşe. Am mers la Sibiu. Următorul pas a fost Târgu Mureş. Se face ca o caravană pe care noi o ducem prin tot felul de oraşe şi am trecut munţii de mult, adică am ajuns şi în alte zone. Şi facem asta pentru că noi credem că accesul la un alt film decât filmul pur comercial este important pentru că îţi oferă şi o altă perspectivă. Tu trebuie doar să o ai. În timpul verii încercăm să ajungem în cât mai multe locuri. Şi vroiam să venim şi pe malul mării. Planul este să găsim locul şi oamenii potriviţi să ne dea o mână de ajutor. 

Aţi găsit aici deschidere pentru cultură, pentru film?

O altă campanie pentru care noi ne-am luptat cu Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc a fost să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că România a rămas fără cinematografe la modul dramatic. În sensul că cinematografe de alt tip decât cele de mall, decât cele care prezintă filmele comerciale (care sunt salutare). Problema este că toată reţeaua de cinematografe care exista după '89 a fost ruinată. Au rămas oraşe foarte mari în care nu mai există cinematograf. Noi ne-am implicat într-o astfel de campanie încercând să oprim jaful care s-a făcut şi încercând să convingem autorităţile locale că trebuie să investească în aşa ceva. 

Sincer, cred că Constanţa stă foarte rău. 

Se mai deschide, însă un cinematograf nou, 4D în vara asta...

Da, numai că aceste cinematografe nu o să prezinte niciodată un film documentar, nu o să prezinte film european, pentru simplul motiv că ei trebuie să trăiască şi să-şi scoată acele încasări. La un moment dat, educaţia presupune şi altceva decât filme uşoare şi uneori lucrul ăsta trebuie făcut şi un pic cu forţa, nu cu opţiunea. 

Ce-i lipseşte TIFF-ului ca să vină pe litoral?

Pentru un festival de film este nevoie şi de fonduri pentru că filmele trebuie obţinute, trebuie obţinute drepturile pentru ele. Dacă vrei să aduci o parte dintre realizatorii filmelor trebuie să poţi să-i aduci. Ei sunt din toate colţurile lumii. Trebuie să-i faci o promovare, trebuie să faci cumva să aduci oameni în locul respectiv. Şi, ce-i mai important, trebuie să obişnuieşti publicul cu un anumit loc. Ori asta este cel mai greu lucru pentru care noi ne zbatem şi ne cheltuim o energie foarte mare, pentru că ajungi să faci proiecţii de film în nişte locuri absolut atipice şi să încerci să târăşti oamenii în locul ăla în care ei nu au fost obişnuiţi şi poate mâine când venim locul ăla nu mai e disponibil. Asta face această muncă sisifică. 

Ce s-ar potrivi ca şi locaţie?

Cred că la Constanţa este foarte bine să existe un cinematograf în aer liber. Sunt de acord şi ştim că de la romani încoace trebuie să fie pâine şi circ, dar cumva şi circul trebuie să-l controlezi puţin, să aibe o anumită calitate. Eu cred că trebuie să existe şi una şi alta: şi care alegorice dar şi lucruri mai serioase. Nu văd ceva rău nici în una, nici în alta. Omul trebuie să se bucure de toate felurile. 

Depinde cine e publicul ţintă pentru că eu cred că pentru un festival de film de tipul ăsta poate mai degrabă ai putea să agăţi publicul din oraş decît publicul sezonier, turiştii. 

Sunt constănţenii interesaţi de aşa ceva?

Nu, eu nu cred că cineva este interesat, sincer, în afară de o nişă foarte îngustă. Dar nu trebuie să fie interesaţi. Trebuie atraşi în povestea asta. Trebuie convinşi că e bine să ajungă acolo. Asta presupune o muncă pe care cineva trebuie să o depună şi acel cineva trebuie să o depună non-profit. 

Există o echipă care caută soluţii, dar aşteptăm să vină cineva care să ne propună o variantă locală. Trebuie să fie cineva care iubeşte filmul sau cineva care trebuie să investească în cultură şi atunci vorbim despre nişte autorităţi locale, un departament de cultură care să investească într-un astfel de proiect. Nu se poate altfel. 

Trebuie să vrea şi Constanţa ca TIFF-ul să vină la Constanţa. Şi când zic nu mă refer neapărat la festival, dar mă refer la filmul promovat de TIFF, care este un film independent, care este un film cu o oarecare greutate de a circula în mall-uri, în cinematografele de acest tip. 

Mă gândeam în timp ce s-au organizat la Constanţa proiecţii de film pentru minorităţi şi vreau să spun că nimic nu poate să fie mai frumos decât să stai într-un oraş atât de cosmopolit cum e Constanţa, în care să ştii că aici există o grămadă de culturi care s-au amestecat şi au creat nişte lucruri minunate. Pe de altă parte ar fi interesant să vezi ce s-a întâmplat în locurile de origine ale acelor culturi. Există nişte filme turceşti senzaţionale care nu o să ajungă niciodată să fie difuzate într-un Mall din România. Un astfel de festival sau o astfel de acţiune ar putea să facă în aşa fel încât să descoperi alte lucruri, alte culturi, alte preocupări. 

Vă gândiţi la un festival de talia TIFF-ului sau la ceva mai mic?

Ne gândim la ceva mai mic pentru că nu poţi să replici şi atunci faci altceva. Ai putea să faci câteva zile bune de proiecţii de film. Noi la TIFF avem un număr de aproximativ 200 filme. Nu ai putea face asta, dar ai putea să ai câteva proiecţii pe zi, în două locuri să zicem. Ai putea să ai câteva filme pe zi, într-un oarecare rulaj, ai putea să aduci nişte oameni care să vină să cunoască Constanţa. 

Până la urmă aceste festivaluri au şi rolul acesta de a face lumea filmului din altă parte să descopere noi locuri. Constanţa e un oraş care îţi oferă foarte multe oportunităţi. 

Ce gen de filme aţi aduce aici? Spuneaţi de filmele turceşti...

Era doar un exemplu pentru că mă gândeam că există o comunitate care nu are o legătură puternică culturală cu Turcia. E o cinematografie foarte puternică în Turcia. Cred că filmele trebuie dozate şi ajustate pe calibrul publicului. În sensul că e normal ca la început să începi mai uşor şi să continui pe o direcţie pe care el o cere. Nu poţi să oferi nişte filme greoaie unui public complet neavizat sau unui public estival. 

Ce speranţe să avem pentru un TIFF la Constanţa?

Eu sunt sigură că în Constanţa lucrurile se vor aşeza într-o direcţie de tipul ăsta, pentru că un festival cum e acesta care educă tinerii într-o anumită direcţie ei vor cere, publicul o va cere. Dar pe de altă parte trebuie un pic de atenţie la ceea ce îi oferi. Şi asta e o responsabilitate pe care autorităţile locale trebuie să ştie că o au. 

Adică au această responsabilitate de a-şi educa locuitorii. Şi asta trebuie să fie un lucru pe care trebuie să-l conştientizeze orice om atunci când pune ştampila. 

Aţi venit la Constanţa să discutaţi cu tinerii care fac filme de scurt-metraj...

Noi la TIFF avem un proiect care se cheama Let's go Digital, de peste 10 ani, care se adresează tinerilor liceeni. E atât de special, încât una dintre absolventele acestui workshop este cea care a făcut montajul filmului meu, adică au ajuns să fie la rândul lor deja destul de bătrâni cei care au participat la primele ediţii. M-am gândit că ar fi naturală o relaţie între noi şi festivalul acesta pentru că este un festival destul de bătrân, chiar dacă i se spune festivalul FilmMic. Filmul deja devine destul de puternic. 

Fac tinerii film altfel de cum făceau în urmă cu 15-20 ani? 

Eu sunt convinsă că lucrurile se schimbă. În primul rând tehnologia are o viteză foarte mare de schimbare şi asta le dă o mult mai mare flexibilitate. Eu îmi aduc aminte când aveam 19 ani şi am început să lucrez în televiziune, să te duci să filmezi era ceva cu o foarte mare responsabilitate. Până primeai o cameră, un operator care să meargă cu tine, până ţi se aprobau. Acum poţi să faci un film chiar şi cu un telefon, care să fie difuzat şi pe un ecran mare. 

Aşa este, dar tehnologia nu te ajută să ai imaginaţie...

Tehnologia îţi deschide oportunităţi. În sensul că nu îţi mai pui problema asta, eşti foarte flexibil şi atunci îţi laşi imaginaţia să fugă, dar poţi să faci tot ce-ţi trece prin cap. Râdeam acum câteva zile când pregăteam un film şi ne uitam că pe faţada unei clădiri imense era un panou şi ne puneam problema dacă trebuie să-l acoperim cu ceva. Evident că cineva a zis că asta se rezolvă în post-producţie, în efecte vizuale. Alt coleg zicea dând din cap: «Doamne, câte inscripţii d-astea am mai acoperit de-a lungul vieţii mele. Acum nu mai înseamnă nimic. Le acoperi imediat». Da, tehnologia de ajută să-ţi dai frâu liber imaginaţiei, iar tinerii de astăzi sunt obişnuiţi cu o altă viteză a imaginii, cu o altă poveste. 

Ce e specific filmelor pe care le realizează ei?

Cred că e o îndrăzneală pe care o are orice adolescent la vremea lui. Ar fi absurd să nu o aibă. Mi se par foarte îndrăzneţi şi foarte curajoşi, ceea ce e normal, doar că de-a lungul timpului alte generaţii înainte au fost cumva constrânse de principii sau politică. Acum e chiar o mare libertate. Challenge-ul pentru noi, ăştia mai bătrânii, este cum să faci să le captezi atenţia mai mult, cum facă să rămână şi să se uite la ce faci tu, sau să citească ceea ce scrii tu, sau să consume ceea ce produci tu. 

Asta e secretul? Scurt metrajul?

În mod paradoxal, filmele de astăzi şi-au mărit lungimea în loc să şi-o micşoreze. Eu reţeta nu o deţin. 

Vă implicaţi în ediţiile viitoare? Veniţi în juriu?

Ce mi-aş dori foarte tare este să existe un soi de colaborare cu festivalul nostru din CLuj şi festivalul de aici şi să încercăm să-i atragem pe cei care se remarcă la acest festival, să existe o continuitate, adică să poată să participe şi la festivalul de la Cluj şi să continue, să mai pună o cărămidă la el. Eu îmi aduc aminte că la începuturile mele în film-making am participat la un workshop în care colegii mei erau unul chirurg, altul inginer, deci aveau tot felul de profesii şi toţi învăţau despre cum se face un film documentar. Pentru că nu contează dacă tu deţii tehnica. Informaţia pe care o aduci dintr-un alt domeniu este foarte utilă pentru că te face să arzi nişte etape de documentare. Acum, la bătrâneţe aş putea spune că e mai bine decât să faci jurnalirm, să ai altă profesie. Adică partea tehnică o poţi învăţa în timp, dar baza dintr-un domeniu sau altul poate să te ajute foarte tare. 

Care este sfatul pe care-l daţi unui tânăr care ar vrea dar nu are curajul să pornească pe drumul ăsta?

Marea diferenţă dintre acum faţă anii anteriori este faptul că sunt foarte multe posibilităţi de a studia pe un termen foarte scurt, de a face astfel de cursuri, de workshop-uri. Dacă simţi că te atrage ceva şi eşti curios să o faci poţi să încerci să îţi dezvolţi un pic pasiunea încercânt să contactezi festivalurile de film de scurt metraj, şcolile de film care organizează  workshop-uri pe timpul verii. Sunt o grămadă de şcoli de actorie. Trebuie să încerci. Cel mai sigur este să încerci să ajungi la unul dintre oamenii care ţi se par interesanţi. Acum e atât de simplu: îi poţi găsi pe Facebook. E foarte uşot să scrii cuiva şi să-i spui "Uite cine sunt eu. Uite ce aş vrea să te întreb. Ai putea să bei o cafea cu mine?". 

Şi eu mai spun un lucru. Este un vers într-o piesă de-a lui U2 care spune "There is a time for East 17". Pentru cine nu ştie, East 17 era o formaţie de tineret şi mie îmi place să spun asta pentru că este o vreme la care poţi să-ţi permiţi să te joci cu timpul tău, să poţi să-ţi permiţi să întrebi pe cineva dacă nu are nevoie de ajutor, poţi să fii voluntar. Când ai 16 - 18 ani şi încă mai poate mama să te ajute este foarte util să îţi propui serviciile ca voluntar în tot felul de situaţii pentru că nu se ştie ce descoperi acolo. Nu ştii niciodată în ce direcţie o ia drumul tău, viaţa ta. Poţi să descoperi lucruri fascinante. 

Oana şi soţul ei, Tudor Giurgiu. FOTO Adevărul